Text: Alexia Mănica
Foto: Ana-Mateea Cerchez
DTP: Andreea Găgeatu
Centrul vechi n-a fost întotdeauna plin de terase și cluburi. Se vehiculează fel și fel de povești, unele mai dubioase ca altele. Dacă ești curios ce se întâmpla prin zonă acum câteva zeci de ani, ce drame trăiau unii și ce zvonuri se auzeau, aruncă o privire pe textul de mai jos.
Centrul vechi de azi e într-adevăr diferit de cel timpuriu, dar cu siguranță au lucruri în comun. Centrul era locul de întâlnire al negustorilor din toate colțurile lumii, iar hanurile erau popasuri pentru călătorii care traversau zona. Nu-ți imagina că pe atunci nu se distra lumea în centru, ba dimpotrivă. Hanurile erau mai mereu pline și răsuna muzica, pe strada Șelari erau bordeluri, iar pe Lipscani au apărut primele localuri selecte. Se îmbinau distracția, afacerile și evenimentele importante, unul dintre ele fiind numirea lui Cuza domnitor al Moldovei și al Țării Românești, pe strada Smârdan, un pas către idealul României Mari. La fiecare colț de stradă găseai bișnițari, care vindeau diverse lucruri „pe sub mână”, de la bijuterii până la ciocolată și țigări, în special Kent și Toblerone. Farmecul de altădată rezistă, chiar dacă majoritatea hanurilor și magazinelor înființate de negustori au fost înlocuite cu terase și cluburi.
Sub aspectul colorat și ușor vulgar al centrului de azi, se ascund tot felul de povești și legende, unele clasice, negustorești, altele care te fac să tresari când le auzi.
Te-ai întrebat vreodată cum au apărut micii? Răspunsul ți-l dau eu: din greșeală. În urmă cu ceva timp, unde se află acum Berăria Nenea Iancu, pe strada Covaci, era un restaurant numit „La Iordache”, aglomerat seară de seară. Locul era renumit pentru carnea și cârnații făcuți la grătar. Într-o zi, cârciumarul a rămas fără mațe pentru cârnați, iar un poet care a auzit că acesta se agita, i-a sugerat să pună amestecul de carne direct pe grătar, dându-i numele de mititel în glumă. Preparatul a avut un succes nemaipomenit.
Una dintre cele mai sângeroase legende bucureștene este legenda plăcintei cu carne de om din centrul vechi. În anii ’20, în zona Hanului lui Manuc, exista o patiserie cunoscută pentru rețeta unică de plăcintă făcută din carne. De-a lungul timpului, s-a vehiculat povestea că plăcinta ar fi fost preparată cu carne de om, fiindcă bucătarii nu voiau să spună secretul gustului unic. S- au creat două teorii: fie că ar fi fost preparată cu organe umane luate de la morgă, fie că în toaleta patiseriei era o capcană, iar când cineva intra acolo se deschidea o trapă și cădea într-o pivniță, unde urma a fi măcelărit. Carnea victimei era folosită ulterior pentru prepararea delicateselor care erau servite bucureștenilor.
Dacă ți s-a întors stomacul pe dos, o să ți se facă și mai greață, fiindcă urmează o legendă siropoasă și dramatică: cum s-a născut o adevărată poveste de dragoste între o damă de companie și un artist. Zaraza era o frumoasă curtezană care își petrecea timpul doar alături de bărbați foarte bogați. Într-o seară, într-un local de pe Lipscani, femeia s-a îndrăgostit iremediabil de un lăutar, care și-a întrerupt concertul când Zaraza și-a făcut apariția. Ulterior, au format un cuplu și s-au afișat în centrul Micului Paris vreme de 2 ani. Cântărețul avea foarte mulți rivali, fiindcă Zaraza era dorită de foarte mulți bărbați. N-o să-ți vină să crezi, dar femeia a fost omorâtă de unul dintre ei. Probabil te întrebi de ce nu l-a omorât pe cântăreț: acesta era foarte celebru și făptașul ar fi fost identificat repede, astfel victima a fost Zaraza. Lăutarul a iubit-o atât de mult, încât după ce a fost incinerată, i-a mâncat cenușa.
Prin anii ’90, Hotelul Cișmigiu de pe Bd. Regina Elisabeta fusese transfomat în cămin pentru studenții de la Facultatea de Teatru și Film. Se spune că, într-un weekend când foarte mulți studenți au plecat într-o excursie, o fată a fost violată și aruncată în casa liftului. Nu a murit imediat, a strigat după ajutor trei ore, dar nimeni nu a auzit-o. Se spune că și acum i se aud urletele de disperare în hotel și, ce-i drept, înainte să fie renovat, hotelul arăta destul de sumbru. Dacă n-ați auzit legenda, cu siguranța știți melodia trupei Vama Veche – „Hotel Cișmigiu”, care are la bază această poveste.
Ultima, dar nu cea din urmă (din contră, una dintre cele mai înfiorătoare): povestea orfelinatului bântuit din centrul vechi. La orfelinatul de pe strada Franceză erau aduși copiii străzi, chiar de către proprietar. Acesta îi ținea în condiții deplorabile și îi plăcea să îi audă cum se chinuie, cum urlă, lăsându-i să moară de foame și de sete. În tot acest timp, bărbatul se delecta cu diferite feluri de mâncare, în cantități uriașe și cu suferința copiilor. Dacă treci pe lângă orfelinatul părăsit, noaptea, se spune că poți auzi strigătele și plânsetele copiilor uciși.
Inima Micului Paris ascunde multe lucruri dubioase. Cu un trecut sumbru și prețios, în același timp, acum reprezintă o zonă de distracție râvnită. Legendele sunt legende. N-avem certitudinea că sunt reale, dar, în timp ce citești un astfel de articol, e foarte posibil să ți se facă pielea de găină.