Arta și Artistul

Grafică: Maria-Lucia Rizoiu
DTP: Alexia Mănica

Ca adolescenți, scopul nostru principal la vârsta aceasta este să ne creem relații durabile, însă uneori ne atașăm de celebrități pe care, deși nu le cunoaștem personal, avem impresia că o facem, pentru că simțim o oarecare conexiune emoțională cu munca sau arta acestora. Deci, într-un fel, noi nu ne atașăm doar de artă, ci și de artist, iar atunci când adevărata față a persoanei din spatele procesului de creație este dezvăluită, rămânem confuzi și ne simțim trădați. Cum să continuăm să ascultăm muzica lui X sau să citim cărțile lui Y, când știm că persoanele ce le-au compus sunt, de fapt, imorale? 

Din nou și din nou, aflăm că oamenii care au creat arta pe care o iubim au fost acuzați de fapte oribile. Arta la care mă refer ar putea fi muzica lui Michael Jackson sau cea a lui Kanye West, filmele regizate de Roman Polanski sau de Alfred Hitchcock, picturile lui Picasso sau ale lui Caravaggio, și pot să continui să dau asemenea exemple la nesfârșit, însă dilema rămâne aceeași: Cum poate ceva să-mi stârnească atât o plăcere estetică, cât și un dezgust moral? Cum să mă simt legat de arta îndrăgită, acum că știu că este creată de cineva care nu respectă idealurile mele morale?

Cel mai comun răspuns este unul relativ vag și este repetat de atât de multe ori, încât parcă a devenit o regulă universală: separarea artei de artist.

Separarea artei de artist este un mod de critică ce a apărut la începutul secolului al 20-lea, când studiile literare au devenit mai importante, iar intenția pentru înființarea acestuia a fost de a transforma literatura din artă în știință (au separat scrierile de scriitori pentru ca acestea să poată sta singure, și astfel să-și ridice relevanța). Astăzi, deși are aceeași semnificație ca înainte, este folosită într-un context complet diferit. Mai nou, separarea artei de artist a devenit o soluție pentru noi de a continua să ne bucurăm de arta iubită, fără să fim de acord cu acțiunile sau opiniile artistului.

Dar este într-adevăr aceasta metodă corectă și benefică atât pentru tine, cât și pentru ceilalți (din moment ce opinile tale asupra unei celebrități îi influențează și pe cei din jur)?

Răspunsul simplu: da. 

Numai că nu există cu adevărat un răspuns simplu în situația asta, deoarece sunt mult prea multe variabile influențate atât de artist, cât și de individul ce face această „separare”. Să luăm ca exemple două figuri importante din domenii complet diferite: Lana del Rey și Woody Allen.

Lana del Rey, numele ei adevărat fiind Elizabeth Grant, este o cântăreață populară de indie-pop, a cărei reputație a suferit o cădere teribilă, când acum un an aceasta a postat o declarație publică controversată. Postarea „bizară” a constat într-o comparație cu alte figuri importante din industrie (în care a defăimat artistele) și diferite paragrafe în care se apăra împotriva faptului că fanii ei considerau că melodiile sale romantizau abuzul din cadrul relațiilor romantice și folosirea drogurilor.

Woody Allen, pe de altă parte este un scenarist și regizor incredibil de relevant în lumea filmului, care a fost acuzat de molestare sexuală de către fiica sa adoptivă, Dylan Farrow (care la momentul respectiv avea 7 ani). Aparent, abuzul sexual a avut loc la opt luni după ce Mia Farrow (mama adoptivă a lui Dylan) a aflat că Allen avea o relație romantică cu altă fiică adoptivă a sa, Soon-Yi Previn (cu care Woody Allen s-a și căsătorit mai apoi). 

Astfel, mai sus aveți două cazuri incredibil de diferite ale unor oameni, care deși sunt lăudați pentru talentul lor artistic (și pe bună dreptate), sunt dezgustători din punct de vedere moral. Înseamnă asta că nu mai poți zâmbi când „Brooklyn Baby” începe să cânte la radio sau să apreciezi dialogul din „Midnight in Paris”? Nu. Totuși, este corect să ignori incorectitudinea etică alor aceste persoane? Din nou, nu.

Trebuie să acceptăm colectiv faptul că geniul artistic nu vine la pachet cu decența morală și să ne asumăm decizile în urma realizării acestui lucru. Poți continua să apreciezi creațiile acestor persoane sau, dacă spiritul tău etic nu te lasă, să nu o faci. 

Însă este o diferență astronomică între a susține arta și a susține artistul. Atunci când alegi să sprijini acțiunile celebrității respective, se subînțelege faptul că ești de acord cu ele. 

Până la urmă, deciziile pe care le iei în momentul în care o figură publică devine un magnet al temelor controversate, contribuie la alcătuirea unei oglinzi ce se reflectă asupra propriei tale moralități.

Contact Us