Text: Catrinel Ciorteanu & Aletheia Grădinaru
Grafică: Ciochia Ilinca-TeodoraDTP: Ileana Cuculas
Acest articol nu conține părerile personale ale redactorilor, ci este doar o privire de ansamblu cât se poate de obiectivă asupra acestui subiect.
Dacă aveți Instagram/TikTok, cred că ați văzut anumite persoane care spun că sunt body positive și, în același timp, îi condamnă pe cei care vor să slăbească sau pe cei care au tatuaje, adică, pe scurt, vor să facă parte dintr-o mișcare pe care nu o înțeleg. Nu poți fi „body positive” și să excluzi categorii precum persoanele cu acnee, persoanele cu o anumită dizabilitate (fizică), persoanele cu tatuaje pe tot corpul, piercing-uri (în general lucruri fizice care au fost considerate diferite în ultimii ani), care aleg să se epileze sau să nu se epileze, pentru că asta denotă că ești superficial, vrei like-uri, nu înțelegi oamenii, adevărul și mișcarea în sine. Ca orice altă mișcare socială, Body positivity movement a pornit de la altceva față de ce este acum: oprirea marginalizării (în special din punct de vedere profesional) a oamenilor care ori au probleme grave de greutate, ori au membre amputate, ori sunt imobilizați, ori ale căror aspecte fizice le cauzează diferențe sociale majore. Acum s-a transformat în ceva aproape complet focusat pe oamenii supraponderali, ajungând într-un punct în care creează controverse serioase.
Cele două extreme:
Prima extremă este cea a oamenilor care consideră că toți oamenii cu probleme de greutate aleg să fie așa, că jignirea îi ajută pe cei aflați în această poziție să slăbească, că nu sunt demni de niciun fel de respect. Condamnă această mișcare, denumindu-i pe cei care fac parte din această comunitate „nebuni, nesănătoși, leneși”. Indiferent de realizările unui om, condamnă categoric modul în care arată. Aici nu cred că are rost foarte mult să dezvoltăm, sunt acei oameni care se hrănesc din a jigni – cauza pe care această mișcare a și vrut să o rezolve.
A doua extremă este formată din oamenii care mint. Să spui că obezitatea (deși din punct de vedere medical creează frecvent probleme grave de sănătate) sau anorexia sunt lucruri normale este ceva care clar, din punct de vedere obiectiv, nu are cum să fie adevărat. Mai mult, extremiștii acestei categorii condamnă persoanele care încearcă să își rezolve problema, spunând că nu își iubesc suficient corpul. Acești oameni cred cu tărie într-o lume în care obezitatea, anorexia, sunt lucruri normale. În mod analog credinței lor, să fumezi este un lucru normal, care, dacă te face fericit, nu trebuie schimbat – important e să te simți tu bine! Sau dacă ai o problemă cu stomacul, nu trebuie să o rezolvi la medic, pentru că asta înseamnă că nu crezi suficient de mult în forțele corpului tău, deci nu te iubești.
Astăzi vă prezentăm soluția salvatoare: calea de mijloc (de care se află acum, când scriu chestia asta). Lăsând gluma la o parte, din nefericire, nu multă lume alege să privească ambele perspective, să le înțeleagă și să le conteste, în același timp, pe ambele, și să găsească o poziție de echilibru. Calea de mijloc este reprezentată, ca de fiecare dată, de gândirea oamenilor realiști. Dacă ar fi să creez o axă în care poate fi reprezentată poziția unui om față de acest subiect, ar fi aceasta (cei cărora nu le pasă sunt excluși):
Cei confortabili propun procrastinarea în numele iubirii corpului. Cei răutăcioși condamnă, fără absolut niciun context în spate, persoanele cu probleme de greutate. Cei realiști propun o soluție: ura față de propriul corp nu ar trebui să existe sub absolut nicio formă (căci poate degenera în probleme psihice serioase), dar să îți iubești corpul înseamnă și să îi creezi și un stil de viață adecvat și să îl ajuți (dacă e cazul) suplimentar să atingă valorile nutriționale considerate normale (din punct de vedere medical) pentru sex și înățime. Astfel, iubirea corpului trebuie să fie sinceră, să i se dea timp și încredere, alături de schimbări în alimentație, rutină etc.
Ați observat cum, atunci când puneți accent excesiv pe un anumit detaliu, acel detaliu devine nucleul atenției voastre și nu vă puteți detașa de el, ba chiar începeți să-l vedeți într-o lumină- negativă, deși teoretic nu e nimic rău în legătură cu el?
Ei bine, un lucru negativ pe care a reușit să îl facă mișcarea „body positivity” în ultimii câțiva ani a fost să pună accent atât de mult pe cuvintele „gras”, „slab”, încât oamenii au început să le vadă ca pe o jignire, ca pe ceva care reprezintă 90% din ceea ce sunt ei, deși nu e deloc adevărat. Despre asta e vorba de fapt: despre cum această mișcare, ce a pornit de la un principiu corect, în loc să promoveze atât iubirea de sine, cât și o anumită limită pentru situații extreme, a ajuns să demonizeze cumva aceste două cuvinte, în contextul în care folosite pentru a descrie o persoană, nu sunt decât o realitate. Trebuie să înțelegem că este ok să folosim anumite adjective pentru a descrie fizicul unei persoane, atât timp cât înțelegem că aceste caracteristici nu definesc persoana aceea și atât timp cât știm să le folosim în funcție de context, fără să jignim.
Un alt exemplu bun sunt creatorii de content pe YouTube: spre exemplu, Amberlynn Reid, care sunt cunoscuți strict pentru greutatea lor. Problema nu este că au 200 kg sau 45 kg (referitor la faptul că sunt persoane publice, pentru că din alte puncte de vedere, după cum am spus, pot exista probleme de sănătate), problema este că accentul este pus atât de mult pe acest detaliu, încât totul capătă o nuanță negativă. Există o diferență fină între a avea o platformă și a folosi acea platformă indiferent de cum arăți și modul tău de viață, promovând „body positivity”, și a fi cunoscut doar pentru cum arăți. Nu e ok să afirmăm că oamenii reprezintă mai mult decât greutatea lor și în același timp să apreciem oamenii doar pentru greutatea lor – e un lucru destul de ipocrit și tocmai din această cauză unii ajung chiar să-și neglijeze sănătatea: pentru că societatea se raportează atât de mult la greutate, în loc să le lase oamenilor spațiul să facă acest lucru pe plan individual. Astfel, se creează un ciclu vicios în care nimic nu funcționează: oamenii ajung ba să se simtă chiar mai prost în pielea lor, ba să-și neglijeze sănătatea, totul devine o extremă periculoasă.
Lecția cea mai mare pe care trebuie să o primim și să o acceptăm, inclusiv voi, cei care citiți acum, este că trebuie să ne iubim pe noi înșine, să ne acceptăm partea sentimentală și să ținem la opiniile noastre, dar să nu lăsăm realitatea obiectivă să fie influențată de ceea ce simțim noi ca indivizi, și să ne întrebăm, uneori, dacă nu neglijăm anumite lucruri. Discriminarea față de persoanele cu probleme de greutate nu ar trebui să existe. Asta nu schimbă faptul că o astfel de problemă poate avea consecințe foarte grave.
Nu trebuie ignorate! Dacă vrem cu adevărat să fim „body positive” nu trebuie să excludem „health positivity”, nu-i așa? Dacă avem un prieten care suferă de obezitate și care nu are un regim de viață decent, e datoria noastră, dacă îl iubim cu adevărat, să îi spunem că ceea ce face nu îl vă ajuta pe viitor și că nu vrem să-l vedem suferind mai târziu.
Love yourself, but take care.
