Vara: Așteptări vs. Realitate

Foto: Diana Ciupercă

Grafică: Maria Rizoiu

Tehnoredactor: Daria Motoc

Nu știu de voi, dar personal, de fiecare dată când The Awkward Silence își face apariția atunci când sunt cu prietenii și am nevoie de validarea lor, bag veșnica frază care a fost inventată special pentru asemenea situații: „De abia aștept să vină vara!”. Desigur că, atunci când spun acest lucru, iar prietenii mei îmi dau dreptate și discuția imediat se îndreaptă spre planuri menite să facă cele trei luni de vacanță memorabile, nu ne referim neapărat la vara românească, ci la stereotipul american. 

Picnicurile alea drăguțe pe care le tot vedem pe TikTok, roadtrip-urila casele de la lac ale părinților bogați ai prietenilor noștri și plimbatul prin oraș în căutarea anticariatelor și a magazinelor de haine la mâna a doua sunt doar câteva din așteptările noastre pentru vara 2021, care, hai să fim serioși, cel mai probabil nu vor avea nicio legătură cu realitatea. Iar că tot suntem pe subiect, poți să-ți iei de pe acum adio de la un Instagram feed estetic, pentru că trăim într-o țară post-comunistă și nimeni nu vrea să-și facă poze în fața blocurilor vopsite mov pentru a masca faptul că tencuiala cade. Cine vrea să-și facă un selfie cu baba care vorbește singură în 41 (dar hei, dacă vrei să încerci, s-ar putea să te ungă cu mir pe gratis).

Nici nu știu exact de unde a început toată faza cu „vara perfectă”, dar probabil vina aparține faptului că suntem conectați constant la un set de trend-uri ce provin din străinătate (filme, muzică, rețele de socializare, etc.), încât ajungem să uităm faptul că suntem români. Ceea ce ne aduce la scopul articolului acestuia: un bine meritat și foarte gras reality-check.

Nici nu vreau să mă leg de petrecerile alea din State care se țin în case cu piscină și la care vin undeva în jur de 200 de oameni, iar vreo jumătate din ei nici măcar nu fuseseră invitați. Genul de petreceri în care se servește punci din ăla roz (probabil într-un bol de cristal, pentru că americanii sunt așa), iar oamenii chiar au shot glasses în casă și nu folosesc pahare normale pentru băuturile spirtoase, pentru că sunt niște sofisticați contagioși. Este genul ăla de petrecere pe care o vezi în efectiv orice film american și te gândești cât de mișto ar fi să trăiești acolo. Ei bine, echivalentul românesc pentru o astfel de petrecere ar fi câteva sticle de Cotnari, un playlist numai cu manele și muzică românească din 2010 și veșnicele luminițe de Crăciun care aproape te fac să ai atac de cord la cât de urâte sunt pentru a crea ambientul de club. Și nici nu e de parcă poți să faci poze Snapchat-friendly în baie când prietenii tăi încep să se simtă rău și au nevoie de suport moral pentru că faianța românească e pur și simplu hidoasă. Pe scurt, dacă aștepți cu nerăbdare petrecerile americane vei avea o mare dezamăgire la vară.

Vara visurilor noastre constă în ideea asta de distracție continuă: petrecerii, mulți prieteni, locuri estetice pe care să le vizitezi, mersul la mare și tot așa. Dar este exact asta, un vis. Poate vă par pesimistă, dar întotdeauna ceva va merge prost când organizați o ieșire în Vamă sau când vreți să faceți un picnic în Cișmigiu, mai ales când încercați să organizați o petrecere „industrială”. De ce? Pentru că suntem în România, iar indiferent cât de tare încercăm să scoatem românul din noi pentru a ne adapta la „stilul modern de viață”, el tot va rămâne acolo fredonând „Vara Nu Dorm” și având-o pe Dana Budeanu ca idol.

Știu că e greu să încercați să acceptați conceptul de a ne accepta obiceiurile și să nu ne mai prefacem că „sufletele noastre aparțin Americii”, dar dacă stai și te gândești, vara românească este un clișeu grandios în propriul ei fel.

Vara românească are în jurul ei un sentiment puternic de nostalgie și frumusețe, chiar dacă din când în când îți vine să te dai cu capul de pereți. Una dintre cele mai importante tradiții constă desigur în semințele de la meci sau de la bârfă, în care variezi din a le mânca din furie, stres sau pur și simplu pentru că nu te mai poți opri (dacă mănânci semințe de foame ești un om incredibil de bizar). Apoi, desigur, vine folosirea transportului public care zici că e povestea după care a fost inspirat filmul The Greatest Showman, dar și o modalitate genială de a-ți face prieteni (adică dacă ai norocul să găsești o altă persoană normală în autobuzul care duce la gară cu siguranță o să fie ceva bonding puternic acolo).

Pentru persoanele mai artistice, știu că Bucureștiul nu e vreo capitală importantă a lumii plină de arhitectură importantă, însă să te plimbi cu niște prietenii seara pe Calea Victoriei este unul dintre cele mai plăcute lucruri din lume. Și, hei, mai nou, ne-am „modernizat” și noi când vine vorba de thrift stores și cafenele drăguțe.

Lăsând la o parte gluma, modul ăsta de gândire în care îți bazezi buna dispoziție pe un vis ce nu o să se împlinească, pe o dorință de a avea o vară perfectă plină de clișee ce n-au nicio legătură cu țara în care te-ai născut, e mai mult sau puțin toxic. Țin minte vara trecută, când mergeam la toate petrecerile organizate de Symposium doar pentru faptul că mi se părea că era cel mai apropiat lucru de o petrecere americană și îmi amintesc cât de dezamăgită rămâneam pentru că nu se ridicau la așteptările mele. Te roade atât de tare dorința de a avea o vară perfectă pe care să ți-o amintești chiar și peste 30 de ani, încât uiți să te bucuri de moment și să apreciezi oamenii ce te înconjoară. 

Ca o concluzie, chiar vă încurajez să nu mai puneți atâta presiune pe voi pentru a vă face amintiri extraordinare și să vă bucurați de vară, indiferent dacă o petreceți jucând cărți, în gară, așteptând trenul spre Brașov sau la universitate cu un iced coffee.