„Trupa AS: O mică poveste a unei mari trupe de teatru”

Text: Andrei Costache & Ștefan Marin
Foto: Noemi Hăisu
Video: Marcus Moleșag
Tehnoredactor: Ileana Cuculas

Cu o istorie de peste 15 ani, Trupa de Teatru AS este una dintre cele mai notabile trupe de teatru de liceu din București și una dintre activitățile extrașcolare cu cea mai lungă vechime din Lazăr (după Revista LZR, desigur). În același timp, Trupa AS este locul unde peste 40 de elevi și-au găsit o a doua  familie. 

Anul acesta am putut, din păcate, să vedem trupa doar pe ecrane și doar pentru un timp limitat. Nu știu dacă vorbesc acum în numele tuturor, dar eu, cel puțin, am simțit lipsa freamătului general și a cozilor din fața Sălii de Festivități atunci când trupa avea spectacol. 

Nu se știe cât de curând acest lucru va fi iar posibil, însă, până atunci, haideți să privim puțin în interiorul trupei și să vedem (sau mai degrabă să AScultăm) niște detalii mai puțin știute despre ei. Puteți citi interviul parțial mai jos, iar pentru varianta completă puteți accesa și următorul link de pe Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCDXiXwS909nZ9rK-qviXsuQ

1. Ce înseamnă să faci parte din/să coordonezi Trupa de teatru AS?

Ionuț: Pentru mine să fac parte din această trupă înseamnă unul dintre cele mai mari lucruri pe care am reușit să le realizez la liceu și să intru în această trupă mă face, cu fiecare repetiție pe care o facem, mai fericit. Cred că m-a ajutat foarte mult, atât în dezvoltarea personală, cât și în a învăța lucruri cât mai interesante despre teatru.

Flavia: În primul rând, pentru mine a însemnat să descopăr o pasiune foarte puternică pentru teatru, să-mi dau seama că asta e ceea ce vreau să fac în viitor și înseamnă să intri într-o activitate care o să-ți aducă mult mai multe beneficii decât te aștepți și, practic, să intri într-un grup de prieteni care o să-ți devină ușor o familie în care rămâi și după ce se termină liceul.

Diana: Pentru mine să fac parte din Trupa AS înseamnă că sunt cu un pas mai aproape de a-mi îndeplini visul și, sinceră să fiu, trupa este singurul lucru care m-a ajutat în liceu să mă deschid cu adevărat și să mă las pe mine să fiu exact așa cum sunt, să cresc și să învăț foarte multe.Â

Daria: Trupa de teatru AS este fără doar și poate unul din principalii factori care-mi permit mie să fiu autentică și să mă exprim. Este singurul proiect care-mi permite să fiu conectată în permanență cu latura mea creativă și artistică.

Cezar: Să coordonez Trupa AS pentru mine înseamnă foarte multe, depinde din ce unghi privim lucrurile. Social, este un lucru prin care pot să ofer ceva societății, pentru că na, educ generația viitoare. Foarte mult. Înseamnă foarte multe lucruri.

Gabi: Înseamnă o oportunitate uriașă. Este un noroc incredibil pentru mine. Când mi-a spus Andrei să vin să țin câteva ateliere cu elevii din trupă nu credeam că o să ajung în poziția asta, să lucrez deja la spectacole. A fost o foarte mare bucurie, am învățat multe lucruri și ca actor și ca pedagog, ca să spun așa, și sunt foarte recunoscător pentru chestia asta.

Andrei: Este permanent o provocare. Nicio grupă sau nicio generație nu seamănă una cu cealaltă. Când spun provocare înseamnă că trebuie permanent să găsesc cele mai bune soluții pentru a mă adapta grupului cu care eu lucrez, fie că e vorba de generația de boboci, sau generația „grupa mare”, cum o numim noi în cadrul trupei de teatru. O altă provocare foarte importantă este aceea de a-i pune pe toți în valoare, și cred că Trupa de teatru AS prin asta s-a remarcat în acest peisaj al trupelor de teatru, că toată lumea este pusă în valoare prin educația teatrală.

2. Dacă ai putea să folosești un singur cuvânt pentru a descrie Trupa AS, ce cuvânt ai folosi?

Gabi: Suflet.

Ionuț, Diana: Familie.

Cezar: Bucuria.

Andrei, Daria, Flavia: AcASă.

Daria: Pentru că acasă, evident, nu există fără AS.

3. Care crezi că este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o/ai transmis-o în cadrul trupei?

Ionuț: Cred că trupa m-a ajutat să înțeleg că munca e cel mai important lucru și că trebuie să-i respecți foarte mult și pe alții și să mai lași din orgoliul de sine.

Flavia: Cred că să am încredere în mine. Trupa AS mi-a dat foarte multă încredere în mine, pentru că de multe ori se întâmplă ca, în timpul jocurilor sau exercițiilor sau când repetăm, să te gândești „dacă fac chestia asta poate o să arate penibil” sau „poate o să fie ciudat și n-o să-mi iasă bine” și ce-o să se întâmple, ce-o să zică ceilalți. S-a creat un spațiu foarte sigur în care scapi, practic, de sentimentele astea. Mi-am dat seama în timp că am prins mai mult curaj și se vede în viața mea de zi cu zi.

Diana: Cea mai importantă lecție este vulnerabilitatea, și-mi amintesc cum Andrei ne-a spus că vulnerabilitatea este putere și tot Andrei ne spune să fim aici și acum, ceea ce mi se pare foarte frumos.

Daria: Am învățat că e în regulă și e perfect normal ca uneori să cazi în penibil, pentru că fiecare om se gândește poate prea mult la ceea ce cred cei din jur și chiar și eu fac asta. Mi-am dat seama că doar expunându-te, fiind autentic și încercând, poți ajunge la îndeplinirea unui scop. 

Cezar: Cred că eu am primit cea mai importantă lecție. Coordonatorul meu, Andrei Gheorghe, m-a învățat că nu prea contează la final care este rezultatul, ci important este procesul. Orice e un proces, și trebuie să-i dai timp să se întâmple, nu contează chiar unde ajungi, important este să treci prin el. 

Gabi: Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o cred că este și lecția pe care încerc să o transmit. Am auzit-o de curând de la un profesor la master, dar de fapt am dat de ea prima dată în trupă. E o vorbă: să iubești omul mai mult decât teatrul. Are foarte multe înțelesuri, e greu de înțeles cu adevărat, dar asta am întâlnit aici în trupă. 

Andrei: Dacă vorbim de cei care doresc să facă meseria asta mai departe, aș spune că să facă mai departe teatru doar dacă simt că nu pot trăi fără asta, și dacă mai au și alte opțiuni, atunci să aleagă alte opțiuni, iar sfatul pentru cei care nu doresc să urmeze meseria asta este să aplice permanent tot ce au învățat aici, mă refer la atenția pe care o ai când faci un lucru, la acea stabilitate pe care trebuie să o ai să vorbești în public fără emoție, să nu uite niciodată că în sufletul nostru avem nevoie și de artă pentru a avea o viață împlinită.

4. Cum a fost prima repetiție?

Ionuț: Îmi aduc aminte în clasa a noua la prima repetiție eram toți foarte stresați, foarte timizi, unii, eu personal nu eram atât de stresat *râde*, mă simțeam foarte bine și, na, pe atunci nu înțelegeam foarte bine de ce e lumea atât de timidă, de ce nu pot fi mai extrovertiți, și cu timpul mi-am dat seama că e normal să se întâmple lucrul acesta. A fost foarte frumos să văd cum am crescut cu toții. 

Flavia: La prima repetiție a fost foarte drăguț pentru că au venit cei din grupele mai mari și erau foarte fericiți și entuziasmați să ne vadă. Ne-au primit foarte frumos, iar după a venit Andrei, care ne-a ținut un discurs foarte serios despre ce înseamnă că am intrat în Trupa AS și care sunt regulile și cum o să decurgă repetițiile. Toată lumea era super speriată, dar după ne-am jucat și a fost foarte frumos. Mă rog, evident că eram toți puțin timizi și nu ne știam între noi, dar mi-a plăcut.

Diana: Prima repetiție a fost mai organizatorică. Știu că am venit pe același hol pe care am venit acum și aveam niște emoții foarte mari pe care le-am mai simțit numai când am fost prima oară pe scenă. Simțeam că-mi explodează pieptul și tot corpul. A fost foarte frumos.

Daria: Noi încă facem glume pe baza primei repetiții, vizavi de mine, eram atât de timidă încât nu puteam să urmez regulile primului joc. Trebuia să reținem numele celorlalți, și eram atât de panicată încât nu puteam să duc o rundă până la capăt. A fost foarte interesant. 

Cezar: Ca și coordonator, prima mea repetiție a fost o teroare. Eram „ok, am o grupă de copii și eu trebuie să le explic atâtea lucruri pe care le-am învățat. Și am zis da, ok, evident că o sa facem jocuri, dar n-am știut încotro să o iau foarte bine, am încercat să acopăr frica și teroarea pe care o aveam, dar lucrurile au reușit să decurgă normal.” 

Gabi: Ca și coordonator a fost complicat, am avut emoții foarte mari și m-am trezit cu responsabilitatea unei grupe de elevi și cu faptul că trebuie să le ofer ceva și să-i învăț ceva despre actorie și teatru și, evident, prin jocuri la început. Am avut niște emoții uriașe, am făcut niște greșeli destul de mari, m-am bâlbâit, dar până la urmă a ieșit foarte bine. 

Andrei: Eram aici în sala de festivități și am făcut joculețe, toată lumea era entuziasmată, o întâlnire, toate primele întâlniri cumva seamănă, e acea atmosferă cumva de început în care cu toții suntem foarte serioși. Mult prea serioși, acesta este cuvântul pe care l-aș spune. 

Pentru a urmări continuarea interviului, accesați următorul link: https://www.youtube.com/channel/UCDXiXwS909nZ9rK-qviXsuQ