Foto: Briana Bercu
Tehnoredactor: Ileana Cuculas
Cred că este bine-cunoscut faptul că în Lazăr s-au născut multe inițiative. Astăzi vorbim despre ceva diferit, la un alt nivel, anume despre dsnxbercu, despre proiect în sine și #InimădeLăzărist.
Pentru cine nu știe, această identitate, Inimă de Lăzărist, a fost creată de Briana Bercu și fratele ei, Bogdan. Ei au lansat o serie de tricouri care au ca scop readucerea spiritului lăzărist în fiecare dintre noi, având în vedere monotonia pe care pandemia ne-a impus-o.
Povestea lor este mai mult decât cea a unor simpli lăzăriști, căci nu sunt doar atât, sunt doi oameni cu adevărat îndrăgostiți de cultura acestui liceu, care au simțit (și ei) că Lazăr este mai mult decât un liceu. Dacă ar fi să vă povestim câteva inside-uri, Bogdan și-a trăit perioada lăzăristă din plin și, din fericire, față de noi, a trăit-o pe toată fizic la liceu. El îi este ajutor Brianei pe partea de logistică, căci întregul concept are o bază legală, care trebuie întreținută. Dacă e să vorbim despre identitatea vizuală, aici meritele îi revin Brianei, pe al cărei cont de Instagram (@dsnxbercu) îi veți observa pasiunea și dedicarea pentru artă și frumos.
Și acum pe bune, ce liceu din țară mai are un merch? Și mai mult decât faptul că are tricouri personalizate (deși urmează multe alte piese vestimentare), atenția la detalii (faptul că design-urile sunt brodate, nu imprimate) transformă acele tricouri care aveau un potențial foarte mare de a fi cringe (bănuiesc că știe toată lumea la ce mă refer) în produse foarte mișto, pe care vrei să le ai. „Familia Lazăr” – așa cum denumesc ei practic comunitatea căreia i se adresează, merită, conform spuselor lor, ceva de calitate, care să arate bine, care să reprezinte un motiv de mândrie.
Un alt lucru care ne-a surprins și ne-a făcut să vrem să îi cunoaștem mai bine pe Briana și Bogdan a fost faptul că, pe lângă inițativa pentru care își dedică mare parte din timp, dsnxbercu are o formă legală, iar investiția în micile detalii (etichete, ambalaj etc) face din acest produs unul care își merită banii. Apreciem munca lor, pentru că știm cât de greu este să oferi mai multe modalități de plată, să creezi un site care să funcționeze în acest sens, să găsești firme de distribuție etc, motiv pentru care noi considerăm că susținerea este mai mult decât vitală, având în vedere că în „Familia Lazăr” suntem toți.
„Suntem bucuroși să anunțăm că după doar o lună de la lansarea proiectului am reușit să facem aproximativ 50 de clienți fericiți. Atingerea acestei borne și susținerea primită ne ambiționează să ducem acest proiect la nivelul următor.” – ne spun cei doi frați. „Dorim să ne adresăm și altei audiențe, cea a absolvenților, prin lansarea tricoului polo și o viitoare colecție care va avea ca punct central mult iubitul bleu ciel, clișeu pe care îl vom aborda într-o manieră personală.”.
Nu vrem să spunem foarte multe încă însă Revista LZR, DA și dsnxbercu au în minte o colecție care cu siguranță vă va impresiona. Acum pe bune, șosete cu #țighiîncișmi? Nu sună cumva?
De unde poți cumpăra tricourile care au fost deja lansate? Le găsești pe site-ul www.dsnxbercu.com, de unde îți poți alege modelul preferat.
Vă oferim și un cod de reducere de 10%: REVISTALZR!
De asemenea, vă propunem să urmăriți și pagina de Instagram: @dsnxbercu