Grafică: Maria Dumitrescu
Tehnoredactor: Daria Motoc
Acest articol dezbate o temă mai puțin discutată și considerată de unii chiar tabu, anume: sinuciderea asistată.
Mai întâi, hai să stabilim ce înseamnă mai exact sinuciderea asistată și eutanasierea. Definiția este foarte importantă, având în vedere că de obicei se folosesc eufemisme precum „moarte liniștitoare” sau diverse expresii ambigue, cum ar fi „alegerea și controlul propriei morți”. Sinuciderea asistată medical poate fi definită ca fiind asistarea unui doctor la sinuciderea unui pacient. Doctorul, asigură mijloacele necesare: medicamentele, aparatură și cunoștințele necesare, însă în actul final se retrage. Pe de altă parte, eutanasierea este uciderea medicală intenționată a unei ființe a cărei viață nu mai merită trăită din cauza unor diverse afecțiuni.
Începând din 1994 cu Oregon, Statele Unite ale Americii, câteva țări și teritorii au început proceduri de introducere a sinuciderii asistate în sistemul medical, ajungându-se azi a fi o practică legală în peste șapte țări și decriminalizata în alte câteva. Interesant este faptul că această practică medicală a dat naștere unei noi forme de turism: „turismul macabru”. Mai exact, pacienții înstăriți care îndeplinesc condițiile pentru a-și încheia viața asistat, își aleg ca ultime destinații de vacanță țări în care sinuciderea asistată este legală, destinația preferată de mulți fiind Elveția. Pentru a evita abuzurile și situațiile ca cele de mai sus, unele țări, precum Portugalia, a introdus sinuciderea asistată legală exclusiv pentru proprii cetățeni.
Momentan, în România, orice formă de sinucidere asistată este interzisă prin lege, conform Art. 190: „Uciderea săvârșită la cererea explicită, serioasă, conștientă și repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”, și nici nu există vreun proiect de lege în acest sens. Până în momentul de față, un singur român a apelat la sinuciderea asistată medical, recurgând la serviciile unei clinici din Elveția.
Niciun sistem medical nu este perfect, iar țările în care este legal să mori asistat pot întâmpina problema abuzurilor atât din partea personalului din spitale, cât și a pacienților. Cei care se opun acestei practici ridică și problema bolnavilor care s-ar putea să nu mai fie îngrijiți în mod corespunzător din cauza legalizării sinuciderii asistate, apărând astfel o indiferență și nepăsare din partea personalului medical. În plus, mulți pacienți ar putea încerca să apeleze la sinuciderea asistată în lipsă de informații, fără să știe că încă mai există speranță pentru ei.
Un caz trist și aparte este Audrey Parker, o pacientă bolnavă de cancer care a fost nevoită să-și grăbească moartea. Aceasta voia să petreacă un ultim Crăciun împreună cu familia sa, dar legile din țara sa, Canada, îi impunea să fie conștientă în timpul morții. Audrey a militat până în ultimul moment, cerând schimbarea unei dispoziții care prevedea pacienților aprobați pentru deces asistat medical să fie sănătoși mental la momentul luării consimțământului final (adică în clipele predecesoare morții). Aceasta susținea că legea, în forma ei actuală, i-ar refuza dorința de a-și încheia viața cu asistență medicală dacă, dintr-o dată, boala ei s-ar agrava.
Mulți oameni visează la o moarte nobilă, la o moarte fără dureri sau la încheierea vieții într-un moment anume ales de ei, dar este oare sinuciderea asistată soluția? În orice caz, ne putem aștepta ca sinuciderea asistată, eutanasierea și dreptul la neresuscitare să devină în viitorul apropiat probleme intens dezbătute pe plan mondial, inclusiv la noi în țară.
