Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica, București

Foto: Ana-Ilinca Stăncescu
Tehnoredactor: Alexia Mănica

De departe cel mai puțin turistic dintre sectoarele Bucureștiului e 6, deci sunt destul de sigur că dacă nu stai aici, în Militari, Crângași sau Drumul Taberei, în afară de Moghioroș, Afi sau antena tricoloră de la STS nu cred că poți numi prea multe edificii remarcabile. Asta nu înseamnă că nu ai de unde, doamne ferește, dar, pur și simplu, fostul „sector agricol” e încă destul de muncitoresc, mai ales din punct de vedere arhitectural. Totuși, paleta e mai largă, căci se întâmplă ca sectorul 6, în sumbritatea sa comunistă, să găzduiască printre altele și campusul celei mai mari universități tehnice din țară: Politehnica din București.

Despre Politehnică, per ansamblu, nu o să zic multe; aici am crescut și, fie că e vorba de labirintul din fața rectoratului, de terenurile de tenis sau de cantinele pline, mi-aduc aminte cu drag de toate. În plus, pentru mine și pentru mulți alții din Militari, de departe cea mai bună pârtie din oraș a fost pe dealul Politehnicii în spate la Electrotehnică, asta până să planteze conducerea copaci. Goniți și îmbufnați, dar nu și învinși, ne-am relocat cu timpul săniușul pe panta din spate de la Automatică, facultate despre care voi și vorbi în următoarele. Încheind însă cu scurta istorioară, dacă vrei să dai la Poli, o să-ți dai seama de frumusețea și complexitatea campusului de abia atunci când, intrat, o să descoperi un loc de șezut nou în fiecare zi. Acum însă, dacă am lămurit că Automatica se găsește, din punct de vedere fizic, „în vârf de deal” și „sub pasarelă”, cred că e vremea să vorbim și de planul academic deci, în alte cuvinte, despre ce poliță ocupă facultatea în cadrul învățământului românesc.

Pentru început, cu toate că am zis că mă concentrez pe Automatică, cred că e util să dumiresc câte ceva și privitor la breslele inginerești. Așadar, înainte să mă arunc în detalii, trebuie înțeles că toate cele 15 facultăți ale Politehnicii se află în relație: dacă Energetica sau Chimia se ocupă de ingineria din spatele transformării materiei prime în energie, Electrotehnica explică uzul aparatelor acționate prin acea energie, iar, în sfârșit, Electronica și Automatica te învață cum folosești acele aparate și sisteme spre beneficiul tău. De aceea, într-un fel asemănător Medicinei, un student la Poli învață la început o bază a bazei care stă la temelia oricărui studiu ingineresc. Cu alte cuvinte, conținutul didactic din primii doi ani e asemănător, dar diferențele dintre facultăți sunt, bineînțeles, ușor de regăsit și ele. De exemplu, în anii I și II, un student la Energetică o să facă fizică, chimie, matematică și așa mai departe, la fel ca unul de la Automatică, dar accentul va fi pus pe disciplina inginerească de bază, în speță, mecanica fluidelor. Revenind la Automatică, disciplina de temelie aici este informatica, dar, cum am explicat mai sus, un inginer trebuie să știe câte puțin din toate dacă vrea să-și înțeleagă meseria.

În anii superiori, III și IV, lucrurile se schimbă, se complică, iar, în sfârșit, fiecare facultate își urmează ramura sa, ba mai mult, și specializările din cadrul acestora se depărtează. În cazul Automaticii însă, alegerea specializării e simplă, e un fel de „cap sau pajură” între două domenii: Automatică și Informatică aplicată și Calculatoare și Tehnologia Informației. În puține cuvinte, primul domeniu de studiu este mai practic (programare și automatizări), iar al doilea mai teoretic (înțelegerea funcțiunii anumitor sisteme). La fel ca la orice facultate, se pune problema locurilor la admitere, dar încerc să nu intru în cifre, întrucât nu are rost. Țin să amintesc, însă, că, la admiterea din 2019, ultima de dinainte de pandemie, proporția candidați-locuri era undeva în jur de doi, 1144/580. Tot aici, vreau să lămuresc și mitul conform căruia „la Automatică diferența la admitere face nota la română din bac”. Într-adevăr, dintre facultățile Politehnicii, Automatica are cele mai mari medii la admitere, dar asta nu înseamnă că porțile acesteia se deschid numai pentru un grup select de candidați. Nici vorbă, iar dacă nu ai prins loc la buget cu media pe care o ai, taxa de școlarizare la licență e 4000 de lei (4500 dacă ești la predare în engleză). Pe lângă asta, contrar prejudecăților unora, Automatica își caută în primul rând studenți deschiși la minte și ușor de integrat, întrucât automatizările sunt mai mereu un sport de echipă.

În sfârșit, legat de angajarea la finalul studiilor, absolvenții de Automatică își găsesc de multe ori locuri de muncă imediat după ce termină facultatea, unele chiar foarte bine plătite. Totuși, nimic nu e sigur în viață, cu atât mai puțin un tun de 7000 de dolari la început de carieră. Ce încerc să spun e că, în cazul proaspeților ingineri automatiști școliți la Poli, mare parte a succesului lor vine din faptul că facultatea i-a pregătit bine, chiar și acum, în online. Știu…vechea polemică. Anul universitar 2020-2021 s-a desfășurat în exclusivitate în online, pe Microsoft Teams, pentru toate facultățile din Politehnică, iar, admiterea din vara trecută a fost și ea neprevăzută: pe baza mediei la bac. În general, la fel ca și la noi, din preuniversitar, cine a vrut a învățat și cine nu, s-a ascuns în spatele unui ecran negru și și-a redescoperit contul de Runescape. Online-ul…

În rest, turul pe care l-am făcut sub îndrumarea grijulie a personalului din facultate a fost captivant pe puțin și a meritat cele două ore alocate. Totuși, ceva m-a lovit din plin când am intrat în Politehnică, după mai bine de un an de când i-am călcat ultima dată pragul. Coridoarele largi ale facultăților erau acum goale, sterpe și chiar meschine, fără cetele de studenți ce le umpleau odată. Asta nu mi-a amintit decât adevărul dureros: pandemia i-a lovit pe elevi și pe studenți de sute de ori mai rău decât pe cetățenii care, culmea, ies acum pe străzi și urlă, jelind închiderea dughenelor cu jocuri, nicidecum a școlilor…

Articolul face parte din miniseria „Eu unde dau la facultate?”.