Grafică: Ana-Maria Grama
Tehnoredactor: Daria Motoc
Din nevoia de a ne confirma nouă înșine că suntem persoane generoase, ajungem să facem gesturi nesolicitate care pot produce, de fapt, mai mult rău.
Ajutorul nesolicitat se poate reduce la simple acte de altruism cărora nu le dăm prea mare importanță, chiar dacă pot deveni agasante. Acest fenomen destul de des întâlnit poate avea explicații mult mai adânci la nivel psihologic.
Cu siguranță am întâlnit persoane sau am fost chiar noi cei care ne-am simțit responsabili pentru salvarea sau asistarea altora, când nu am putut accepta un răspuns negativ la întrebarea „Ai nevoie de ajutor?”.
Persoanele care au complexul salvatorului sunt motivate de sentimentul de a fi valoroși sau folositori, o modalitate de a obține validare și apreciere, pentru a compensa pentru propriile insecurități. Factorii externi, precum familia sau prietenii, pot avea un impact uriaș la nivel emoțional, influențând modul în care ne percepem și în care ne comportăm în societate. Astfel, replici precum: „Nu ești bun de nimic!”, constant repetate, creează frici și, ulterior, nevoia de a-ți dovedi ție, dar și celorlalți, abilitățile care nu au fost până acum admirate.
Relații toxice
O mască a altruismului poate ascunde deseori toxicitate și nevoia de control, preluate tot din exemple întâlnite de-a lungul vieții. Relațiile toxice, de orice fel, pot porni tocmai din punctul în care una dintre persoanele implicate oferă prea mult ajutor nesolicitat, acaparând libertatea celeilalte persoane de a face greșeli și de a învăța pe cont propriu. În unele situații, salvatorul poate ținti o anumită persoană care se confruntă cu diverse probleme personale, pe care să încerce să o repare în a deveni varianta ideală în viziunea sa, eventual ajungând dependent de ajutorul oferit și legat permanent de relație.
Influenceri
Tot mai mulți creatori de conținut pe social media sau persoane influente elaborează strategii de marketing sub forma unor acte de caritate, de la video-uri „șocante” pe Youtube, cu titluri și mai șocante precum :„AM DONAT 1000$?”, până la călătorii în zone defavorizate ale lumii în care declară că încearcă să ajute, însă doar imaginea lor beneficiază. Acțiunile de caritate exercitate de aceste persoane înstărite le coboară de pe piedestalul de neatins pe care au fost puse datorită bogăției lor, făcându-i să pară mai umani, publicul relaționează cu bunătatea lor și, per total, își construiesc o imagine mult mai favorabilă de persoană generoasă. De fapt, în momentul în care fapta „nobilă” este împărtășită pe tot internetul, banii donați nu reprezintă decât o investiție care aduce mai mult profit, o adevărată afacere din care au de câștigat atât în ochii publicului, cât și pe parte financiară.
Intervine, de asemenea, și termenul de white savior complex: practica prin care persoane privilegiate se oferă voluntare în ajutorarea comunităților de oameni din țări în curs de dezvoltare, din motive precum religia sau educația. Problema nu se regăsește în dorința de a face o schimbare în spre bine (în viziunea lor), ci în mentalitatea cu care majoritatea voluntarilor pleacă în țările respective. Consideră că, din moment ce se află acolo, ei cunosc cel mai bine problemele comunităților respective, care, în mod evident, nu se pot întreține, voluntarii fiind singurii care îi pot ajuta cu adevărat. Totuși, nu este de datoria străinilor să stabilească și să rezolve problemele acestor țări, ci opinia locatarilor este cea care trebuie cu adevărat ascultată.
Prin urmare, învățând să ne activăm propriile resurse interioare ne ajutăm prima dată pe noi și îi putem motiva indirect și pe ceilalți să ia decizii într-un mod benefic, în același timp terminând lanțul relaționărilor toxice, bazate pe control și desconsiderare.
