Tehnoredactor: Chiriac Daria
Lumea informațiilor, a spionajului, este o lume închisă, în care se pătrunde foarte greu. Uneori însă constatăm că și acolo trăiesc oameni. Astăzi vom discuta cu Sergiu Medar, un absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, care cunoaște în detaliu acest univers al misterului și tainelor. Sergiu Tudor Medar (n. 1 ianuarie 1948, Târgu Jiu) este general de armată cu patru stele, care a îndeplinit funcția de consilier prezidențial pentru apărare și securitate națională, coordonând în această calitate Comunitatea Națională de Informații (CNI) în perioada 2005-2007.
1. Cum ați descrie, în câteva cuvinte, experiența ca elev în liceul Lazăr?
Cum am ajuns la liceul Gheorghe Lazăr, tatăl meu fiind militar… aș putea spune că am ajuns din oraș în oraș. Când eram în clasa a șaptea și eram elev în Constanța am vrut să mă fac militar. Tatăl meu a zis ca ajunge o haină kaki în cuier și n-a fost de acord. Ne-am mutat în București, am intrat la Gheorghe Lazăr, iar când am terminat am vrut din nou să mă duc la școala militară să mă fac ofițer – nu m-a lăsat, din nou, tata… dar după treizeci de ani eram general cu patru stele… La liceul Gheorghe Lazăr am învățat foarte bine la matematică, fizică, dar și la celelalte materii. Am avut o medie bună, nu zece pe linie, dar o medie bună, am fost în echipa de handbal a liceului… toate acestea m-au format ca persoană. Sunt lucruri pe care elevii, cum eram și eu, poate nu le percep, dar tot ce se întâmplă în clasă, în curtea școlii, mai mult decât ce se întâmplă în apropierea școlii sau în afara școlii, te formează ca om.
2. Credeți că dorința de a urma o carieră militară a fost influențată de faptul că tatăl dumneavoastră era militar de carieră?
Faptul că tatăl meu a fost militar m-a inspirat, dar nu m-a ajutat. Tata era genul de om care nu voia să facă niciun fel de intervenție. Am ajuns, crescând de mic cu un militar în familie, să-mi placă armata, să o înțeleg, dar să îmi placă și ale vieții valuri, și iată că tocmai ale vieții valuri m-au dus către domeniul acesta. Am fost “recrutat” să mă duc la serviciul de informații al armatei – nu asta am vrut – dar după douăzeci și cinci de ani eram șeful Direcției de Informații Militare, fără ca atunci, la absolvirea facultăţii, să fi avut nimic de-a face cu informațiile.
3. Un moment extrem de important în viața dumneavoastră profesională a fost angajarea ca analist militar în cadrul Direcției de Informații a Armatei (DIM). Oarecum, renunțați la cariera de inginer și începeați un capitol cu totul nou. După aceasta a urmat numirea ca adjunct (1992-1996) și apoi ca atașat militar al României în Statele Unite ale Americii (1996-1999). Credeți că ați putea contura cum se desfășura o zi din viața dumneavoastră în acea perioadă?
Munca de atașat este aparent o muncă ușoară și se zice că diplomații fac reumatism la mâna stângă din cauza faptului că țin paharul cu whisky la recepții. Nicio recepție nu are însă ca scop să te duci să bei și să mănânci. Toate recepțiile sunt ca să înțelegi ce se întâmplă în țara respectivă și să înțelegi ce se întâmplă în lume. În conformitate cu Convenția de la Viena, fiecare diplomat este obligat să obțină, pe cale legală, informații despre țara în care este acreditat și despre ceea ce se întâmplă în lume.
4. Într-o poză pe care am descoperit-o pe internet, vă putem vedea pe dumneavoastră, în Biroul Oval, dând mâna cu președintele George Bush. Cum ați putea descrie acea experiență, la care mulți visează doar?
A fost o experiență extraordinară. La acea întâlnire în care am însoțit delegația prezidențială din România, mai mult decât strângerea de mână au fost cuvintele pe care mi le-a spus când m-am prezentat, cuvinte care m-au impresionat; când s-a uitat la mine, mi-a întins mâna și a spus: “I heard about you”. Lucrul acesta m-a surprins și mi-a făcut multă plăcere.
5. La întoarcerea dumneavoastră din State, după un an ați fost numit șef al Direcției de Informații Militare (DIM), fiind avansat la gradul de general de brigadă în 2000. Ulterior, ați ajuns general maior în 2003 și general locotenent în 2005 iar pe 3 octombrie 2005 ați devenit director general al Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA). Nu e locul să intrăm în detalii, dar totuși care sunt diferențele între DIM şi DGIA?
DIM este componenta de culegere de informații a armatei sau, rudimentar, componenta de spionaj care obține informații cu predilecție militare sau conexe cu armata din afara teritoriului național. Alături de DIM există și o Direcție de Contrainformații Militare, direcția de contraspionaj, care încearcă să-i prindă pe cei care fac spionaj în România. DGIA le cuprinde pe amândouă. Eu am fost șase ani șef al DIM și o lună și jumătate șef al DGIA.
6. Ați fost decorat cu mai multe medalii de-a lungul carierei voastre militare, inclusiv cu medalia „Legiunea de merit”, din SUA. Ce calități trebuie avute pentru a primi aceste onoruri?
Legiunea de merit a SUA, cu un brevet semnat de președintele Clinton, am primit-o în România din mâna șefului Statului Major Interarme al armatei americane și reprezintă o onoare care se acordă celor care au dezvoltat foarte mult legăturile militare dintre țara lor și Statele Unite. Este cea mai înaltă distincție care se acordă unei persoane pe timp de pace.
7. Ce sfaturi i-ați da unui tânăr care dorește să urmeze o carieră în domeniul informațiilor militare?
Să încerce să învețe foarte bine la toate materiile, pentru că munca de ofițer de informații este o muncă pluridisciplinară, deci trebuie să cunoști și geografie, și istorie, și literatură, și limbi străine, dar și matematică ca să poți să faci analize statistice. În afară de asta trebuie să fii un om foarte calm, care să nu aibă reacții necontrolate, și un om foarte stăpân pe el, care nu ia decizii la supărare, care se gândește cu doi, trei, patru pași înainte.
