Tehnoredactor: Andreea Găgeatu
Interacțiunea umană fizică a fost mereu cheia succesului tuturor activităților de zi cu zi și a rutinei, la modul general. De ceva vreme, însă, încercăm – sau facem să pară că încercăm – să ne adaptăm noului normal, unde ne auzim fiecare de la el de acasă, din spatele ecranului.
Cum rămâne cu școala, în schimb? Locul unde ne petreceam cel puțin jumătate din zi? Acum e un loc unde nu ne mai este permis să mergem. Scopul educației (în mod teoretic) a rămas la fel de important și esențial, imposibil de neglijat. Totuși, ultimul an ne-a arătat că școala este ultimul lucru luat în calcul.
Tragem des cu urechea la zeci de conversații referitoare la cum școala online ne dă bătăi de cap și nu ne aduce nimic în afară de și mai multă frustrare și stres. Probabil te-ai săturat să auzi știri legate de pandemie și felurile în care ea ne-a afectat viața de un an încoace. Însă, că vrei sau nu, școala e una din constantele din viața noastră, iar în momentul de față, din păcate, se poate desfășura doar online.
Îți amintești cum era să mergi fizic la liceu? Să faci parte dintr-un grup și să mergi într-un loc amenajat special cu scop educativ. Una dintre barierele pe care ni le impunem cu privire la școala virtuală e din cauza faptului că, subconștient, percepem „acasă” ca o zonă a confortului. Un loc în care, în trecut, veneam după o zi lungă și ne relaxam, un loc intim pe care îl știam doar noi. Acum însă ni se cere să ne dezvăluim în ipostaza noastră relaxată pe care încercăm să o ferim cât de mult posibil. Liceul era o parte din rutina noastră, separată de timpul liber și personal, unde ne dedicam activităților specifice. În mintea noastră se produce automat un moment de confuzie și, evident, se ajunge la lipsa dorinței de a ne dedica studiului.
Acum, orele cu profesorii exigenți, teme kilometrice și ascultările nesfârșite s-au transformat în ore libere pe care le petrecem în fața unui ecran, informația trecând pe lângă noi, pe fundal, acoperită de vocile faimoaselor personaje de pe Netflix. Plecatul de la ultima oră pentru a ajunge la sală sau la terasă cu prietenii e mai frecventat decât învățatul la istorie la care probabil nici nu ai caiet semestrul acesta. Nu că aș vrea să stric distracția, dar viața nu s-a oprit, deși poate ne place să credem asta uneori. Chiar dacă orice altă activitate pare cu mult mai interesantă, anii aceștia nu se vor repeta, iar când vei realiza asta va fi mult prea târziu. Este normal și recomandat să te preocupi mai mult de tine în perioada asta, dar nu cred că mai este validă scuza legată de tehnologie și cât de obositor este. Mă rog, ar putea fi validă în cazul în care chiar ne-am da interesul. Am uitat să învățăm și ne mințim singuri că cea mai bună variantă este să depindem de copiuțele din Word.
Procrastinarea e cuvântul care descrie perfect orice zi a noastră de elev. Însă de ce nu putem face ceva pentru viitorul nostru fără a fi constrânși și puși sub presiune? Ce ne ține în loc sau nu ne motivează îndeajuns de mult? Adevărul trist este că majoritatea funcționează și dă randament doar dacă este cu adevărat necesar. În același timp, mergând la liceu și văzând pe toată lumea cum lucrează, ne apare și nouă motivația datorită faptului că nu vrem să rămânem „pe lângă”. Foarte puțini învață cu adevărat pentru viitorul lor, iar asta se observă în perioadele de genul.
Ar fi bine să vorbim și despre conflictul elev-profesor, de cele mai multe ori nespus, dar care creează frustrări de ambele părți. Ne vărsăm nervii din cauza temelor și proiectelor prin simplul fapt că nu le facem. Avem constanta impresie că toți profesorii au tot timpul din lume și doar noi avem atâtea lucruri de făcut. Și ei gândesc la fel – noi fiind acasă, avem mult prea mult timp liber și nu facem nimic productiv. Când, de fapt, adevărul este undeva pe la mijloc. O soluție ar fi ca ambele ,,tabere” să încerce să se înțeleagă reciproc, măcar uneori. Așa poate, orele ar fi un spațiu mai comod care ne-ar da motivație tuturor.
Un alt impediment este izolarea socială care pare să ne acapareze. „Am multe teme nu pot să ies” – nici nu îți faci temele, nici nu ieși, doar pierzi vremea și îți faci rău fizic, psihic, te neglijezi educațional.
Întrebarea mea este: cum rămâne cu școala online, deci, și de ce nu va funcționa niciodată? Răspunsul este, deși unul foarte trist, simplu – a fost neglijată din primul moment, amânarea lucrurilor ne are deja la degetul mic. Așa cum probabil toți ne dorim, întoarcerea fizică ar putea fi rezolvarea tuturor problemelor. Până atunci, la ce sală te duci?
Sunt mulți copii, cei din mediul rural în special, care și-ar dori să își construiască un viitor, însa nu au posibilitatea. Posibilitatea e a noastră, dar noi îi dăm cu piciorul. Că vrem sau nu să recunoaștem, în cazul în care nu vom face fiecare dintre noi un efort, școala online va rămâne mereu cu reputația ei actuală – o facem doar de dragul de a zice ca nu stăm degeaba.