Tehnoredactor: Diana Gherghina
„Dau fundă! Vreau să mă apuc de fumat. Vă rog să nu începeţi cu „nu e bine”, am luat deja decizia. Puteţi să-mi ziceţi cum e prima oară, dacă ţi se face rău? Şi cu ce ţigări slim să încep? Cele mai slabe, vă rog! Pup!”. Să nu-mi spuneţi că n-aţi zâmbit citind asta. Un mesaj găsit întâmplător pe „tpu” te poate inspira să scrii un articol. Despre fumat. Nu strâmbaţi din nas, dragi iubitori de nicotină, n-am să vă critic şi nici n-am să vă oblig să vă lăsaţi!
Preşcolar, adolescent sau student, cu siguranţă ai în minte imaginea unui chiştoc tronând într-o scrumieră de sticlă. Sau într-o groapă din asfaltul bucureştean. Ştii cum arată o ţigară şi evident că ştii şi cât de nocivă e. Poate că fumezi chiar în momentul de faţă sau poate că nu – te fereşti de mirosul sufocant al „bombelor” cancerigene cu nicotină. Dacă te afli în prima situaţie, vreau să te-ntreb cum a-nceput totul.
Înainte să vorbesc cu tine, am apelat la câţiva liceeni, încercând să aflu cum au ajuns să-şi aprindă prima ţigară. Specialiştii ar spune că ne apucăm de fumat din cauza stresului. Căutăm un refugiu şi o rezolvare a problemelor devenind dependenţi de ceva. Sau poate că vrem să slăbim: nicotina taie pofta de mâncare. Ce zice însă un lăzărist?
„M-am apucat la 13 ani. N-a avut nimic de-a face cu anturajul, doar mi s-a oferit ocazia să încerc şi mi-a plăcut sentimentul. De ce am făcut-o şi de ce a rămas un obicei nu pot să-ţi spun, dar cred că a depins şi de faptul că idolii mei sunt rockeri şi toată scena rock e focusată pe consumul de substanţe. O parte din subconştientul meu a asimilat fumatul cu a fi parte din scena rock.”. N-am întrebat 100 de români, doar vreo cinci. Fiecare cu experienţe care mai de care mai neobişnuite. „Eu am încercat prima dată la 12 ani, pentru că era ţigara mamei aprinsă pe balcon. M-am gândit să văd cum e, iar câteva luni mai târziu am început să fumez regulat. Îmi plăcea senzaţia şi mă simţeam mai relaxată. M-am lăsat acum un an, dar vapam. În urmă cu şapte luni m-am lăsat şi de vapat, fiindcă mi-am dat seama că nu e ce trebuie pentru sănătatea mea.”. O altă cunoştinţă mi-a spus: „Prima oară la 14 ani, din cauza anturajului. Am vrut să devin important şi popular făcând ceva ce alţii nu fac. Pentru asta, m-am integrat într-un grup de fumători din clasa mea. Ei m-au învăţat cum se face. Am încercat ţigări de foi, vape, narghilea, trabuc. Consider că pot rezista lejer fără ele.”. Altcineva mi-a răspuns: „ La 14 ani s-a întâmplat, din cauza amicilor. Chiar dacă acum sunt conştientă că dăunează sănătăţii, fumez în continuare deoarece cele mai multe activităţi pe care le fac cu prietenii – plimbat prin parc, discutat – merg mai bine cu ţigara aprinsă.”. Nu m-am putut abţine din a discuta şi cu un fumător inveterat, primul pe care l-am cunoscut vreodată: mama. „Aveam spre 16 ani când am început. Îmi doream să-mi spăl imaginea de tocilară şi numai aşa puteam reuşi. Furam din ţigările tatălui meu şi mă închideam în baie. „Rezervele” le ascundeam în spatele unui tablou. Evident, am fost descoperită imediat”.
Dacă unii tineri şterpelesc din rezerva părinţilor, ceilalţi cum reuşesc să-şi facă rost de tutun? Ştim bine că este ilegal să-l achiziţionezi dacă nu ai împlinit 18 ani, aşa că misterul pluteşte în aer. O altă enigmă: de ce „Fumatul ucide”, un text scris cu corp 40 pe fiecare pachet de ţigări, nu sperie pe nimeni?
Între atâtea incertitudini, un lucru e sigur: vrem să părem mari şi tari? Fumăm. Suntem necăjiţi? Scoatem vape-ul. Ieşim în pauză cu colegul de muncă şi bem împreună o cafea? Ar fi în regulă, dacă el nu ar scoate bricheta din buzunar. Iar dacă dumnealui face asta, simţim nevoia să procedăm şi noi la fel. Altfel, cum ne mai integrăm în societate? Există o cale: şi la propriu, şi la figurat. Circuitul controlului dopaminei este „cheia” şi se află la câţiva centimetri distanţă de telefonul pe care-l ţii în mână, undeva în adâncul creierului. El e cel ce combate dorinţa de a aprinde o nouă ţigară, folosindu-se de voinţa ta. Nu e uşor să-l controlezi, dar dacă reuşeşti, categoric vei deveni un supererou. Iar dacă vrei să te laşi de fumat şi nu ştii ce să faci ca să te ambiţionezi, îţi pun următoarea întrebare: ai idee ce inhalezi zi de zi, pe lângă nicotină? Arsenic (folosit pentru a otrăvi şobolanii), benzen (utilizat pentru producerea petrolului), cadmiu (folosit la fabricarea bateriilor), cianură, insecticidul interzis DDT şi multe alte substanţe care afectează ADN-ul. Cam asta conţine ţigareta obişnuită. Ce zici, acum îţi funcţionează circuitul de care am vorbit mai devreme?
S-ar putea ca o mică sperietură să nu fie de-ajuns, iar dependenţa ta să fie atât de mare încât să nu mai poţi scăpa de ea. Important e ce zace în genele tale, căci de acolo porneşte tot. Poţi avea un grad mic, mediu sau avansat de dependenţă, când vine vorba de nicotină, însă cu siguranţă ea nu lipseşte. Printr-un simplu test (Fagerstrom), afli ce spun cromozomii tăi despre asta şi în ce categorie te încadrezi.
Cu ţigară sau fără, tu ştii cum ţi-e cel mai bine şi numai tu îţi poţi programa viitorul. Depinde de tine să te menţii sănătos, iar tutunul nu e nimic mai mult decât o jucărie în mâinile dopaminei de control.
