Arta naivă

Grafică: Maria Dumitrescu
Tehnoredactor: Andreea Găgeatu

Arta, prin toate mediile oferite de aceasta, a reprezentat mereu pentru om o materializare a interiorului său, fiind astfel un deznodământ al muncii, voluntare sau nu, a creatorului, fără a ține cont de circumstanțele în care el era situat. Arta naivă, prin definiția sa, este expresia cea mai apropiată de acest concept, anume al operei fără autor. Naivitatea, dintr- o perspectivă psihologică, descrie starea de sinceritate primitivă și naturală a omului care se revoltă împotriva practicii disimulării, devenită pentru acesta un normal nefiresc. Așa se explică, de exemplu, iubirea de natură, spațiu care depășește orice mod de expresie omenească prin simplul fapt că nu poate fi coruptă de exhibiționismul caracteristic uman. Arta naivă se opune, în acest sens, artei sentimentale, deoarece izbutește să se expună într-un mod complet instinctiv, creatorul nativ aflându-se într-o uniune nemijlocită cu obiectul său, calitate pe care sentimentalul nu o va putea vreodată atinge, tocmai din motivul că este captiv propriilor sentimente. Așadar, într-un sens filosofic, arta naivă poate fi considerată, de fapt, arta fără om.

Dacă privim în istorie, curentul formal al artei naive a apărut odată cu saltul societății feudale spre industrializare, moment în care, din cauza unei ruperi atât de rapide de valorile naturale și străvechi, omul drept persoană a fost, într-o anume măsură, privat de omenia sa. Mașinile de producție au înlăturat practic orice muncă manuală semnificativă pentru desăvârșirea obiectului, iar cu aceasta a fost luată orice amprentă artistică individuală pe care maestrul meșteșugului o putea lăsa. Astfel, prima generație de naivi a fost alcătuită din vechi tâmplari, olari sau pictori ce au ajuns, din nevoia de supraviețuire, muncitori în fabrici sau minieri, fiind restricționați din folosirea simțului lor pentru frumos. Lucrând ore în șir șase zile pe săptămână, mulți au început să picteze în timpul lor liber, fiind denumiți astfel „pictori de duminică”.

În creațiile din această epocă se observă incontestabil o căutare a unui timp și spațiu oniric și o absolută renegare interioară a propriei lor realități. În loc de orașe monocrome sufocate de fumul fabricilor sau șine din mină, în operele naive sunt prezente văzduhuri fără nori, flori de culori țipătoare și ape limpezi. Contrar predecesorilor, naivii nu au avut niciun fel de instruire tehnică sau artistică, ceea ce se remarcă prin neglijarea convențiilor anatomice, cromatice și de perspectivă, adoptând o linie sinuoasă, simplă în tonuri și culoare, ce evocă un stadiu de contopire a realității cu visul. Operele pictorilor acestui curent sunt, în esența lor, veritabile revelații provenite din ignoranța asupra trecutului, prezentului și viitorului, adică viața în tot ansamblul său, din cauza unui șoc psihologic ce a redus gândirea acestor artiști cât mai aproape de starea ei primordială.

Într-o societate de consum deja obișnuită cu productivismul, arta naivă este, în zilele noastre, oarecum la propriul dezastru existențial. De la Henri Rousseau și Niko Pirosmani, printre primii naivi consacrați, reprezentanții curentului sunt din ce în ce mai coruptibili de valorile materiale. În fond, oricine cu abilitate artistică medie poate copia o linie naivă, prin definiție simplă și fără vreo tehnică stabilă, și să o aplice unor obiecte sau teme la cererea cumpărătorului, însă în acest mod se pierde tocmai revelația caracteristică naivității, aducând- o într-o sferă veritabil umană, astfel produsul rezultat nu ar însemna decât o umilă piesă decorativă. Arta naivă a fost, de la început, incompatibilă capitalismului, iar gentrificarea acestui stil doar pentru calitățile estetice ar duce la pierderea unui adevărat fenomen în istoria artei și teoria psihologiei.

Contact Us