Grafică: Maria Dumitrescu
Tehnoredactor: Daria Motoc
Trăind într-o țară care a supraviețuit experimentul socialist al secolului trecut, tindem adeseori să demonizăm tot ce a venit cu acesta. Constructivismul sovietic în arhitectură nu a fost niciodată asociat cu bunul gust și, mai ales pentru simpatizanții vremurilor în care proletarii nu roiau agresiv către orașe, creațiile sale pot fi văzute drept adevărate orori estetice. Totuși, acest sistem s-a dovedit a fi cel mai eficient în procesul de urbanizare, oferind o dezvoltare liniară ce a fost uitată de dezvoltatorii imobiliari ai capitalismului timpuriu.
La baza orașului sovietic se află microraionul, cea mai mică diviziune administrativă a urbelor fostei Uniuni Sovietice, fiind prezent, mai rar, și în România. Acest concept a fost, practic, imprimarea ideologiei socialiste în planificarea urbană. Principiul după care au fost proiectate microraioanele era limitarea tranzitului intern în oraș, pentru a accentua astfel spiritul de comunitate. Având toate facilitățile într-un perimetru restrâns, individul nu trebuia să părăsească zona adiacentă locuinței sale decât pentru a merge spre locul de muncă. Microraionul, de obicei proiectat în formă de pătrat, era conectat de restul orașului printr-o șosea principală pe care circulau și mijloacele de transport în comun, în interiorul său fiind amplasate străduțe mici, destinate pietonilor. Dintr-o perspectivă aeriană, putem constata că pe laturile pătratului, adică cele cu acces la șosea, se aflau în special blocuri înalte, care găzduiau și magazine. Ferite de circulație erau instituțiile publice, parcurile, școlile și restaurantele sau alte locuri destinate relaxării, dar și blocuri mai joase, de maxim 5 etaje. Trebuie remarcată și distribuția proporțională a instituțiilor publice – dacă un microraion avea un spital, nu putea să existe în același loc și o secție de poliție sau un liceu. Astfel, niciun microraion nu era avantajat de facilitățile sale. De asemenea, orașul sovietic fiind dispus răsfirat din cauza economiei sale majoritar concentrată pe sectorul industriei, o poziționare mai centrală a unui microraion față de altul nu reprezenta o caracteristică dezirabilă.
Se știe foarte bine că Uniunea Sovietică nu a fost neapărat un pionier al libertății în orice domeniu, expansiunea urbană fiind un proces foarte bine reglementat și sistematizat. Se pot observa diferențe semnificative de estetică în arhitectura sovietică, marcând diferite contexte istorice și preferințele celor de la putere. Primul curent remarcabil al brutalismului sovietic este asociat cu Stalin și, în general, cu perioada interbelică. Aici se încadrează faimoasele „stalinka”, blocuri cu trei etaje construite pentru clasa muncitoare, păstrând o oarecare atenție pentru estetică prin fuziunea liniilor arhitecturale drepte, întâlnite și în perioadele ce vor avea să urmeze, cu ornamentații subtile.
Pentru elita politică a vremii erau destinate blocuri înalte din cărămidă decorate cu elemente de inspirație gotică. În această categorie este inclusă cea mai mare clădire rezintențială din lume, „Kotelnicheskaia”, un bloc gigant cu treizeci și două de etaje, care la timpul construcției era cea mai înaltă clădire din Europa. În asemenea zgârie-nori locuiau, pe lângă membri importanți ai partidului, și actori sau scriitori loiali regimului.
Tranziționând către anii ’50, cu un război greu în spate ce, în ciuda victoriei, a adus și pagube grele, perspectiva arhitecturală sovietică se schimbă. Cu Hrușciov la putere, focusul era refacerea rapidă a orașelor deteriorate de război și dezvoltarea cât mai rapidă a acestora pentru a evita stagnarea economică în URSS, noua putere politică a lumii. Soluția a fost găsită în crearea unui tipar de unitate rezidențială ce poate fi construită rapid și ieftin. Astfel, iau naștere blocurile „hrușciovka”, poate cele mai reprezentative arhitecturii sovietice, caracterizate printr-o totală desconsiderare a laturii estetice și a confortului de trai. Un bloc de acest tip, asamblat din plăci de beton prefabricate, putea fi ridicat de o echipă de constructori în cel mult două săptămâni. Un „hrușciovka” putea avea maxim cinci etaje, pentru a evita costurile de includere a unui lift. Contribuind imens la industrializarea economiei sovietice, blocurile concepute de Hrușciov găzduiau, la vârful popularității lor, peste șaizeci de milioane de oameni. Așadar, aproximativ un sfert din populația Uniunii la timpul respectiv locuia, practic, în clădiri identice.
Probabil cel mai important aspect al arhitecturii sovietice este că oferă o soluție la orice tip de problemă. Menținându-se loială ideologiei egalitarianiste, s-a mulat, totuși, pe nevoile circumstanțelor istorice. Orașul sovietic a reinventat, prin renunțarea la ideii de clasă socială, conceptul urbanizării. Desființând elitismul asociat cu orășenimea, acestuia îi datorăm, în mare parte, dezvoltarea economică a secolului trecut.
