Tehnoredactor: Andreea Găgeatu
Colaborator:Theodora Grigore
Așa că, tineți minte, oricine poate să fie o vrăjitoare, dar gândiți-vă bine înainte, căci este posibil să mușcați mai multe decât puteți mesteca.
Acest articol nu ar fi putut să fie scris fără ajutorul unei dragi prietene, Theodora Grigore, care mi-a făcut onoarea de a mă lăsa să privesc prin ochii ei în lumea ocultului.
Toți oamenii au o anumită imagine ce le apare în spatele minții când cineva ne vorbește despre vrăjitoare. Poate unii dintre noi și-o imaginează pe The Wicked Witch of the West din „Vrăjitorul din Oz”, alții de gândesc la Sabrina, în timp ce alții și-o imaginează pe mătușa care la fiecare adunare a familie sau parastas te întreabă „auzi dar nu ai și tu o fată să te măriți”. Dar mulți oameni așează aceste figuri în zona fantasticului, a ocultului. Dar, ceea ce poate nu știți este că, printre noi, chiar există, vrăjitoare.
De multă vreme pasionat și atins de o curiozitate aprinsă la adresa supranaturalului și a ocultului, am dorit să scriu acest articol într-un mod cât mai corect și respectuos față de comunitatea Wicca (numele ce se folosește mai des la adresa vrăjitoarelor moderne), așa că am decis să merg direct la sursă, și am vorbit cu o veritabilă vrăjitoare, Theodora Grigore, din clasa a 10a E din Lazăr. Pentru ea, apartenența la religia Wicca a pornit din curiozitate, într-un mod extrem de spontan, și, din research în research, a ajuns să se declare o vrăjitoare. Pe ea a ajutat-o ș faptul că nu a fost cu totul nou-venită în lumea vrăjitoriei, la ea în familie găsindu-se, în trecut, alte femei ce au practicat acest meșteșug. Împreună cu ea am stat la o cafeluță și am dezbătut pe această temă, și prin rândurile ce urmează, doresc să vă dau și vouă măcar o mică bucățică din toate lucrurile pe care ea mi le-a povestit.
Acestea fiind spuse, consider că cel mai bine ar fi să o luăm cu începutul, cu rădăcinile și originile religiei Wicca, a vrăjitoriei și a neopăgânismului în general. „A existat tot timpul”, mi-a spus Theo. „Păgânismul este una dintre cele mai vechi practici. În Antichitate foarte mulți oameni făceau asta.” Neopăgânismul, mai exact, definit de către autorul și antropologul englez Gerald Gardner în jurul anilor 1900, în opera acestuia, o carte despree vrăjitorie și neopăgânismul modern. De menționat, desigur, trebuie să fie și faptul că pt urmașii culturii și a religiei Wicca, această carte nu este ca o Biblie. Un lucru foarte interesant este chiar acela că vrăjitoarele nu au o Biblie propriu-zisă, ci ele urmează diverse manuscrise ce conțin ritualuri și practici.
Dar de ce unele religii cum ar fi creștinismul sau budismul au temple uriașe și mii de urmași care merg în pelerinaje cu zeci de autobuze, în timp ce vrăjitoarele sunt sub vălul secretului, și numai oamenii care le caută pot afla că ele chiar există? Un bun răspuns este și cel evident: The Witch Trials, anii de persecuție împotriva femeilor, care, din cele mai simple motive (cum ar fi faptul că citeau sau știau științe exacte), erau acuzate de vrăjitorie și arse pe rug. Conform celor spuse de Theodora, cele mai multe vrăjitoare sunt foarte sentimentale în legătură cu evenimentele din Salem, dar și din multe alte orașe din America și din restul lumii. Dar chiar și acest voal al secretului ce a atârnat asupra comunității Wicca, datorită social media, începe să cadă încet-încet. Cititul în tarot, mai ales, a luat mare amploare în ultima vreme pe Instagram și TikTok, aducând vrăjitoria și vrăjitoarele în prim plan în această lume în plină schimbare în care cei diferiți și ceea ce este diferit nu mai este văzut din start ca fiind ceva rău și de care să te ferești. Comunitatea Wicca nu poate decât să se bucure datorită acestei aduceri în lumina reflectoarelor, fiind o comunitate foarte deschisă, mereu primind membrii noi în rândurile acestora.
Până la urmă, religia Wicca este religia cu cea mai rapidă creștere din lume actualmente, zilnic apărând oameni care doresc să-i urmeze învățăturile. Theodora a avut un răspuns pentru acest fapt, zicând „Witchcraft-ul, în sine, este foarte la liber. Adică, ai niște reguli de bază, care sunt făcute să te protejeze, dar în rest, ce alegi tu să faci și metodele și cum îți construiești craft-ul este după cum vrei tu.” De vrăjitorie se poate apuca oricine, vrăjitoria nu este atât de mult o religie cât este un simplu meșteșug (de unde vine si „craft” din witchcraft), cu o serie de abilități ce se pot învăța. Pe de altă parte, așa-zisele vrăjitoare de sânge (care au avut, în familie, alte vrăjitoare) au o intuiție aparte, care le ajută foarte mult în stăpânirea meșteșugului. Dar oricine poate să învețe, atâta timp cât are mintea deschisă și este dispus să învețe.
Acum, ipotetic vorbind, hai să spunem că tu, cel care citești, te-ai decide să te faci vrăjitoare. Cum? Păi, răspunsul lui Theo la această întrebare a fost „Întreabă pe cineva. Ori dacă cunoști pe cineva în viața reală, ori pe grupuri de Facebook, Instagram, faptul că suntem deschiși ajută chiar foarte mult, dar întreabă pe cineva, ca să te protejezi, pentru că poate fi foarte periculos.” Perplexat, am întrebat-o pe Theodora, sorbind din Caramel Machiatto-ul meu de la Ted’s, cum poate fi periculos. Și, în acest moment, discuția pe care eu am început-o cu Theo despre vrăjitorie, pe care, sincer să fiu cu voi, o estimasem să dureze în jur de 15 minute, urmată de o bârfă corectă, s-a transformat într-o cvasidezbatere ce a durat în jur de o oră. Aș fi un nemernic și un mincinos dacă aș spune că nu m-am distrat.
Păgânismul, față de alte religii ce se bazează pe un singur zeu atotputernic, nu are drept figură spirituală supremă un om bărbos au așa ceva, ci în centrul religiilor păgâne se găsesc energiile. În păgânism „poți lucra cu zei, poți lucra cu spirite, poți lucra cu demoni, cu ce vrei tu, din orice mitologie, cu care poți să lucrezi. Dar, în același timp, poți să găsești și anumite spirite care nu sunt foarte bune. Și dacă nu știi ce faci, acestea îți sug energia.” Și din acest motiv, măsurile de protecție pe care le-am amintit și reamintit în acest articol sunt extrem de importante, deoarece mereu poți să dai peste ceva nu foarte prietenos.
Un fapt foarte interesant pe care Theodora mi l-a explicat a fost acela că majoritatea vrăjitoarelor au fiecare câte o specialitate. Și specialitatea ei, despre care am dezbătut o perioadă îndelungată, este divinația, pe care majoritatea putem să o legăm mult mai ușor cu cititul în tarot. Sunt mari șanse ca mulți oamenii care citesc aceste rânduri să spună că bat câmpii, dar, cu tot respectul, eu nu cred acest lucru. Este ceva foarte interesant în faptul că poți (sau măcar poți încerca) să modifici lucrurile pe care cărțile de arcana minoră ți le-au prezis, în timp ce arcana majoră (reprezentată de cărțile de care cred că am auzit toți, Diavolul, Turnul, Marea Preoteasă) prezic niște lucruri ce se regăsesc mult deasupra noastră pe care nu le putem modifica.
Fiecare suflet are mai multe vieți, și Universul ne-a pregătit câte o „misiune” pentru fiecare din aceste vieți, cu o lecție pe care o putem învăța. În filozofia divinației, numai dacă reușim să tragem aceste învățături și trecem peste aceste provocări pe care Universul mi le pune în față putem să evoluăm și să devenim cea mai bună versiune a noastră, versiunea noastră cea mai înțeleaptă și puternică. Dar liberul arbitru există în vrăjitorie, și dacă dorești, poți să rămâi blocat în fața acestor misiuni, să rămâi doar „tu”, când ai putea să devi „cel mai bun tu”. Decizia… este numai a ta, pentru că Universul îți oferă materialele, dar numai tu poți să ai uneltele și voința de a le folosi pentru a construi ceva maiestuos.
