Grafică: Rebeca Doagaru
Tehnoredactor: Daria Motoc
Acest articol abordează ideea de cultural appropriation și implicațiile sale.
La fel ca termenul „canceled”, cultural appropriation este unul dintre acele cuvinte pe care le tot vedem pe internet, dar nu știm la ce se referă și de ce toată lumea vorbește despre ele. Adesea poate auzim discuții ce implică anumite celebrități, precum Katy Perry sau Kylie Jenner, care sunt trase la răspundere, pentru că „au făcut cultural appropriation”. E clar că în ziua de astăzi multe lucruri pe care le faci pot fi reinterpretate, dar unde mai exact se situează acest termen la granița dintre corect și greșit?
Pentru cine nu este familiar cu ce presupune de fapt să aproprii o cultură, acest lucru se întâmplă atunci când o persoană, o companie sau o casă de modă dintr-o cultură dominantă adoptă arta, simbolurile sau hainele tradiționale unei minorități fără a înțelege istoria și semnificația elementelor preluate. Aici este important să se menționeze diferența dintre cultural appropriation și cultural denigration, ce presupune purtarea unor piese tradiționale doar cu scopul de a umili acea cultură.
Deși este un fenomen ce a primit atenție în ultimii 10-15 ani, se pare că originile acestuia se trag abia în secolul 17 când se spune că englezii și francezii au adaptat anumite piese aparținând religiei islamică și ale Europei de Est. După un secol, aristocrația engleză a preluat, de asemenea, fustele scoțiene, iar apoi, materialul din care au fost confecționate acele piese de îmbrăcăminte a primit o asociere falsă cu anumite clanuri din Highland după publicații precum opera lui James Logan „The Scottish Gael”. În secolul 18, sombrero-ul mexican a fost preluat de spanioli, ca apoi în 2016 universitatea East Anglia să interzică purtarea oricărui sombrero în campus-ul lor pentru a nu ofensa studenți mexicani. Apoi, în secolul 19 interesele s-au îndreptat către cultura asiatică, mai ales către kimono-uri care sunt probabil cel mai evident lucru atunci când cineva menționează apropierea culturală.
Îngrijorarea multora, însă, este în momentul în care o persoană cunoscută, o companie, o casă de modă etc. ia anumite piese tradiționale și le prezintă publicului ca ale lor, încurajând acest fenomen. De exemplu, aici ne putem uita la momentul în care Katy Perry și-a pictat fața albă și a purtat un kimono tradițional japonez într-un concert de-al său în 2013, ceea ce i-a deranjat pe câțiva dintre fani, fiind trasă la răspundere pe internet; sau când Dior a avut în 2017 în colecția sa de toamnă un port tradițional românesc și au pretins că ei au venit cu ceva inovativ. Atunci oamenii au fost revoltați că prestigioasa casă de modă nu specificase inspirația. Nu e prima dată când această casă de modă, pe lângă altele, face acest lucru. Unele persoane susțin, însă, că așa a fost dintotdeauna și că moda are tot felul de inspirații.
Termenul de cultural appropriation, însă, nu se rezumă numai la haine, ci se poate referi și la machiaj. Aici ne putem gândi la cum purta Gwen Stefani un bindi la sfârșitul anilor ’90 sau ne putem gândi la blackface (a-ți picta fața mai închisă decât ești de fapt), un termen care de asemenea a prins o deosebită relevanță în ultimul timp.
De asemenea, acest fenomen se regăsește adesea în multe festivaluri unde, spre exemplu, să porți o coroană cu pene nu e văzută ca niciun fel de problemă, însă de-a lungul anilor, persoanele nativ-americane și-au exprimat părerea conform căreia este lipsă de respect să porți acea piesă, care, deși pentru noi poate părea nesemnificativ, pentru ei reprezintă ceva sacru.
Acestea, însă, sunt doar câteva exemple de apropiere culturală, dar acest lucru se poate aplica mai multor categorii precum sporturilor și mascotelor lor sau filmelor și procesul de casting greșit al unor regizori și multe altele. Dacă toate acestea reprezintă ceva ofensator, unde știm însă să tragem linia? Unii oameni susțin totuși că dacă vom gândi totul în astfel de termeni vom ajunge la un nou tip de segregare. O lume în care nu va mai exista interesul pentru alte culturi, tocmai din frica de a nu fi acuzat de cultural appropriation.
În esență, este foarte util să știm ce este în regulă și ce nu, deși ne poate fi neclar unde se trage linia între ce poate fi văzut ca un act ce apreciază cultura cuiva și între ceva ce poate fi ofensator. Urmează sa vedem cum va evolua acest subiect.
