Salvarea vieții ca oportunitate


Grafică: Ana Maria Grama


Tehnoredactor: Diana Gherghina

Despre efectul pandemiei actuale putem spune că a fost o palmă peste față dată la nivel mondial, care ne-a cutremurat și ne-a răstălmăcit în toate felurile, dar care ne-a trezit la realitate. O dată la o sută de ani este nevoie de o asemenea intervenție din partea universului pentru a face populația globală conștientă că certitudinea este cea mai teribilă capcană. Întrebarea este: de ce este nevoie de asemenea nenorocire ca să ne responsabilizăm și să valorificăm cu adevărat viața? Cum de ne poate trece prin cap că ziua de mâine este garantată și că nu e nicio problemă dacă amâni să te bucuri astăzi de oamenii pe care-i iubești?

Nu numai că ne-a responsabilizat la nivel de individ, dar a făcut-o și la nivel de colectiv. Pentru că atunci când știi numele pericolului ce te pândește și dacă te pândește vreunul, te imobilizezi, normal! Însă, până atunci, alegi să fii în negare și într-un dezinteres absolut când vorbim despre viața ta sau a celor din jurul tău ce s-ar putea spulbera în câteva secunde, sub presiunea unei lovituri și mai puternice. Astfel, deducem importanța de a ne responsabiliza cât mai abitir atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv, chiar din clipa citirii acestui articol! Important este să ne informam cum. Nenorociri există la fiecare pas, nimeni nu este la adăpost de pericol, dar dacă alegem să ne informăm și să ne implicăm, totul poate avea un final fericit.

Indiferent de meseria pe care o dorești pentru viitor, poți întruchipa eroul care salvează vieți prin niște învățăminte și abilități de baza. Cum înveți să fii erou, deci? În cadrul cursurilor de prim ajutor. Din o sută de români, abia de se găsesc trei rătăciți care să aibă noțiuni de bază despre salvarea unei persoane. Situațiile limită pot surveni oriunde și oricând, important este să fii pregătit și instruit dinainte și să conștientizezi importanța aplicării tehnicilor de prim ajutor înainte de a veni ambulanța.

Tineri, adulți, vârstnici, părinţi cu copii, grupuri de prieteni sunt bineveniți să înveţe de la paramedici cum să acorde primul-ajutor. „Ce faci când vezi pe cineva la pământ?“, „Dacă observi un accident rutier, ce trebuie să faci?“, „Dacă cineva se îneacă cu mâncare, ce trebuie făcut?“ sună întrebările cheie pentru aceste situații limită cu care ne putem confrunta de-a lungul timpului. Sângerări, arsuri, răni, degerături, înțepături, despre toate acestea poți învăța ce să faci spontan când își fac apariția.

Fie că alegi sau nu domeniul medical pentru viitor, este esențial să știi cum să practici o manevră de resuscitare cardio-respiratorie în cadrul celei mai grave urgențe medicale: stopul cardio-respirator. În caz că inima își oprește activitatea, de știut este că persoana care acordă primul-ajutor dispune doar de 3-4 minute pentru a efectua cu succes resuscitarea. Odată scurs acest interval de timp, se consideră că hipoxia cerebrală (lipsa de oxigen la nivelul creierului) duce la leziuni cerebrale care vor transforma victima, care putea fi salvată, într-o ființă pur vegetativă. Diferența o pot face curajul și cunoștințele tale, ca mai apoi să poți aplica compresii puternice pe piept și insuflații (numerele diferă la bebeluși, la copii și la adulți).

Cursul de prim-ajutor se împarte în 2 zile, cu partea teoretică (6-7 ore) și partea practică, ce are ca scop executarea manevrelor de bază pe „pielea” unor manechini, acestea fiind predate, de exemplu, de către Societatea Națională de Cruce Roșie din România, într-un mod interactiv și disciplinat. Motto-ul salvatorilor este „Previne deteriorarea, Promovează vindecarea și Prelungește viața”.

În anul 2012, printr-un proiect umanitar, METROREX amplasează cinci aparate de resuscitare, defibrilatoare automate care se pot folosi foarte simplu, fără cunoștințe în prealabil, în stațiile de metrou Piața Unirii 1, Piața Unirii 2, Universitate, Piața Victoriei 1 și Eroilor.

Să încheiem într-o notă deosebită, studiile arată că melodia „Stayin’ Alive” de la Bee Gees ajută personalul medical care a fost instruit să facă compresii toracice să mențină ritmul constant și ideal de 100-120 de compresii pe minut, datorită liniei melodice ce funcționează ca un metronom mental pentru practicantul în cauză.

Așa că nu mai sta pe gânduri, treci la acțiune și adaugă pe acel high school bucket list această țintă de atins! Ieși împlinit din băncile liceului, cu inima împăcată că vei avea oportunitatea să trezești altă inimă dintr-un somn profund într-o bună zi.

Contact Us