Tehnoredactor: Andreea Găgeatu
Una dintre cele mai mari schimbări aduse de anul 2020 a fost școala online, o presupusă alternativă pentru școala fizică din cauza pandemiei. Acum, însă, ne punem întrebarea: este această modalitate eficientă pentru elevi? Ei bine, părerile sunt împărțite aici, pentru că de acasă elevii sunt distrași mult mai ușor de la ore. De câte ori nu ți s-a întâmplat să pierzi timpul pe Tik Tok, iar vocea profesorului să devină un sunet de fundal căruia nu-i mai acorzi importanță?
Testele online sunt un subiect controversat când vine vorba de școala în formatul electronic. Deși profesorii încearcă să implementeze anumite reguli împotriva copiatului, nu putem nega faptul că un elev se poate inspira mult mai ușor la astfel de evaluări. Acest lucru ne face, însă, să ne punem întrebarea: oare aceste teste sunt într-adevăr o modalitate obiectivă de evaluare a profesorului? Ei bine, pentru a găsi un răspuns am întrebat și câțiva elevi din Lazăr pentru a afla părerea lor. Majoritatea susține că testele nu mai au aceeași relevanță de acasă, cel puțin în formatul în care sunt susținute acum, pentru că profesorul nu are cum să-i supravegheze pe toți elevii.
În plus, înmânarea testelor este un alt lucru ce trebuie menționat, deoarece profesorii sunt foarte stricți cu termenul limită în legătură cu trimiterea rezolvării pe Google Classroom, iar, din cauza conexiunii slabe, predarea testelor poate fi o dificultate ce poate dezavantaja elevul chiar dacă nu este vina lui.
Dar ce putem face în această situație? O soluție care a fost sugerată de câțiva elevi ar fi ca testele să fie sub forma quiz-urilor în stil Kahoot, deoarece în acest mod elevul nu poate fi tentat să trișeze datorită timpului scurt în care trebuie să dea răspunsul. Astfel, profesorii pot avea o evaluare relativ corectă a cunoștințelor elevului. Alții preferă o metodă clasică, și anume: ascultarea. Bineînțeles, nu vom putea ajunge niciodată la soluția ideală. În fond, nici nu știm care poate fi aceea.
În afară de situația legată de testele online, trebuie să ne gândim, de asemenea, la cât de ușor pot sau nu pot fi asimilate informațiile online. Mulți elevi susțin că de acasă sunt mai puțin motivați să învețe, iar de multe ori școala online nu este luată în serios. Aici nu are rost să menționez și persoanele care nu se pot conecta la ore ce pierd ușor tangența cu școala.
Voi ce credeți? Ați învăța de la calculator pentru restul anului? Preferați testele în forma în care sunt acum sau ați vrea să fie altfel? Indiferent de răspuns, un lucru este cert: deși școala online are și ea avantajele ei, mai sunt multe lucruri la care trebuie să se lucreze pentru ca aceasta să poată substitui complet școala în regim fizic, însă nu putem spune niciodată nu schimbării.