Comunicat de presă- Un viitor mai bun

Tehnoredactor: Diana Dumitrescu


Viziunea unei generații asupra direcției de azi a României.


Alegerile parlamentare care se vor ține pe 6 decembrie 2020 reprezintă oportunitatea României de a se îndrepta pe un curs aliniat cu valorile pe care cu toții le împărtășim. Interact Cișmigiu și Girl Up România și-au unit forțele pentru a le transmite viitorilor guvernanți ceea ce vrem noi, tinerii României, să vedem în următorii ani.


Ca tineri, suntem frecvent dați la o parte din astfel de discuții, însă noi ne dorim să luăm parte la ele și considerăm că împreună putem realiza schimbarea necesară pentru a ne asigura un viitor stabil, care ne reflectă principiile și convingerile în cea mai bună versiune a lor.


Astfel, dorim să lansăm o serie de cerințe pe care le dorim satisfăcute de către viitorii guvernanți. Ce dorim noi să fie realizat în următorii ani reprezintă dorințele unei părți mari a tinerilor, care deja încearcă să promoveze mici schimbări ce pot ajuta, sub orice formă. Problemele pe care dorim să le abordăm sunt prea bine cunoscute, însă deja de prea mult timp au rămas ignorate nepăsări, injustiții și neglijențe. Deși nu avem așteptări mari, noi știm că suntem capabili să ne dezvoltăm mai mult decât ne impune strictul necesar, și tânjim către visul unei țări mai bune.


Dorim să ne păstrăm statutul de organizații apolitice, însă, asta nu ar trebui să reprezinte ignoranță față de scena politică. Deși tinerii sunt adesea stereotipizați ca fiind indiferenți în viața politică, majoritatea tinerilor de astăzi nu sunt doar conștienți, ci chiar implicați în situația politică internațională. Ce dorim este să facem un prim pas în a arăta cât de implicați sunt cu adevărat tinerii, sau, cât de implicați ne-am dori să fim, dacă ați încerca să ne ascultați, în viața politică a propriei noastre țări.


Realizăm că ceea ce ne-am dori să vedem nu va veni într-un timp scurt, dar considerăm că este momentul să începem eforturile către această schimbare, pe care doar împreună putem să o realizăm, motiv pentru care încercăm să obținem susținerea cât mai multor organizații de profil.


Documentul redactat în vederea expunerii cerințelor noastre, cât și mai multe informații asupra inițiativei noastre se regăsesc pe site-ul: https://unviitormaibun.wixsite.com/mysite.


Cei care doresc să ne susțină inițiativa pot să o facă prin semnarea următoarei petiții: https://www.petitieonline.com/sustine_efortul_nostru_-_catre_un_viitor_mai_bun .


Pentru orice informații, vă stăm la dispoziție:


Interact Cișmigiu – +40 741 233 991 – interact.cismigiu@gmail.com


Girl Up Romania – girlup.romania@gmail.com

Contact Us