Fotografie: Ada Frone
Tehnoredactor: Sara Sârbeanu
Moda vine, moda trece. Moda rămâne? Tocmai în această întrebare se agață locul acesteia între restul artelor. Și cum moda nu înseamnă nimic fără puțin spectacol, criticii de artă nu s-au sfiit cu argumente și dezbateri privind statutul acesteia și meritul său de a ocupa un loc în expozițiile muzeelor. Totuși, de la punct, linie și schiță, la tipar, ață, ac și material, procesul de concepere a unei piese vestimentare implică, fără niciun dubiu, gândire și creație. Oamenii, involuntar, asociază pieselor și purtătorilor acestora anumite caracteristici și opinii, în același mod în care tablourile sunt asociate unor curente sau sculpturile unor stiluri. Astfel, se formează diferite grupări sociale, îmbrăcămintea fiind un semnal de recunoaștere pentru clasa socială, viziuni politice, ocupații, culturi și multe altele.
În aplicarea sa practică, moda este plină de enigme filosofice. Nu poate fi definită decât printr-o convenție nescrisă în care orice poate fi considerat ,,la modă” într-o anumită perioadă de timp, fără vreo explicație sau vreun obiectiv necesar. Vestimentar vorbind, singurul scop real este calitatea unei haine de a fi purtată, altfel frumosul pe care îl caută această artă rămâne neclar și liber interpretabil de creator și consumator.
De la frumos începe și teoretizarea modei, primul care a analizat tiparele în felul oamenilor de a se îmbrăca fiind poetul francez Charles Baudelaire. Dogma sa susține că artiștii, prin atenția la timpul prezent și la circumstanțele care îi înconjoară, au sarcina să extragă frumusețea ascunsă în iluzii trecătoare din diferitele sale ipostaze. Baudelaire crede că frumosul e etern și compus din forme nemodificabile numite ,,idealuri”. Creațiile faimoasei Coco Chanel și a succesorilor acesteia sunt indiscutabil exemple veritabile ale teoriei poetului. Ele, în opoziție cu revoluțiile stilistice din fiecare an, nu se reinventează, doar variază într-o mică măsură. Chanel se bazează pe ordine, naturalețe și, în fond, permanență. Dacă alte case de modă se detașează total de trecut pentru a avea o șansă de a concepe următoarea nouă tendință, Chanel își păstrează continuitatea, observând reperele sociale evidente pentru a le adapta la geniul creatoarei.
O abordare opusă a avut Stéphane Mallarmé, de asemenea un poet francez, fondatorul celui de-al doilea curent al modei. Acesta păstrează ideea idealurilor prezentate de Baudelaire, dar le prezintă drept ținte pe care artiștii ar trebui să încerce doar să le reproducă, fiindcă nimeni nu le va putea atinge vreodată. În viziunea sa, frumosul pur se găsește exclusiv în prezent, iar prezentul este un timp imperceptibil, deoarece gândindu-ne la acesta, devine deja trecut. Acest caracter al momentului care nu poate fi capturat se aseamănă cu inaccesibilitatea frumuseții ideale. Astfel, moda, arta superficialității și a efemerului, devine paradoxal cel mai apropiat lucru de frumos. De fapt, majoritatea designerilor actuali se încadrează în teoria lui Mallarmé. Chiar dacă temele colecțiilor se schimbă odată cu sezoanele sau anii, motivele folosite rămân detalii importante sau nu din realitatea prezentă, fie că e vorba de controversata introducere a minijupei lui Courrèges în 1965 sau de tipologia turistului german prezentată de Vetements în 2017.
Moda, în totalitatea celor două curente ale sale, este arta la care toți participăm pentru că ne este indispensabilă. Nu cred că s-a pus vreodată problema ca aceasta să dispară, tocmai pentru că vine organic din nevoia umană de a îmbina propriul corp cu frumosul artei. Tot ce putem face este să admirăm ceea ce urmează să vină și ceea ce ne este dat deja în materie stilistică, pentru că, oricum vom progresa societal, moda ne va rămâne alături ca mijlocul primordial al expresiei de sine.
