Grafică: Diana Ursu-Vdovicenco
Tehnoredactor: Alexia Mănica
Drept consecință directă a stratificării sociale și a colaborării dintre stat și investitorii interni sau externi, gentrificarea reprezintă una dintre cele mai mari probleme de clasă ale momentului. Termenul a fost conceput de sociologul englez Ruth Glass în 1964, derivat din cuvântul „gentry”, care descria clasa burghezilor și a proprietarilor. Definitoriu, gentrificarea surprinde transformarea unei zone urbane sărace prin afluxul unei populații mai potente financiar ce ridică valoarea proprietăților cartierului – pentru Glass aceștia fiind o versiune contemporană a burgheziei. Așadar, rezidenții inițiali sunt strămutați din cauza incapabilității lor de a se menține cu ritmul ascendent al costurilor de trai.
La fel de semificativi sunt factorii istorici și culturali ai fiecărui oraș, care fac gentrificarea un proces greu de generalizat. Un exemplu reprezentativ sunt urbele din Statele Unite, a căror demografie a fost schimbată radical din cauza discriminării rasiale postbelice. Veteranilor de război li se acordau, în teorie, credite ipotecare avantajoase pentru a se muta în noile construite suburbii. Programul era pus în aplicare, totuși, de oficiali locali albi, astfel discrepanțele rasiale au rămas evidente – din cele 67000 de credite acordate numai în suburbiile orașului New York, doar 100 au fost acordate veteranilor de culoare. Rezultatul acestor legi a fost un adevărat exod al populației albe bogate spre localitățile adiacente metropolelor, lasând în urmă un centru locuit aproape exclusiv de clasele sociale defavorizate, majoritatea deja fiind persecutați pe baze etnice sau rasiale. Ce s-a întâmplat după aceea a fost urmarea colaborării administrației locale sau federale cu giganții imobiliari, servind interesele clasei de mijloc suburbane în concordanță cu situația economică a timpului. De la construcția de autostrăzi prin mijlocul orașelor americane în anii ’60 la sedii imense ale corporațiilor sau magazine ale acestora în anii ’90 și 2000, demolările și cumpărările în masă au contribuit la înrăutățirea condițiilor pentru locuitorii inițiali, forțați într-o zonă pe care nu și-o mai permit.
Pentru fostele state socialiste din Europa de Est, gentrificarea s-a produs haotic și clandestin între reprezentanții oficiali corupți și nou apăruții investitori prin privatizări agresive. Monotonia productivistă a orașelor socialiste a fost înlocuită de o imagine falsă a prosperității și a oportunităților economice propuse de noul regim. În România, gentrificarea a fost marcată în special de apariția în foste cartiere muncitorești a sediilor de multinaționale sau a mall-urilor în locul buticurilor și afacerilor locale pe locuri industriale dezafectate. La suprafață văzându-se doar aparenta dezvoltare a unor cartiere rău famate, proiectele imobiliare de acest fel practic împart populația fizic în categorii omogene de venit.
Ca și indivizi, nu putem să facem multe pentru a opri acest proces ce este inevitabil într-o societate de consum, însă este important să nu ignorăm acțiunile efectuate cu sprijinul autorităților, care ar trebui să prioritizeze nevoile cetățenilor de rând. Tiparul utilizat, indiferent de ce oraș este vorba, e opresiunea claselor joase ale societății și condamnarea lor la un trai în care pura supraviețuire este incertă, astfel gentrificarea nu duce decât la stratificarea și mai adâncă a unei omeniri deja dezbinate.
