Grafică: Sîrbu Larisa
Tehnoredactor: Alexia Mănica
Felicitări tuturor! Am reușit să depășim mai mult de trei sferturi dintr-un altfel de an. Probabil nu înțelegeți încă ce sărbătorim, însă am câteva sugestii pentru a vă distrage de la toate ,,relele” petrecute în ultimele nouă luni.
Pandemia, incendiile de mare amploare din Australia, neînțelegerile politice dintre Statele Unite ale Americii și Iran (care ne-ar fi putut conduce la un al Treilea Război Mondial) sau valurile de proteste izbucnite parcă în toate colțurile lumii, ar fi doar câteva dintre aspectele nefericite ale anului. Cu toate acestea, chiar dacă e mai dificil să privim partea plină a paharului, haideți totuși să încercăm.
Să începem cu câteva progrese concrete care sunt benefice întregii planete. O veste destul de îmbucurătoare ar fi faptul că oceanele noastre nu sunt compromise complet, în urma intervenției umane, cum ar fi fost de așteptat în ultimii ani. Cele mai pline de speranță studii arată că viața acvatică se poate recupera în următorii 30 de ani în ritmul acestui an. De altfel, cum pandemia a trimis o mare parte din populația lumii în mediul online, aspect nu neapărat pozitiv, atmosfera și biodiversitatea au fost încântate de izolarea noastră pentru a se reface, dând planetei șansa să respire din nou. Vorbind de carantina care parcă a durat jumătate de secol, mulți dintre noi ne-am regândit stilul de viață, într-o manieră posibil mai sănătoasă. Acest aspect a contribuit și la bunăstarea ecologică și a venit în ajutorul producătorilor locali, a căror cerere venită din partea celor care au optat pentru variante autentice a crescut considerabil. O altă schimbare binevenită pentru mediu ar fi noul trend al reziduurilor menajere care încearcă să pătrundă în lumea modei. Poate nu ați auzit încă, însă multe branduri ar trebui să își reducă materialele a căror producere conduce la eliberarea emisiilor de carbon. Așadar, să nu vă mirați când vedeți pe stradă genți din deșeuri plastice din ocean sau piele vegană confecționată din struguri, tulpini sau semințe, căci e probabil să definească moda în viitorul apropiat. Lăsând gluma la o parte, alt lucru pe care l-am putea aprecia enorm se poate adresa totuși științei, medicilor și tuturor celor care au facilitat lupta împotriva pandemiei, cooperând într-o manieră extrem de eficientă. Toată munca și sacrificiul până la urmă au fost colosale și ne-au demonstrat că spiritul umanist e încă proeminent în astfel de situații.
Pe plan personal, bănuiesc că această ultimă perioadă, cu precădere izolarea, ne-a dezvoltat în diverse direcții. Nu spun că a fost o experiență plăcută neapărat, însă am avut ocazia de a ne focusa puțin atenția pe noi înșine, oricât de clișeic sună momentan. Unii poate și-au petrecut carantina în mod productiv, perfecționându-se într-un anumit domeniu și poate chiar descoperindu-și vocația. Sunt aproape sigură că, în final, toți ne-am găsit un nou mod de a alunga plictiseala în cele mai lungi zile ale vieților noastre. Bănuiesc că cele mai întâlnite noi pasiuni au fost cititul, desenatul, un sport anume, o schimbare de look, sau alte idei disperate, iar pentru cei care nu s-au putut regăsi totuși în vreo nouă deprindere, presupun că social media, în special TikTok-ul, a fost un prieten de nădejde, explodând și el în vremea pandemiei. Lăsând la o parte ocupațiile individuale, am atribuit timpul rămas familiei, fie că doream sau nu. Invariabil ne-am petrecut toate stările de urgență împreună cu cei dragi, lucru care chiar ne-a mai ameliorat monotonia. Sper că toată lumea și-a întărit relațiile cu frații, surorile sau părinții, căci nu știu cât de curând veți mai beneficia de un moment atât de oportun precum acesta, pentru atingerea armoniei în familie. De altfel, am trăit cu toții o vară puțin mai specială decât de obicei, care deși nu părea promițătoare inițial, din motive evidente, a reușit să ne depășească așteptările. Sigur, nu am avut parte de festivalurile mult visate sau șansa unei vacanțe, să spunem extravagante, dar am redescoperit plăcerea petrecerii timpului în aer liber, în limita bunului simț, sau ne-am refugiat ,,în mod clasic” pe Netflix.
În final, sper că ați reușit să găsiți ceva pozitiv care vă face să uitați, măcar puțin, părțile nefavorabile ale acestei experiențe. Cu toate acestea, dacă încă insistați să susțineți că 2020 e cel mai rău an din istorie, cum s-a afirmat de prea multe ori, vă recomand să citiți despre anul 536, vă veți simți chiar norocoși.