Tehnoredactor: Alexia Mănica
Cancel culture – „Dorința de a anula o persoană sau o comunitate de pe platformele de socializare. Se caracterizează prin răspunsul unui individ rău atunci când i se arată că a greșit. Acesta va apela la adepții lui să raporteze conturile de socializare ale persoanei sau grupului care l-au criticat, în loc să discute acuzațiile sau să arate incorectitudinea criticilor.” – Urban dictionary (tradus în română).
Cred că, în ultimele luni, cu toții am observat cum termenul „cancel culture” și-a găsit loc în viața noastră virtuală din ce în ce mai des. Pentru mine, la început, acest termen a fost înconjurat de o pâclă de confuzie, deoarece colegi și prieteni foloseau în vocabularul lor exprimări precum „și-a luat cancel” sau „îi dăm cancel”. Curiozitatea m-a împins să mă informez în legătură cu acest fenomen și să aflu și eu ce este, de fapt, cancel culture.
Citind diverse articole și ascultând podcast-uri, am aflat că primele utilizări ale termenului „cancel” au fost în perioada anilor 2014-2016 de comunitatea afro-americană de pe Twitter, numită Black Twitter. În special pe contul de Twitter al lui Branden Miller – @joannethescammer. Pe acest cont, Miller portretiza personajul fictiv Joanne Prada, cunoscută și sub numele Joanne the Scammer, prin care parodia o femeie albă, atacând diverse subiecte, cum ar fi falsitatea și răutatea. În multe dintre sketch-urile pe care le-a filmat, folosea termenul de „cancel” drept poantă. Acest termen a fost adoptat de mai mulți utilizatori ai platformei, de asemenea fiind folosit în glumă, până când, spre sfârșitul anului 2017, a fost folosit pentru prima oară cu scopul de a înlătura anumite persoane din viața publică de pe platformă, după ce acestea au făcut lucruri considerate greșite în ochii publicului larg.
Harvey Weinstein este cel mai bun caz de „cancelling” din această perioadă, când s-a aflat că, de-a lungul carierei sale de producător de film, și-a folosit poziția influentă pentru a comite acte de abuz sexual și violuri de-a lungul unei perioade de cel puțin treizeci de ani. Peste optzeci de femei l-au acuzat de aceste acte criminale. Aceste acuzații, dovedindu-se a fi adevărate, au dus la derularea mai multor investigații, în urma cărora Harvey Weinstein a fost acuzat, și mai târziu, în martie 2020, condamnat la 23 de ani de închisoare. Scandalul a fost mult timp în atenția publicului, readucând în viața publică mișcarea #Metoo, multe femei pășind în lumină pentru a-și împărtăși experiențele în legătură cu abuzul. Situația lui Weinstein a fost unul din primele cazuri în care putem observa noua modalitate de folosire a termenului „cancel” – o armă cu ajutorul căreia putem trage la răspundere persoanele care par de neatins – și apariția în lumina reflectoarelor a „cancel culture”.
În aceasta perioadă de înflorire a fenomenului, și alte personalități au fost luate în vizor și trase la răspundere pentru diverse fapte din trecutul lor, devenind victime ale cancel culture: James Gunn, căruia i-au fost descoperite o serie de tweet-uri cu glume de prost gust despre subiecte tabu (cum ar fi violul, SIDA, pedofilia, etc.), Jimmy Fallon și Jimmy Kimmel, ambii fiind acuzați că, în trecut, ar fi interpretat personaje de culoare vopsindu-și pielea neagră (fenomen numit blackface) și J.K. Rowling, care a fost acuzată că ar fi transfobică, în urma unui tweet postat pe 19 decembrie 2019.
Deși prezentă, cancel culture nu a reușit să treacă dincolo de Twitter pe alte platforme și a rămas un fenomen specific acestei rețele de social media pentru un timp. Acest lucru s-a schimbat, cancel culture răspândindu-se recent și în alte medii online, cum ar fi YouTube și Instagram, odată cu începutul lunii februarie 2020 – apariția primelor cazuri de SARS-CoV-2 și începerea pandemiei (declarată oficial pe 11 martie). În această perioadă, viața noastră, a tuturor, s-a mutat din ce în ce mai mult în mediul online, având în vedere că, în cele mai multe țări, s-a impus starea de urgență și oamenii au fost forțați să se refugieze în locuințe. Pandemia a crescut prezența și expunerea culturii, din ce în ce mai mulți oameni devenind militanți ai acestei mișcări. De asemenea, în această perioadă, cancel culture a fost prezentă puternic și în România: în cazul vloggerului Colo, care, în urma reapariției unui videoclip vechi în care făcea comentarii ce incitau la viol și la violență împotriva femeilor, a atras atenția publicului atât de puternic și într-un mod atât de agresiv, încât autoritățile s-au implicat. Astfel, creatorul de conținut s-a ales cu un dosar penal și i-a fost interzis să mai posteze videoclipuri pe YouTube. De asemenea, youtuberul de succes Mihai-Alexandru Hash, considerat un creator de conținut neproblematic, a fost „linșat” de către mulți dintre urmăritorii săi în urma unui video (care, ironic, era despre cancel culture), în care a folosit o serie de termeni ofensatori la adresa comunității LGBT și la adresa oamenilor de culoare.
De asemenea, în această perioadă, s-a observat cum cancel culture nu este îndreptată doar împotriva unor persoane influente, ci poate fi folosită și pentru a trage la răspundere oameni simpli: Amy Cooper a devenit ținta unui val de atacuri după ce, luna trecută, a dat dovadă de rasism în urma unui incident ce a avut loc în Central Park, în New York. Christian Cooper, un bărbat de culoare (și cel care a filmat incidentul) pasionat să observe păsări în parcul menționat mai sus s-a întâlnit cu domnișoara Cooper care își plimba câinele fără lesă, contrar regulilor de conduită ale parcului. Acesta a rugat-o să-și lege animalul în repetate rânduri, ea continuând să refuze, până când aceasta a sunat poliția, spunând ca un bărbat de culoare o amenința. În urma uciderii lui George Floyd și a protestelor împotriva violenței poliției la adresa persoanelor afro-americane din SUA, Amy Cooper a devenit o țintă pentru utilizatorii Twitter, platforma pe care videoclipul incidentului a fost postat, aceasta pierzându-și slujba și poziția socială. Acest caz ne arată faptul că acest fenomen nu este o mișcare cu scopul de a trage la răspundere doar persoanele în poziții înalte, ce par de neatins, ci și un mijloc prin care toți oamenii care greșesc pot fi pedepsiți.
Dar cancel culture are și părți negative, ca orice alt aspect din viețile noastre. Barack Obama, fostul președinte al SUA, a adus în discuție cancel culture, deși nu i-a spus fenomenului pe nume, într-un discurs din octombrie 2019. În acest discurs, fostul președinte vorbește despre cum el nu vede cancel culture drept activism (așa cum o consideră mulți oameni). El este îngrijorat de faptul că din ce în ce mai mulți tineri cred că singura modalitate prin care se poate face schimbare este prin judecată. „Dacă tot ce faci este să arunci pietre, probabil că nu vei ajunge atât de departe”. Multe celebrități care au fost aduse în atenția publicului prin cancel culture s-au întors la viețile lor și la slujbele lor din divertisment după ce și-au cerut scuze public (Jimmy Fallon, Kimmel, James Charles), dar nu avem cum să fim siguri că scuzele acestora erau sincere.
De asemenea, cancel culture poate fi un principal precursor pentru fenomenul de bandwagoning, sau efectul de turmă, prin care mulți oameni își schimbă opinia personală astfel încât aceasta să fie în concordanță cu opinia publică, individualitatea pierzându-și din ce în ce mai mult valoarea.
Acum, trebuie să recunosc că scriind acest articol și studiind această temă, am simțit o stranie anxietate, deoarece, precum un blestem, toți oamenii care au scris despre „cancel culture” au devenit, la rândul lor, victime ale acestei mișcări. Și, deși eu cred că acest fenomen, această mișcare, este în esență un lucru bun, cu ajutorul căruia pot fi trase la răspundere persoanele care greșesc, dar cu care nu ne putem lupta, nu pot spune că fostul președinte Barack Obama nu are la rândul lui dreptate. Dacă singurul lucru pe care noi, ca o comunitate, îl facem, este să aruncăm pietre în case de sticlă, nu cred că ne putem aștepta să facem o adevărată schimbare.
