Tehnoredactor: Alexia Mănica
Dacă ar veni acum la tine cineva și ți-ar spune ,,Scooby Dooby Doo’’, nu ți s-ar părea ceva firesc să-i răspunzi cu ,,unde ești tu’’ ? Și mie la fel. Dacă nu, probabil ai uitat ritmul melodiei de început și oricât m-aș chinui, nu știu suficient de multe note ca să ți-l redau aici. Dar, dacă o să cauți pe Youtube ,,Scooby Doo theme song’’, o să știi fiecare cuvințel în parte și n-o să eziți să îl cânți cât te țin plămânii.
Nu e ironic cum desenul tău preferat din copilărie are atât de multă influență asupra ta? Cum te înfurie în adevăratul sens al cuvântului felul în care grafica din desenele animate s-a schimbat? Cum, indiferent de cât de multe seriale ai vedea acum, probabil n-ai ajunge să scrii un articol despre ele? Și toate astea gândindu-te la o etapă, până la urmă, apusă a vieții tale. Seara perfectă a oricărui copil din generația 2000 arată exact la fel: cu un Kinder Felie de Lapte în mână, un Sprite în cealaltă și ochii lipiți de televizor pe Cartoon Network, cel mai probabil. Un fel de Netflix & chill al zilei de azi, dar singur și adaptat la cablul de televiziune de pe atunci. Felul în care era imposibil să le pui pauză, așa că învățai programul pe de rost aproape, și-l eliberai pe al tău ca să poți să vezi pentru a 10-a oară următorul episod are o inocență aparte, o dedicare subtilă care a contribuit la impactul pe care l-a avut televizorul asupra tuturor încă de mici copii. Ne-am născut cu televizorul în brațe, așa cum copiii de acum se nasc cu mouse-ul în mână, gata să se împuște pe CS:GO – desenele animate au fost o parte incontestabilă a copilăriei noastre.
E un motiv pentru care dacă cauți „de” pe Google prima sugestie o să fie (după cum tocmai m-am documentat minuțios scriind asta în bara de căutări)… tobele, vă rog… desene animate vechi! Surprinzător, nu? Și totuși, dacă te-aș întreba acum care a fost… nu, sună greșit. Dacă te-aș întreba care e desenul tău preferat, ai ști să îmi răspunzi? Pentru că, la finalul zilei, încă e desenul tău preferat, și mereu o să fie, dar, ce înseamnă, până la urmă, faptul că e desenul tău preferat? E cumva desenul de care îți amintești cu cel mai mare drag, desenul care te-a schimbat cel mai mult, desenul cel mai bine făcut? Asta ține doar de tine. Răspunsurile standard sunt de obicei Tom și Jerry, urmat îndeaproape de Scooby Doo, Tinerii Titani, Marta Vorbăreața, Johnny Test și așa mai departe. Nu știe nimeni ce au avut acestea în plus față de altele, dar sigur sunt printre cele care și-au lansat cel mai profund amprenta în rândul adolescenților de azi. Poți să fii sigur că desenul preferat al cuiva mai paranoic a fost Scooby Doo, al cuiva mai certăreț Tom și Jerry, și așa mai departe. În concluzie, desenul preferat al cuiva e ceva subiectiv. Nu există o rețetă prin care fredonezi mai cu foc melodia din ,,Curaj, câinele fricos’’ decât cea din ,,Acțiune: Dramă totală!’’
Un singur lucru e cert: în spatele fiecărui adolescent stă o obsesie pentru un desen animat, zile întregi în care ora de culcare nu mai exista doar ca să se afle cum se termina episodul și o dorință încă neîndeplinită de a vedea ce gust au Scooby Snacks-urile. Hai, că știu că nu doar eu vreau.