Dăruieşte Viaţă. Un proiect despre care o mare majoritate a auzit deja. Mare majoritate? Vorbim de 300.000 de oameni care au donat acestui ONG şi alte 4000 de companii implicate. Trecând peste acele bariere impuse de sistem, care îţi spun că în niciun caz nu e posibil aici, Carmen Uscatu si Oana Gheorghiu (fondatoarele proiectului, la rândul lor mame) au pus la cale construirea unui spital din donaţii. Da, un spital în România, primul după revoluţie, în care copiii diagnosticaţi cu o cruntă boală, cancer, îşi vor putea găsi nu numai tratament şi confort, ci şi o casă. Explicând chiar ele, în nenumărate rânduri că un spital pediatric ar trebui să fie mai mult decât un spaţiu în care stai, astfel spitalul va conţine: un mini cinematograf și chiar spaţii de joacă. Revista LZR a rămas profund marcată de anvergura şi puterea acestui fenomen, încât am decis că vrem să le cunoştem pe fondatoare, vrem să ne implicăm şi vrem să ajutăm cum putem noi, adolescenţi cu speranţă.
1. Ce trebuie liceenii să știe despre ,,Dăruieşte Viață”?
Oana Gheorghiu: „Gândiți-vă la tot parcursul vostru din liceu, din clasa a IX a până în clasa a XII-a, cu Bac-ul și admiterea la universitate. Cam așa a fost și pentru noi. Spitalul care se ridică acum este un fel de Bacalaureat sau de Admitere. Este un proiect extraordinar, care a implicat enorm de multe resurse, dacă ne gândim că peste 300.000 de oameni au donat pentru această inițiativă până în prezent, dar este și un început. Înseamnă crearea unui model, încercarea de a convinge autoritățile să-l replice la nivel național etc. Pas cu pas. Am învățat cu fiecare proiect, am schimbat legi, am construit camere sterile, am renovat secții, am ajutat pacienți. Spitalul este dedicat copiilor pentru că ei sunt cea mai vulnerabilă categorie socială și pentru că o boală gravă, precum cancerul nu afectează doar copilul, ci întreaga familie – părinți, frați, surori, bunici. În cele mai multe cazuri dinamica întregii familii se schimbă după un astfel de diagnostic – unul dintre părinți rămâne cu cel mic în spital pentru luni întregi, poate chiar ani, iar cei rămași acasă rar mai interacționează cu ei și atunci pe fugă, pe un hol înghesuit sau printr-un geam.”
2. Cum pot elevii ajuta la construirea spitalului, deși nu sunt independenți din punct de vedere financiar?
Carmen Uscatu: „Informați-vă. Spuneți-le și altora. Vorbiți cu părinții voștri despre #NoiFacemUnSpital. Cu prietenii lor. Cu prietenii prietenilor lor. Tocmai lipsa independenței financiare este ceea ce transformă susținerea proiectului într-o provocare faină pentru liceeni. Sunt zeci de feluri în care puteți pune cărămida voastră – idei inedite și creative de fundraising, idei de a face cunoscută inițiativa unui număr cât mai mare de oameni, tricouri de pe Raftul de Fericire în loc de flori pentru absolvire. Un simplu hashtag poate face mai mult decât o donație în bani. Și cred că liceenii mai au rol foarte important – acela de a-și educa părinții, de a-i ajuta să nu se piardă în metehnele învechite care au adus sistemul sanitar și spitalele din România în situația în care se află astăzi.”
3. Date fiind atâtea piedici, ore de muncă, uși închise, de ce totuși și în România se poate?
Dar mai ales, de ce și în lumea viitoare guvernată de adolescenții care vor mai rămâne în
țară, se va mai putea?
Oana Gheorghiu: „Pentru că, la un moment dat, unii dintre noi se opresc din nebunia zilnică și se întreabă: ce pot să fac EU? Pentru că decid, în acel moment, să nu mai aștepte să li se facă și să se frustreze că nimic nu se întâmplă, ci să pună mâna să facă lucruri pentru ei. Totul începe cu lucruri mici, cu lucruri banale precum strânsul gunoiului de pe stradă. Cred că forța noastră de a schimba lucrurile stă în puterea noastră de a ne uni ca și comunități și sunt convinsă că exemplul personal este declanșatorul.”
4. Au copiii destui ani să își numere anii în spitale? Cum dorm cele două mame, știind că pe lângă copiii de acasă, prin “Dăruieste Viață” o să ajute încă câteva mii de alți copii?
Carmen Uscatu: „Ideea că de acest Spital vor beneficia atâția copii ne motivează și ne dă încredere atunci când poate obosim sau poate sunt prea multe piedici și simțim că nu putem da înainte. Faptul că pacienții și familiile lor vor beneficia de respect și de tratament decent este ceea ce ne animă de fiecare dată. Cancerul este o boală cumplită. O luptă cu cancerul lasă urme adânci pacienților, familiilor, cadrelor medicale. Însă nici resemnarea și înfrângerea fără luptă nu este o soluție. Dacă noi, ca nație, continuăm să vedem acest lucru ca pe un stigmat, ca pe un lucru de care ți-e rușine, ca pe un lucru pe care îl ascunzi în comunitatea de unde vii, nu facem decât să nu-i dăm nicio șansă la luptă bolnavului.”
5. Acum despre ce e în spate. Care a fost impactul după prima interacțiune cu realitatea medicală?
Oana Gheorghiu: „Cazul lui Dragoș – primul adolescent pentru care am luptat și pentru care am schimbat un Ordin de Ministru pentru a putea obține un transplant în afara țării, dar care, din păcate, nu a supraviețuit datorită condițiilor în care fusese tratat în România – ne-a adus multă frustrare și revoltă. Nu înțelegeam de ce Statul condamnă, cu bună știință și prin incompetență, acest copil la moarte. Totodată, ne-a făcut să realizăm că ceea ce trebuie să facem este dincolo de a încerca să ajutăm doar cazuri particulare – trebuia să pătrundem profund în sistem și să facem schimbările care să permită tratatea pacienților în România, în condițiile pe care le găsești în afara țării. Pentru că nu toți vor reuși să plece. Iar acum, construim un Spital după standardele Europei de Vest, unde să se poată trata gratuit toți copiii cu boli grave din România.”
6. Primul spital din România de pediatrie oncologică de dupa 89’. Fiecare caramidă pusă, ce reprezintă de fapt?
Carmen Uscatu: „Speranță și șanse în plus. Fiecare cărămidă înseamnă speranțe pentru copii, pentru părinții lor și pentru cadrele medicale. Fiecare cărămidă înseamnă și șanse în plus – la tratament modern, la condiții decente, la viață, în cele din urmă.”
7. Aveti și tineri (elevi, studenți) implicați în promovare, logistică etc? Daca da, vedeți în ei o bază care să înțeleagă că dacă vom continua să înfruntăm anumite erori din sistem într-un mod pozitiv și fructuant (precum în acest proiect), viitorul țării o să arate a viitor?
Oana Gheorghiu: „Avem voluntari tineri, studenți la medicină, de exemplu, care ne ajută și în care vedem deja o cu totul altă atitudine și credem că vor seta un viitor diferit. Suntem realiste însă și ne dăm seama că schimbarea aceasta vine pas cu pas – că mai sunt mulți ”monștri sacri” în sistem care perpetuează o gândire feudală și găunoasă pentru progres. Vremea lor începe să apună și pas cu pas sperăm să ne aliniem și noi la un sistem medical cât de cât sănătos. Pentru că nici un sistem nu este perfect, dar cel mai important lucru este să fie format din oameni care înțeleg cât de important este să-ți recunoști greșelile și să înveți din ele pentru că, altfel, nu poți progresa.”
8. Un sfat pentru viitori medici şi politicieni din ţară?
Oana Gheorghiu: „Tratează cu responsabilitate sarcina pe care ţi-ai asumat-o şi nu te opri
niciodată din învăţat.”
Carmen Uscatu: „Învaţă să fii empatic pentru că ceea ce faci schimbă pentru totdeauna vieţile oamenilor. Tratează oamenii ca oameni, nu ca statistici.”
În contextul epidemiei de coronavirus, asociația „Dăruiește viață” a anunțat că oferă toat donațiile strânse începând cu data de 11 martie pentru combaterea COVID – 19. Cum poți ajuta? Aruncă o privire pe site-ul lor (https://www.daruiesteviata.ro/) sau pe rețelele de social-media și fii parte din schimbare!
Text: Catrinel Ciorteanu
Foto: Arhivă personală
