Manele. Nu m-ați luat în serios, nu? Încercăm din nou.
Manelele au influențe din muzica aromână, greacă, turcă, arabă și sârbă și din muzica lăutărească românească; este remarcabilă capacitatea genului de a încorpora elemente din practic toate celelalte genuri muzicale. Muzica de manele, cu o istorie relativ scurtă, a devenit cu ușurință una dintre cele mai cunoscute. Dar, cu atâtea elemente deosebite, cum de manelele au ajuns un subiect atât de controversat și de unde vin prejudecățile legate de acest gen muzical? Și de ce li se pune o etichetă celor care le ascultă?
Există mai multe tipuri de manele, de la cele de jale și de dragoste, până la cele mai cunoscute, cele de chefuit. Exact ca în orice alt gen muzical, există și melodii mai reușite, și mai puțin reușite, cu versuri care chiar transmit un mesaj sau cu versuri pur și simplu menite distracției, dar toată lumea se concentrează întotdeauna pe cea de-a doua categorie, astfel generalizând și definind termenul de manele prin aceasta. Bineînțeles, nici aceasta nu este de neglijat. Cred că oricare dintre noi s-a distrat cel puțin o data pe „Vreau să beau cu frații mei”, a dansat pe „Chef de chef” sau a cântat cât de tare a putut pe „Eu nu dau înapoi”, așa că a judeca gusturile muzicale ale cuiva este total nejustificat. Întrebând anumite persoane „de ce nu ne plac manelele?”, primele răspunsuri vor fi mereu „pentru că sunt nașpa” sau „pentru că sunt mai bun de atât”. Alt răspuns des folosit este felul în care vorbesc despre femei, dar consider că doar persoana trebuie să fie judecată pentru mentalitatea sa, nu genul muzical de manele în sine. Alt factor important ce denigrează imaginea manelelor este ignoranța oamenilor la adresa vocii pe care trebuie să o ai pentru a le cânta. Când aduci vorba de Adrian Minune sau de Nicolae Guță, primul lucru pe care îl primești sunt priviri urâte, nu remarci la adresa talentului lor.
În opinia mea, valul de prejudecăți și neînțelegeri a pornit de la anumite greșeli gramaticale făcute de artiști și de la dorința oamenilor de a se simți superiori, de a arăta cu degetul orice nu se ridică la standardele lor, dar aceleași persoane care le impun sunt primele care fac dedicații lăutarilor la petreceri.
La prima vedere, după ce asculți manelele din trending, ai putea spune că versurile sunt în general simple, menite să fie înțelese de toți, și abordează teme generice cu care oricine poate rezona până la un anumit nivel sau în care artistul își etalează „reușitele”, dar asta nu este în totalitate adevărat.
“Nu mi-am dat seama ce-am avut
Până când eu nu te-am pierdut
Casa e așa de pustie
Unde mă uit te văd pe tine
Și când mă strigă cineva
Parcă aud vocea ta”
Exact, fară să-ți fi spus nimeni nimic, probabil ai fi crezut că e un cântec vechi de-al lui Taylor Swift tradus în română, când de fapt este o melodie mai veche a lui Florin Salam.
În concluzie, este sau nu „bine” să ascultăm manele? Manelele sunt un stil muzical unic și trebuie tratate ca atare. Cred că fiecare este liber să asculte ce vrea fară a-i fi frică de prejudecăți și că toți oamenii sunt liberi să se exprime liber și direct; la urma urmei, șeful nostru este numai Dumnezeu.
Text: Mădălina Moldovan
Grafică: Iorgu Balaban
