Din DM în RL- ghid de utilizare a Internet slang

Îl numesc eu „locul de veci” al (aproape) tuturor relațiilor amoroase pentru că, nu numai că acolo încep, dar, de cele mai multe ori, tot acolo se și termină, uneori relaxat, alteori tumultuos, depinde de norocul fiecăruia. Sunt mai mult ca sigură că v-ați prins la ce fac referire, dar pentru necunoscători, subiectul discuției este arhicunoscutul „DM” (sau „direct message”). Acest ținut atât de confortabil și de intim al conversațiilor de pe social media are la bază Internet slangul, alcătuit din toate cuvintele și expresiile prescurtate cu scopul salvării unuia dintre (cred eu) elementele de care ducem lipsă cu toții– timpul. „DM” este printre cei mai utilizați termeni de slang și, aș spune eu, unul primordial. Unde ar mai fi „date-urile” dacă nu ar exista acest loc dedicat “start-upurilor”? Unde ar fi fost toate celelalte expresii scrise prescurtat dacă nu ar fi existat spațiul sacru al DM-ului care să le solicite? Fiindcă dacă nu ar fi fost, ei bine, nici titlul nu ar mai fi avut vreo relevanță… ar fi fost clickbait.

Ultimul nivel al acestui joc de pasiuni și interese început pe Internet este, desigur, „the real life” (RL). Da, mă simt extraordinar discutând cu tine la doi centimetri distanță de like-ul pe care mi l-ai dat mai devreme, dar dacă nu ne vedem IRL (In Real Life), care mai e farmecul? Însă, ca să ajungă în stadiul acesta, cavalerului îi trebuie multă răbdare și pricepere, în special într-ale slangului. Cât pentru cei aflați în impas, stați fără grijă, s-a inventat un loc a cărui menire este educarea (nu educația) cuceritorilor, dar și a cuceriților, în acest capitol: celebrul Urban Dictionary. Tot ce îți trebuie este o conexiune fericită la internet și te poți salva din calea unui posibil eșec.

Lista termenilor de slang se lărgește prea repede, chiar și pentru un împătimit al accesatului, dar mai ales al comunicatului pe Internet, ceea ce cauzează pierderea timpului, în încercarea disperată de a înțelege ce ți s-a spus, iar, pentru cei curajoși, de a găsi un termen nemaipomenit pe care să îl servească drept răspuns. Și este inutil, într-adevăr, când ai putea la fel de bine să te obosești scriind 3-4 cuvinte, în întregime și citind alte 5-6 integrale, dar nu consider că aceasta este cea mai mare problemă– în definitiv, timpul tot pierdut rămâne.

Dar ce se întâmplă când, sub influența acestor valuri de noutate, de simplitate (doar în aparență), creierul nostru nu poate, sau refuză voluntar să își etaleze acest nou mijloc de comunicare mai mult sau mai puțin eficientă numai și numai când și unde este cazul. Din acest motiv, nici discuțiile la o cafea nu mai sunt ca altădată. Ele constituie mai degrabă continuarea jocului semi-erotic născut pe Internet: „TBH (To be honest) nu mă așteptam să fii și mai frumoasă decât în poze…”. Reflexul, în cazul în care te regăsești în impasul firesc și nevinovat al neînțelegerii unei prescurtări, este să iei telefonul, să dai de urgență un search pe Google și să zâmbești pe cât de repede posibil, nevrând să oprești jocul. Și după îți amintești cu nostalgie cât de ușor îți era prin mesaje, având la dispoziția ta dicționarul „cel sfânt”…

„M.(via iMessage): vino ASAP!!!!! nu mai pot cu ăsta”. Era vorba de unul din cei 23 de tipi care o abordaseră doar în ultima lună pe prietena mea și cum aș putea să refuz să îi ofer o mână… sau două de ajutor? Ajung în fața ieșirii angajaților la cafeneaua aceasta extravagantă din centru și mă gândesc că băiatul nu avea gusturi rele. Bineînțeles că M. a folosit scuza tipic feminină cu „Mă duc până la toaletă, revin imediat”, urmată de un zâmbet plin de inocență și de căldură, cu scopul de a-i crea băiatului falsa impresie că s-a descurcat senzațional, cel puțin până atunci…. Iese ușor plictisită, pufăind nervos; n-o mai întreb ce are, povestea e neschimbată de prea mult timp. Mă apropii de ea, dând să o iau în brațe, când…

„E telefonul meu, Doamne, sper că nu s-a prins că am plecat”, îmi zice M., căutând agitată prin geanta plină cu nimicuri, printre care și un portofel gol. Brusc, privirea ei nesatisfăcută se înseninează, îmi întoarce telefonul și îmi arată o poză cu un alt tip, deloc pe gustul meu: „De ăsta ce zici? Mi-a dat mesaj; îi răspund sau îi dau seen?”

Autor: Eva Nicolau
Foto: Alexia Chiriță

Contact Us