Frumusețe. Un cuvânt delicat, mult prețuit printre oameni și unic ca înțeles pentru fiecare dintre noi. Ne place să privim; ne delectăm zilnic cu fel și fel de filme, poze, oameni și lucruri pe care le vedem drept „frumoase“ și care ne aduc mici momente de bucurie și calm. Pentru câteva clipe ne oprim și admirăm cu nesaț lumea din jurul nostru, delectându-ne cu o multitudine de întruchipări ale aceleiași idei, cea de „frumos“: florile de pe marginea trotuarului, cerul înstelat, clădirile colorate, care parcă au o viață proprie, vitrinele dichisite de pe stradă… și lista continuă. Totuși, de ce ne rupem oare din prețiosul nostru timp numai pentru a admira la nesfârșit?
„Câți ochi, atâtea perspective”. Așa spune o vorbă pe care am auzit-o cu toții la un moment dat. Printre atâtea priviri se mai ivesc însă unele ce nu se pot bucura de pacea si liniștea aduse de lucrurile frumoase de pretutindeni. E greu să crezi că astfel de oameni ursuzi există, oameni care preferă practicul mai presus de toate, care au o rutină imperturbabilă de când s-au născut și nu mișcă niciun deget mai mult decât este nevoie. Pentru ei, frumosul e o copilărie, ceva ce nu ajută la nimic, căci ce folos să ai de la un lucru care e făcut numai pentru a te uita la el? În ochii lor, nu mai este o realitate, ci un lux pe care oamenii nu și-l permit, căci „frumusețea tot timpul promite, dar nu oferă nimic”.
Orice monedă are, însă, două fețe. În celălalt capăt al spectrului stau oamenii care sunt mereu în goană după frumos. Acesta devine scopul vieții lor, lucru care distruge întocmai spontaneitatea de care ne bucurăm atât de tare atunci când descoperim frumosul fără măcar să-l căutăm. Mulți iubitori de estetic aleargă neîncetat în căutarea frumosului „adevărat”. Nu se mulțumesc cu delicatele flori ce apar pe drum, sau cu străduța pitorească din micul oraș din vacanță. Ei vor mai mult, prea mult: perfecțiune. Se lasă ghidați de această obsesie de a găsi perfecțiunea, uitând că aceasta nu există și că putem găsi frumos până și în imperfecțiuni.
Cei mai mulți reușesc totuși să găsească frumusețe pretutindeni în viață (dar nu întotdeauna cu ușurință). Ne place să o descoperim ascunsă printre umbre, să o admirăm la nesfârșit și să o păstrăm în suflet. O găsim în miliarde de forme, potrivite fiecăruia. Nu ne mulțumește poate, un simplu peisaj al unui ocean, ci ne mai dorim și un vapor scăldat în razele soarelui, și încă vreo doi-trei pescăruși pe acolo. Abia atunci totul ar fi perfect. Avem experiențe diferite; ne plac uneori numai lucrurile cu care am crescut, și strâmbăm din nas când auzim tinerii vorbind de noile trenduri. Uităm că totul se schimbă la un moment dat, mai ales așteptările și gusturile oamenilor. Tocmai de asta se plâng părinții de „prostiile” care-i pasionează pe copiii lor. Uită că și ei au fost așa.
Printre toate aceste persoane existăm și noi: oamenii „de rând”, care se bucură de tot ce găsesc și aduc raze de lumină în propriile vieți. Se spune că, dacă ne iubim pe noi înșine, frumusețea va apărea cu ușurință în calea noastră, fără să aștepte măcar să o căutăm. Când admiri acea carte elegantă de pe raft sau minunatul răsărit de pe balcon, tot ce e în jur dispare, lăsându-te numai pe tine împreună cu serenitatea ce te înconjoară. Mintea îți este împăcată în acele scurte momente de care poate îți vei aminti de-a lungul anilor. Cu fiecare frumos văzut, ți se pare că întinerești, că recuperezi acele clipe întunecate de tristețe sau neputință simțite în trecut. Așa că uită-te bine în jurul tău și admiră lumea cât de mult poți. Frumosul se află peste tot: trebuie numai să privești cu atenție. Atractivul nu arată la fel pentru toți, dar există mereu ceva pentru fiecare. Închide-ți ochii și creează-ți propria fantezie. Frumosul nu a existat niciodată de la sine; s-a născut din noi toți!
Text: Eliza Niculescu
Foto: Ada Tuță