Despre fermecătorul inevitabil

E de neoprit. Se întâmplă necontenit în jurul fiecăruia, în interiorul fiecăruia. Orice fel de împotrivire se dovedește a fi inutilă. Ba chiar cu cât te zbați mai mult, ia o amploare din ce în ce mai mare.

Și totuși, de ce să te opui? Dacă stai să te gândești, parcă nu e întotdeauna atât de îngrozitor. De multe ori chiar îți prinde bine.

Cu siguranță, schimbarea poate fi interpretată în nenumărate feluri și depinde în totalitate de noi cum ne adaptăm, cât control lăsăm schimbării și cu ce arme răspundem.

Așadar, ne-am propus să surprindem schimbarea în complexitatea ei, diferită în funcție de om, mereu variabilă și totuși constantă.

Care a fost cea mai deosebită schimbare din viața ta?

Diana: Cred că cea mai deosebită schimbare a fost chiar la mine. Obişnuiam să fiu plină de insecurităţi şi veşnic nehotărâtă. În ultimul timp m-am schimbat, iar acum sunt foarte încrezătoare. Toate activităţile în care m-am implicat m-au motivat, fiind o aspiraţie spre perfecţionism. Sunt recunoscătoare prietenilor şi persoanelor dragi care-mi sunt mereu aproape.

Maria: Cea mai deosebită schimbare din viața mea o reprezintă intrarea în Lazăr. Aproape în fiecare zi, când trec pe lângă liceu, aștept la coadă la bufet, merg la un spectacol al Departamentul Artistic sau al Trupei AS, sunt cuprinsă de un sentiment foarte intens de mândrie combinată cu recunoștință și fericire. Lazărul îmi dă siguranță, apartenență, inspirație, motivație și să fiu lăzăristă este cu siguranță cea mai frumoasă schimbare!

Ce îți dorești să fi știut mai demult? Cum te-ar fi schimbat sau ajutat?

Andrei: Am invăţat că este important să nu te descurajezi atunci când greşeşti. În niciun caz să nu renunţi! Trebuie să te focusezi pe dorinţa ta şi să înveţi  din propriile greşeli. Chiar dacă îţi este greu să le accepţi, până la urmă, va fi spre binele tău.

Ce te speria când erai mai mic(ă) însă nu te mai intimidează acum? Cum ți-ai învins frica?

Maria: Nu mă mai sperie ideea de a nu fi plăcută de cei din jur. Obișnuiam să fiu terorizată daca mi se părea ca cineva nu mă place, pentru ca am simțit mereu nevoia de a mă simți integrată, acceptată și apreciată. Acum, deși încă îmi doresc să fiu pe placul celor din jur, am înțeles că asta nu se poate întâmpla întotdeauna și am reușit să-mi înfrâng această teamă.

Vlad: Din ce îmi amintesc, știu că mi-era frică de meduze, eram îngrozit de ele. Și de insecte (asta încă se păstrează, spre nefericirea mea: cu trendul actual al creșterii populației, insectele vor deveni un supliment nutritiv necesar! Abia aștept…) Mai serios însă, am ajuns în stadiul acela al vieții în care s-a instalat destul de adânc frica de a nu fi uitat repede. Uitați vom fi cu toții, de la pescarul anonim de pe malul râului Gange la figuri aproape legendare, precum Alexandru Macedon, Iulius Caesar sau Napoleon. Contează durata dintre moartea propriu-zisă și momentul în care ultimul om care își va mai aduce aminte de tine va muri sau te va uita.

Una din primele teme pe care-mi amintesc că am primit-o la școală era alcătuirea arborelui genealogic. Chiar și cu informațiile primite de la bunici, nu am putut să ajung mai departe de 5 generații, înainte ca detaliile să devină neclare. Ceilalți oameni de dinaintea mea, inclusiv pasiunile, dramele, iubirile lor și tot ce ținea de ei a fost uitat…ca și cum nu ar fi existat niciodată. Vedem deci că acea durată de care pomeneam mai sus poate fi agonizant de scurtă. Aici intervine lăsarea unei moșteniri, care poate lua multe forme; copiii sunt un exemplu des folosit. Majoritatea oamenilor doresc însă să fie amintiți și pentru ceva ce au făcut personal, nu doar pentu calitatea lor de părinți, indiferent de cât de mult succes ar avea copiii lor. Alte exemple populare: scrisul, descoperiri științifice și foarte multă arhitectură megalomană.

Dacă ai fi o consecință, ce consecință ai fi?

Cătălina : Aș fi regretul că nu am riscat mai mult atunci când aveam ocazia, indiferent că e vorba de o persoană, de un interviu pentru un job sau de o rochie.

Maria : Stresul, are și partea lui bună, e o consecință a faptului că faci ceva, că îți pasă de acel ceva și de cât de bine îl faci, și cred că are o oarecare frumusețe și scop.

Alexia : Regretul, ceva atât de puternic și totuși ireal, o iluzie apăsătoare și sufocantă. Ceva pe care îl detești și care în aparență nu îți îndeplinește niciun scop și demoralizează, dar fără care nu poți să trăiești, care te îndeamnă să nu retrăiești greșelile, să cugeți și șă apreciezi regăsindu-te.

Iasmina : Mi-ar plăcea să fiu o consecință-privire. O privire primă a mea, care dă într-o altă privire de-a mea și apoi una nouă, din ce în ce mai nouă, spre ceva din ce în ce mai adevărat.

Tana : Consecința fricilor peste care am trecut și a celor care încă erodează.

Ruxandra : Trezirea la realitate a oamenilor pentru că ar învăța să aprecieze lucrurile bune din viața lor și să măsoare consecințele înainte să se înhame la ceva, să aibă măsură.

Ana : Acel sentiment când te regăsești pe tine într-o persoană și care îți permite să te simți mai acasă și mai cu scop când ești cu persoana respectivă. Atunci când pare că ceva din tine e și în celălalt și că ai vrea să sapi la nesfârșit bucățica respectivă, iar apoi să rămâi în acel loc, cuibărit.

Ce vrei să îți amintești despre tine la sfârșitul vieții?

Cătălina : Vreau să îmi amintesc că am știut când, cum și cât să risc astfel încât să obțin lucrurile care rememorate să mă facă să zâmbesc la sfârșitul vieții.

Maria : Că am încercat să mă schimb în bine pe tot parcursul vieții, că am evoluat și că nu mi-a fost frică de viață în general.

Iasmina : La sfârșitul vieții să realizez că am fost cât mai viață am putut că să nu mă sfârșesc. Să fiu viață, adică să identific felul de a fi cu viață din mine, prin felul în care mă construiesc mai ușor inversat.

Ana : Că am făcut lucrurile care meritau făcute, că nu mi-am ocupat capul cu lucruri inutile, vreau să știu că mi-am canalizat energia și că mi-am trăit viață concentrându-mă pe oamenii pe care i-am iubit cel mai mult și pe lucrurile care m-au făcut fericită. Vreau să-mi amintesc momentele de fericire în care tot ce am făcut a fost bine și în direcția cea bună.

Fluidă și neclară, dar totuși lăsând în urmă modificări concrete, diferită de la om la om, dar identică prin inevitabilitatea ei, întâmpinând mereu barierele create de frica oamenilor, dar căutată mereu de aceștia, în ciuda fricii, schimbarea întregește toate contrariile, lucru care poate o face inevitabilă și fără sfârșit. Ce rămâne la suprafață e avatarul matrioska căruia îi dăm cea mai mare putere.

Text: Andreea Prisecaru și Raluca Rilla 
Foto: Raluca Rilla

Contact Us