Constantin Trandafir

Constantin Trandafir – O poveste de succes

BREAKING NEWS

Suntem extrem de încântați să vă anunțăm că domnul prof. Constantin Trandafir a primit toate tratamentele necesare însănătoșirii, reluându-și poziția ca una dintre cele mai apreciate personalități a liceului nostru. Vă mulțumim pentru sprijinul acordat pe tot parcursul acestui proces și pentru spiritul LZRist pe care l-ați demonstrat!

Constantin Trandafir, prof. titlular în Colegiul Național „Gh. Lazăr”, București are nevoie de ajutorul nostru! Acesta imobilizat la pat, fiind diagnosticat cu cavernoame multiple (tumori neoperabile pe trunchiul cerebral), Singurul tratament adecvat cazului său este prin radioterapie cu ajutorul unui aparat specializat într-o clinică din Turcia. Costurile inițiale aproximative sunt de €20.000.

Și-a petrecut copilăria într-un centru de plasament, fiind abandonat de părinți. Tatăl lui este de orgine kongoleză. În ciuda începutului greu,  a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport și deține un master în Kinetologie și Biometrică.

Elevii îl numesc „Obama” datorită asemănării cu președintele Statelor Unite ale Americii. Este printre puținii care au reușit să facă din ora de sport o atracție pentru liceeni, dar și o materie de la care e greu de chiulit.

„Mă inspiră personalitățile care și-au demonstrat valoarea în toate domeniile, atât pe plan artistic, cât și sportiv sau cultural. Încerc să ajung acolo unde sunt și ele. Deocamdată sunt în urcare.” — Constantin TrandafirDincolo de aparențe – interviu cu dl prof. Constantin Trandafir „Obama”

Boala de care suferă: Cavernoame multiple

Raport medical Constantin Trandafir cavernoame multiple

Cavernomul este o formațiune vasculară, un pachețel de capilare (cele mai mici vase de sânge). Acesta conține sânge și produse de degradare a sângelui în diferite stadii de evoluție.

Constantin Trandafir a fost diagnosticat cu 6 cavernoame ce diseminate pe cerebel și trunchiul cerebral și necesită radioterapie la Clinica Anadolu din Turcia. În situația lui, cavernoamele sunt foarte aproape de centrii respirației, iar riscul interoperator este mult mai mare.

Cum îl putem ajuta pe Constantin Trandafir

O imensă comunitate i s-a alăturat deja pe facebook, însă nu suntem îndeajuns. Avem nevoie și de tine!

Pentru a-l ajuta trebuie să strângem 20.000 pentru ca acesta să poată face tratament prin radioterapie. Contul pentru donații este RO61RNCB0318082518350001, titular Constantin Trandafir, deschis la BCR.

O mână de voluntari s-au strâns pentru a pune pe roate campania #TeamTrandafir și mulți dintre foștii elevi și prieteni organizează evenimente de strângere de fonduri. Mulți dintre noi am donat deja, de aceea avem nevoie și de tine! Donează direct în contul de mai sus, sau alătură-te la unul din evenimente!

Constantin Trandafir Arcub

În curând:


Se întâmplă azi (22 iulie 2015):

Să îl ajutăm pe profesorul Trandafir! – EVENIMENT CARITABIL (La acest eveniment s-au strâns 3500 RON)

 

Apariții în presă

Echipa LZR și persoanele din spatele campaniei #TeamTrandafir încearcă să aducă în atenția întregii prese acest caz. Vom acoperi, așadar, toate aparițiile din presă mai jos:


Citește și:

Pin It on Pinterest

Share This