Lipsa de siguranță din București

Foto: Maria Iacob
Tehnoredactor: Andreea Găgeatu

Bucureștiul, capitală europeană, pe lângă că suferă de lipsă de căldură și de apă caldă, se remarcă și prin lipsa de siguranță de pe străzile sale. Lipsa de camere de supraveghere și iluminarea precară sunt doar câteva dintre cauzele știute de toată lumea ale acestei probleme, însă mai interesante sunt resorturile ce îi împing pe oameni la violențe stradale. Prin violențe stradale nu mă refer strict la cele fizice, ci și la cele psihologice, care pot avea consecințe mai grave decât prima.

Ca orice năpastă socială, individul va fi ignorant cât timp nu va suferi el însuși una sau mai multe forme de abuzuri dintre cele anterior specificate. După aceste evenimente traumatice, victima va dobândi o frică constantă privitoare la propria securitate de îndată ce a ieșit pe ușa locuinței sale. Această frică variază de la o persoană la alta, însă, invariabil, se remarcă o precauție sporită în rândul persoanelor abuzate, ca un mecanism defensiv, existența posibilității unor astfel de interacțiuni nedorite fiind mult mai vie în sufletele lor. Totuși, înainte de presupusele evenimente nefaste, această probabilitate, care ține exhaustiv de conjunctură, nu este aproape deloc conștientizată și, chiar dacă este, atunci se va face la avertismentul părinților sau prin poveștile prietenilor, care nu au același efect revelator ca a fi tu însuți victima.

Acest subiect mult prea puțin dezbătut are nevoie de o demitizare minuțioasă, cerință izvorâtă din tocmai cotidianul subiectului, cu toții fiind nevoiți a ieși afară și fiind supuși posibilității de a fi victime ale hărțuirii stradale. Un alt aspect ce relevă stringența aducerii în discuție a acestei teme este incidența alarmantă a agresiunilor stradale, numărul de abuzuri raportate fiind mult mai scăzut decât numărul lor real. Abuzatorii acționează asupra indivizilor vulnerabili care își manifestă inconștient această vulnerabilitate prin limbajul nonverbal (ațintirea ochilor în jos în timpul mersului, de exemplu). Aceasta provine din nevoia de putere, satisfăcută prin anularea libertăților și drepturilor unei altei persoane, reducând-o la gradul de neom. Lipsa de control asupra propriei vieți contribuie, împreună cu creșterea și educația primită, la dezvoltarea unei astfel de nevoi ce se cere a fi exercitată în pofida altcuiva pentru a crea iluzia capabilității de a ține frâiele existenței sale. Desigur, multe influențe pot fi invocate (în psihologie nu există cauzalitate) pentru aceste comportamente, niciuna mai puțin valabilă, însă ele pot fi reperate cu acuratețe strict la un nivel individual. Totuși, este imposibilă aflarea tuturor acestor influențe, pentru că asta ar implica o cunoaștere absolută a ființei umane, care nu a fost realizată și care nu va fi realizată niciodată, pentru că omul folosește mijloace „umane” pentru a se cerceta, ceea ce elimină posibilitatea unei obiectivități absolute. Notez că descrierea făcută de mine acestor abuzatori este doar o tendință a comportamentului lor și în nici un caz o universalitate.

Victimele cele mai frecvente ale violenței stradale sunt femeile, hărțuire ce constă într-o formă de abuz fizic(incluzând și abuzul sexual) și psihologic. Atacurile stradale asupra femeilor nu provin, așa cum se crede, doar dintr-o pornire sexuală exacerbată a abuzatorului, ci mai degrabă dintr-o combinație dintre aceasta și nevoia de putere anterior menționată, care poate fi aplicată oricărui tip de abuzator. Femeile fiind mai slabe din punct de vedere fizic decât bărbații, devin victime mai facile pentru abuzatori. La asta se adaugă și perceputa indiferență cu care va fi întâmpinat protestul, șapte din zece românce spunând că nu se așteaptă ca vreo altă persoană să intervină dacă sunt hărțuite pe stradă. Statisticile mai arată că opt din zece femei din România nu se simt în siguranță când merg pe stradă noaptea și patru din zece nu se simt în siguranță nici în timpul zilei. Deși infracțiunile comise în București reprezintă 13% din cele raportate la nivel național, ceea ce corespunde procentului populației, infracțiunile stradale sunt mult mai numeroase decât în rest: cele comise în București reprezintă 34% din cele de la nivel național.

O prejudecată des întâlnită în relația abuzat-abuzator este distincția tranșanta ce se face între cei doi. Între ei se află de fapt o linie foarte fină și ușor de călcat și se poate spune că este o ciclicitate, în marea majoritate a cazurilor abuzatorul neputând fi abuzator înainte să fi fost el însuși abuzat (fie sexual, psihologic sau fizic) și care la rândul lui creează abuzați ce intră în această morișcă necruțătoare. De altfel, groaza care este afișată în public față de astfel de comportamente este mai degrabă de conveniență, pentru că suntem mult mai indiferenți decât părem. Se mai și adaugă și inevitabila satisfacție produsă la vederea nenorocirii altuia, pricinuită de instinctul că tu ai scăpat de năpastă, groaza disimulată acoperind această meteahnă umană.