Jurnalismul nu e o crimă


Grafică: Alexia-Maria Chiriță

Tehnoredactor: Chiriac Daria

Pentru că nu putem să fim la curent cu toate nedreptățile și evenimentele care au loc, ne bazăm pe jurnaliști să analizeze critic ce se întâmplă în domeniile care ne interesează. Avem încredere în presă, pentru că știm că știrile sunt o sursă sigură din care putem să ne luăm informațiile. Dar cum ar arăta o lume în care jurnaliștilor le-ar fi interzis să scrie despre anumite subiecte sau să critice anumite persoane? Unde ar mai fi libertatea presei, dacă jurnaliștii n-ar mai putea să își exprime părerea, deși și-ar dori să o facă? Am trăi într-o lume despre care nu am ști atât de multe lucruri precum o facem acum. N-am avea acces la analize detaliate despre societate și ne-ar fi mult mai greu să tragem la răspundere instituțiile statului. 

Turcia este țara cu cei mai mulți jurnaliști aflați în închisoare – în 2016, o treime din toți jurnaliștii închiși din lume erau în Turcia. Libertatea de exprimare este dur atacată,  academicienii, jurnaliștii și scriitorii care critică guvernul turc riscând să fie investigați, urmăriți penal, hărțuiți și cenzurați. Mai mult de 180 de publicații au fost închise în urmă unui decret de urgență, iar suprimarea acestora a fost cunoscută și sub numele de „moartea jurnalismului”. Jurnalismul independent se află în pericol. Mai mult decât atât, în luna iunie a anului trecut, legislatorii turci au promulgat o lege care dădea guvernului o putere extensivă de a reglementa aplicații de social media, precum Facebook sau Instagram. 

Totuși, nu doar în Turcia se întâmplă astfel de incidente. Anul trecut, o jurnalistă din China a fost condamnată la 4 ani de închisoare după ce a postat reportaje despre situația Coronavirusului din Wuhan la momentul respectiv. Toate aceste întâmplări ar trebui să ne reamintească cât de norocoși suntem că avem acces la articole diverse și că putem citi păreri care se află în opoziție despre subiecte controversate. Și că nici noi nu suntem limitați și putem să ne exprimăm opinia într-un story pe Instagram sau într-un articol în Revista LZR.  

Cenzura a fost practicată și în România comunistă – înainte de ‘89 și înainte să se fi pus bazele Constituției actuale. Dar acum, dreptul la liberă exprimare apare și la noi în Constituție, în articolul 30: 


(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în  public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.


Totuși, de ținut minte este că aceasta corectitudine politică nu este o formă de cenzură. Deși există un număr mare de persoane care nu consideră un lucru bun faptul că, în zilele noastre, trebuie să fii „politically correct”, acest fenomen nu împiedică de fapt pe nimeni să-și expună părerile și ideile – doar face diferența dintre o opinie formulată cu respect și alta formulată într-un mod jignitor și ignorant. Dar mai multe despre asta în alt articol.

Citiți presa, pentru că sunteți norocoși să aveți informații despre aproape orice la un click distanță. Oricât de ciudat poate suna, suntem norocoși că putem să ne criticăm constructiv statul sau să citim despre cum au făcut alții asta. Jurnalismul nu e o crimă, dar cenzura ar trebui să fie.