De ce nu vorbim despre politică?

Grafică: Diana Erika Ursu-Vdovicenco
Tehnoredactor: Diana Gherghina

În acest articol o să încercăm împreună să vedem ce îi face pe oameni să fie așa reticenți când vine vorba de a împărtăși sau a asculta fel și fel de opinii, dar, mai ales, opinii politice.

Cu siguranță vă sună cunoscut scenariul clasic: masa mare, de Crăciun, pre-pandemică, desigur, cu tot neamul adunat. Pe lângă urările clasice făcute la început, toată lumea începe să povestească tot felul de lucruri. După ce mătușa Tereza te întreabă de 10 ori dacă ai iubit, și o fentezi de 11, unchiul Nae face clasica remarcă: Doamne, dar ce se întâmplă și în țara asta! Câteva secunde de tăcere până se aude primul Da Dom’le. Și cumva, de la premisa standard că totul merge prost, se ajunge la discuții tensionate despre de ce merge prost sau, mai bine zis, a cui e vina că merge așa prost, între 2-3 persoane dispuse să investească timp în a-și impune punctul politic de vedere.

Dar de ce? De ce asociem vorbitul despre politică cu controversa și cu cearta? La urma urmei, e ceva ce ne privește pe toți în egală măsură, ca cetățeni ai unui stat. Noi ca oameni suntem programați să vedem partea greșită a lucrurilor și să o amplificăm de zeci de ori. Așa că, fiind nu doar într-o continuă comparație cu toți ceilalți, ci și într-o continuă căutare a greșelilor și a pasării vinei, oamenii au găsit rețeta perfectă pentru a face un subiect controversat. Oriunde în lume, indiferent de cât de roz pare situația, o să vezi pe fața oamenilor un mic sentiment anume când aduci politica în discuție. Până și pe TikTok, dacă cineva vrea să își exprime opiniile și valorile politice, pune la început un warning ca să nu ofenseze pe nimeni. Dar chiar e just să te ofenseze o părere? Asta nu poate argumenta nimeni. Unul din drepturile pe care le dobândești când te naști e dreptul la părere, ce se întâmplă cu ea mai departe, dacă alegi să o împărtășești sau nu, cum e primită sau dacă chiar schimbă ceva nu mai ține de tine și se schimbă de la situație la situație. Reacția la o anumită părere și a fi în dezacord cu aceasta este iar perfect validă, dar felul în care alegi sau nu să exprimi asta e responsabilitatea ta pentru care îți asumi consecințele. Poate asta ne face să fim așa parșivi cum suntem: responsabilitatea și neasumarea acesteia. După ce găsim defecte, fie comparându-ne cu alții, fie pur și simplu prin căutarea lor, simțim nevoia să pasăm vina. Pentru că de ce să fie vina noastră că străzile din București sunt murdare când poate să fie vina partidului de la conducere că nu se ocupă corespunzător de curățarea orașului? La o scară mai mică, de ce să fie vina noastră că am aruncat chiștocul pe iarbă în parc când poate să fie vina persoanei care îngrijește sau când se bat 2 persoane, e vina paznicului care nu îi desparte. De ce să fie vina noastră? Până la urmă, trăim într-o democrație și trebuie ne asumăm decizia majorității chiar dacă poate nu e și decizia noastră personală. Și trebuie să ne asumăm că inclusiv alegerile noastre influențează calitatea vieții și că în ciuda influenței mari pe care o au persoanele din funcții politice, noi suntem responsabili pentru noi. Punct. (impunător, nu?)

Deci, de ce se ofensează lumea de la masa de Crăciun pe unchiul Nae că începe acea discuție? Putem doar să presupunem. Cert e că așa a fost până acum și așa o să fie și de acum încolo; tot ce putem noi să facem e să învățăm să nu mai luăm lucrurile personal și să scriem articole despre asta.