„#JosBotnița!”


Fotograf: Noemi Hăisu

Tehnoredactor: Chiriac Daria

Sunt înclinat să cred că noi toți, în calitatea noastră de bucureșteni, am trecut prin Piața Victoriei măcar o dată de când a început situația neplăcută în care ne aflăm azi, cu Coronavirus și toate cele. Și sunt 100% sigur că, dacă ai trecut în ultimele câteva luni pe la Victoriei, ai văzut corturile, autobuzele și, ocazional, oamenii care stăteau în mijlocul pieței, pe refugiul parcă destinat manifestărilor. Treci pe lângă acest grup de oameni, evident, fără să încerci să afli de ce militează (pentru că toată lumea militează pentru câte ceva în ziua de azi), fără a remarca un straniu detaliu: în timp de pandemie, niciunul din oamenii aceștia nu își poartă masca chirurgicală, masca de vopsit, masca de gaz în stilul Cernobîl, sau pur și simplu fulărașul împletit de bunica Crăciunul trecut. Poate, dacă ai vedea acest detaliu (deși sincer să fiu cu voi nici eu nu l-am remarcat), te-ai întreba oare: „de unde vin toți acești oameni care nu-și poartă măscuțele, așa cum e normal și de bun-simț?”. Păi dragule cititor, dă-mi voie să te conduc către lumea absurdă, uimitoare, și câteodată violentă a grupului de pe Facebook „Fără botniță – Jos dictatura medicală”.

Brusc, la deschiderea paginii de pe Facebook dedicată acestei comunități, ți se arată o primire călduroasă: o imagine a unei măști chirurgicale în flăcări și un mesaj de la unul din mulții administratori: „Ajutați administratorii raportând persoanele / comentariile / postările ce nu sunt în linie cu interesele grupului. Avem nevoie de voi. Mulțumim.”. Deci se pare că se formează un fel de Inchiziția Botnițarilor pe acest grup. Bine de știut. În același timp, chiar din titlu suntem anunțați că aceasta este o comunitate extinsă, grupul având chiar 187.545 membri.

Conținutul ce este postat pe grup variază pe zi ce trece, dar mai mereu se pot găsi postări din patru mari categorii: videoclipuri cu anti-botnițari care interoghează organe ale statului, adevărați eroi și temerari ai comunității, mesaje politice, scrise de oamenii informați și care știu situația actuală, și, în final, postări în care doctorii sunt trași la răspundere, semne de întrebare fiind puse pe mai multe teme, cum ar fi paturile de la ATI și vaccinul anti-covid. În continuare, vă invit să analizăm puțin fiecare din aceste categorii, să vedem ce îi macină pe românii ce militează împotriva botniței.

Să începem cu mesajele politice, care inundă aproape în fiecare zi feed-ul. Multe dintre aceste postări dau în teritoriu de meme-uri (sau încercări de meme-uri) care satirizează diverse figuri politice actuale și modalitățile prin care aceștia au adresat situația pandemică. Asta nu ar fi ceva anormal. Este în firea românului să-și ironizeze liderii, sunt sigur că același lucru îl făceau și dacii cu Burebista și cu Decebal. Problema cu aceste postări este că sunt puternic hiperbolizate. Se ajunge la postări asemănătoare cu imagini cu o anumită figură politică influentă, cu mesajul: „Aveți voie papa, toaletă, somn” sau un dialog între un politician și un tânăr, urmat de replicile: „Port masca pentru a-mi feri corpul de viruși…. Fac gardul ca să nu intre muștele în curte.”. Da știu, logica este la ea acasă. Deseori comentariile de la aceste postări sunt urmate de comentarii agresive, din când în când câte o înjurătură sau un scuipat virtual.

După acestea, putem găsi un număr de videoclipuri filmate de acești adevărați temerari ai societății românești din ziua de azi, care trag la răspundere autoritățile plătite de Soroș la Bruxelles ca să ne controleze. Uitându-mă pe acest grup, acum câteva zile am trecut peste un videoclip făcut cu telefonul de un bun domn, al cărui nume nu o să-l dezvălui, așa cum este normal, frumos, și de bun-simț. Dar, pentru a face firul narativ ce urmează să fie prezentat, am să îl botez de unul singur pe acest domn. Și m-am gândit să-l numesc Boris. 

Și așa videoclipul este, în esență, Boris filmând și interogând doi bărbați care aruncau cu diverse substanțe într-un parc din Cluj. Cel mai des, acest videoclip este acompaniat de diverse replici și cvasiamenințări, Boris dorind ca toți concetățenii săi să afle ce substanțe nocive și amestecuri cu rol să distrugă ADN-ul de dac care încă bate în sufletele tuturor oamenilor din România, patria-mumă, sunt împrăștiate prin cartierul lor. În final, videoclipul se termină brusc. Cei doi oamenii în slujba statului și a DSP-ului nu îi dau niciunul fel de informație lui Boris, adevărul rămânând un mister neelucidat.

În final, unele din cele mai frecvente postări pe care le găsim pe acest grup de pe Facebook sunt postările ce ironizează medicii și restul personalului medical care muncesc zi de zi în spitale ca să vindece pacienții bolnavi de CoVid-19. Multe postări cu multe paragrafe în care românii iau la trei-păzește filmările în care doctorii dansau și zâmbeau în spitaluri, ca să aducă bine-meritate zâmbete pe fețele tuturor oamenilor care au fost închiși în case sau oamenilor care au pierdut prieteni sau familie în lupta împotriva acestui virus. Mereu aceste postări sunt urmate de comentarii acide, cum ar fi „Parcă acum o lună se plângeau cât de grav e virusul ăsta. Și acum dansează prin spitale. Trezește-te România, până nu este prea târziu.”.

În ultima perioadă am petrecut din ce în ce mai mult timp pe acest grup pentru acest articol și am fost din ce în ce mai surprins de lucrurile postate de acești oameni. De curând, multe postări se învârt în jurul vaccinului care este dezvoltat, și aproape gata, putând fi clar observat faptul că cei mai mulți oameni care sunt anti-botnițari sau care frecventează acest grup fac, de asemenea, parte și din mișcarea anti-vaxx. Sigur mai țineți minte meme-urile cu mame, cel mai des numite Karen, care se mândreau că pruncii lor sunt sănătoși tun pentru că le-au dat uleiuri esențiale de când s-au născut și pentru că nu i-au vaccinat, de frică că o să facă autism copiii. Mulți oameni, în loc să vadă prin intermediul pandemiei că prin simpla lipsă a unui vaccin lumea noastră a fost întoarsă pe toate părțile, caută nod în papură și aleg toate lucrurile care li se par stranii la situația în care ne aflăm. Și da, deși este greu de crezut faptul că acest vaccin miraculos cu rata de vindecare 95% a fost dezvoltat la un an după apariția pacientului 0, dacă ne uităm mai atent la modul prin care acesta a fost „fabricat” putem să ne dăm seama că un adevărat antidot, un luptător microscopic împotriva CoViD-19 chiar se poate întrezări în zare, în viitorul adevărat. Dar, așa cum sunt, oamenii din lume (deoarece mișcarea „Jos botnița!” nu se găsește doar la noi în țară), vor fi mereu sceptici în legătură cu guvernele și statele care îi conduc, crezând întotdeauna că sunt interese mari la mijloc. Dar…până la urmă, cine știe sigur că nu sunt interese mari la mijloc și că „vaccinul” nu este ultima etapă din planul lui Bill Gates și al tovarășilor lui masoni de a ne controla pe toți în sfârșit.

Dar acum, deși vaccinul e pe drum, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche și să ignorăm normele de siguranță impuse pentru protecția tuturor împotriva virusului. Așa că ține minte când ieși afară să-ți iei și dezinfectantul, mănușile dacă mergi la cumpărături și, cel mai important, nu uita să-ți porți corect masca.