Catedrala Mântuirii Neamului


Tehnoredactor: Iacob David
Grafică :Diana Erika Ursu-Vdovicenco

Nu sună rău, nu-i așa? Pe hârtie, e doar o biserică frumoasă, ba chiar impunătoare, că să
completeze tabloul de rutină al unei capitale europene care se respectă. Asta până când afli că
totalul costurilor lucrării acesteia s-a ridicat până la 110 milioane de euro și capitala în care se
construiește e București.

Încă de când s-a anunțat amplitudinea proiectului și s-a pus piatra de temelie în 2011, reacțiile au fost mai mult decât diverse, și împărțite pe categorii de vârstă. În principiu, românii rămân români, astfel, văd construcția acestei catedrale ori albă, ori neagră. Dacă te aștepți ca persoanele vârstnice să fie cele care văd situația albă, n-aș putea să îți spun că greșești. Dar, în ciuda stigmei și a percepției largi în general, nu, Tanti Lenuța de la 3 nu a sărit de sus de bucurie când a aflat că i se mai construiește un lăcaș de cult în capitală. Foarte puțină lume a fost cu adevărat vocală în exprimarea susținerii ridicării acesteia, în schimb, foarte multă lume a fost vocală în legătură cu nemulțumirea faptului că ar putea să existe catedrala. Așa că în multe alte fenomene sociale, generația tânără aproape că a făcut un trend din a urî ideea construcției. Dar, totuși, sunt sentimentele astea nefondate? România ocupă de ani de zile (chiar de dinainte să fie concepută măcar catedrala) una din pozițiile fruntașe în topul țărilor cu cele mai multe biserici pe cap de locuitor din lume. Așa că, vă întreb, e o ură chiar așa nefondată? E chiar așa greșit să simți o frustrare interioară când afli câți bani sunt investiți într-un moft când ducem lipsă de lucruri elementare? Nu cred că există răspuns la întrebarea asta. Dacă data viitoare când mergi spre mare pe Autostrada Soarelui și stai în ambuteiaj 3 ore nu-ți amintești că banii care puteau fi investiți în infrastructura necesară de baza au fost folosiți pe încă o biserică, nu ai de ce ce să fii nervos. Cred că lucrul de la care a pornit toată mișcarea anti-catedrală e ironia faptului că libertatea de a-ți exprima credință deja era mai mult decât resimțită. Nimic mai facil decât să ieși din bloc și să mergi cam 5 minute până la cea mai apropiată biserica să te rogi când simți nevoia. Hai 10, că poate stai la periferie. Nu e niciun secret că dacă unele dintre domeniile care ne influențează viețile cel mai mult (cum ar fi educația, domeniul medical, infrastructură și așa mai departe) ar beneficia 110 milioane de euro, poate lui Selly nu i-ar mai fi trasă clapa la interviuri.

La finalul zilei, chiar dacă ești religios sau nu, chiar dacă pui religia pe un plan secundar, chiar dacă nu, aceasta este ceva definitoriu pentru o țară. Istoric vorbind, România a fost puternic prinsă de religie încă de pe vremea domnitorilor, iar poporul român a găsit în religie un refugiu, făcând din creștinism un simbol. O adevărată identitate națională, aș putea spune. E important să asiguri locuitorilor unui stat accesul la credință, dar e moral să faci asta când accesul spre alte lucruri e blocat?

Tot ce mai e de făcut e să mergem punem un acatist și să ne bucurăm de catedrală (cu mască), că doar a noastră e. Dar cum alegem între Doamne ferește și Doamne ajută?