Printre nori

Grafică: Daria Grigoriu
Tehnoredactor: Irina Dumitrescu

Încă din vechile timpuri, oamenii au visat să exploreze cerul, limita dintre orizont și pământ. Mereu am considerat orizontul ca fiind un spectacol al divinității, al misterului, al stelelor pe care noi le admirăm de jos, în nopțile de vară. 

Aviația este un domeniu inovator, un pas în modernizarea vieții noastre și a mijloacelor de transport. Dar mai presus de asta, pentru unii dintre noi, este o pasiune. Nu știu dacă oamenii se nasc cu visul ăsta sau dacă este ceva dobândit în timp, deși tind să cred că este a doua variantă. Pentru mine, a început fără sa îmi dau seama, la vârsta de 6 ani, odată cu primul meu zbor, și a continuat cu fiecare avion văzut, fie că mă aflam în interiorul sau în afara lui, doar admirându-l pe cer. Nu am știut niciodată ce m-a fascinat, deși cred ca este vorba de moment în sine, nu de avion. Mereu am văzut fiecare zbor în care am fost ca pe o poveste, un timp ce mi-a permis sa mă desprind de pământ, de realitate și să mă las pentru câteva ore să visez. Fiecare călătorie are farmecul ei, pornind de la trezirea de dimineață și drumul spre aeroport în care admir răsăritul, până la aterizarea la destinație, pe un tărâm necunoscut.

Atmosfera depinde foarte mult de starea ta de spirit. Sunt oameni care nu văd nimic interesant în a zbura, o compară cu orice altă călătorie. Cred că adevăratul farmec este să observi detaliile și să te simți detașat. Priveliștea de care ai parte rămâne un mister pentru toți pasagerii, indiferent de cât timp călătoresc. Mereu este ceva diferit, cerul schimbându-se în funcție de moment. Până și faptul că ești cumva captiv alături de alte persoane, fără să le cunoști de dinainte, are un farmec, pentru că poți să le observi, să vorbești cu ele și chiar să le afli poveștile de viață. Și toate astea, în cateva minute sau ore, la înălțime. Mulți oameni neagă asta, dar eu cred că ce se întâmplă acolo sus, rămâne acolo, pentru că sunt sigur că mulți dintre noi nu povestesc fiecare conversație dintr-un zbor sau fiecare detaliu. Chiar dacă poate fi un lucru negativ, întâmplător sau nu, în anumite situații, împărțim același destin.

Un moment semnificativ pentru pasiunea mea s-a întâmplat acum câțiva ani, atunci când mă aflam împreună cu tata la o expoziție de lângă hangarele Aeroportului Băneasa. Înainte să plecăm, ne-am apropiat de un gard să privim câteva avioane militare, iar un om în vârstă, îmbrăcat în uniformă de inginer, a venit la mine și mi-a zis că dacă sunt fascinat de avioane, poate să îmi arate un avion militar. L-am urmat — și așa am ajuns în interior, unde mi-a povestit timp de câteva minute despre istoria lor și mi-a prezentat diferite sisteme. Recunosc că am fost atât de impresionat încât și acum îmi aduc aminte experiența, ca și cum ar fi fost ieri. În România, din păcate, nu exista o academie de aviație de stat. Singura opțiune, în afară de școlile private, este Academia Militară, dar aceasta nu asigură o pregătire pentru a putea profesa în zona comercială a acestui segment. Este destul de dezamăgitor faptul că pentru a-ți îndeplini acest vis, trebuie să plătești sume foarte mari de bani — dar la fel ca orice altă pasiune, necesită sacrificii. Există planuri la nivelul Ministerului Transportului în ceea ce privește o școală publică și probabil că, în următorii ani,  va fi înființată una. În orice caz, pasiunea pentru aviație va putea să fie urmată de cei interesați, pentru că, asemenea cerului, odată ce ai ajuns acolo, îți este foarte greu să te mai desparți de ea.