Technovation 2020

Programul global Technovation oferă fetelor din întreaga lume oportunitatea de a dobândi abilitățile unor viitoare antreprenoare și lideri în domeniul IT. Competiția se adresează fetelor pasionate de tehnologie, cu vârste cuprinse între 10 și 18. În cadrul Technovation, elevele au oportunitatea de a realiza aplicații mobile de tip “start-up” care se adresează problemelor locale și globale. În funcție de parcursul lor în cadrul competiției, echipele pot câștiga numeroase premii sau chiar ocazia de a participa la un Summit internațional, ce s-a mutat anul acesta în mediul online. Au răspuns la challenge și două echipe din Lazăr, cu aplicații ce targetează problematica accesibilității transportului în comun, respectiv obezitatea în rândul copiilor.

Prima dintre ele, Tech Heroes, s-a născut grație ambiției a patru eleve – Irina, Ina, Larisa și Tina – de a învăța lucruri noi pentru a îmbunătăți viața de zi cu zi a comunității. Astfel, s-au ghidat după poveștile unor oameni deosebiți ce conțineau ca element principal transportul în comun din București: unde accesul se face doar pe scări, unde peronul este mult prea îngust sau bordurile sunt mult prea înalte. Așa a luat naștere Wheel Away, iar principala misiune de viitor a echipei este să realizeze o aplicație care va concura în App Store sau Google Play cu alte mari companii internaționale. De ce le sunt recunoscătoare suportului companiei Adobe, unul dintre sponsorii principali? Mentorul lor a fost o adevărată sursă de inspirație, care le-a acceptat ideea atât de vastă și le-a ajutat să o structureze pentru a o transforma în realitate. Au codat în Java, prin intermediul Android Studio, pentru prima dată, având drept focus metroul din București și speră să ajungă și mai departe cu planurile lor. Au învățat ce înseamnă munca în echipă, mai ales de la distanță, au învățat un nou limbaj de programare, au învățat unde să caute informații despre un business corect conceput. Technovation este una dintre puținele oportunități din România unde poți îmbina elemente de tehnic, business, comunicare și feminism, iar acest fapt le-a făcut să caute cea mai bună versiune a lor, într-o competiție centrată pe echipe, ce pot produce o schimbare în felul în care percepem realitatea. Prin intermediul aplicației, utilizatorii se pot loga și semnala nereguli în ceea ce privește rețeaua de metrou și accesibilitatea stațiilor pentru persoanele în scaun cu rotile.

De la stânga la dreapta: Irina, Ina, Larisa și Tina
De la stânga la dreapta: Maria, Ema, Simona, Mădălina, Alina

Fiecare aventură ia naştere din simple ȋndrăzneli de moment… Aşa a ȋnceput călătoria celor care, mai târziu, după zile ȋntregi de dezbateri, aveau să se ȋntregească sub numele de Healthcoders+. Ore ȋntregi de lucru, de mesaje târzii şi de deadline-uri onorate ȋn ultimele clipe – aşa şi-au petrecut Simona, Maria, Ema, Alina si Mădălina ultimele câteva luni. Au fost impulsionate de propriile experienţe şi au ȋmbinat tot ceea ce au ȋnvăţat pe cont propriu, tocmai pentru a le insufla celorlalţi pasiunea şi dorinţa care le ghidează pe ele ȋnsele.

Ȋnsufleţite de curaj şi de motivaţie, membrii echipei au pus bazele unei aplicaţii, unui complex mecanism ȋn spatele unei interfaţe prietenoase. De ce? Viziunea lor a fost ȋncă de la ȋnceput de a le oferi celor din propria generaţie posibilitatea de a-şi ȋmbunătăţi starea de sănătate şi de a-şi depăşi limitele. ,,Vrem să le oferim copiilor şansa de a-şi remodela viaţa şi de a deveni adulţii activi de care societatea are nevoie!”. Aşa a luat naştere Healthcode, o ȋmpletire de funcţii şi de informații utile, menite să le ofere utilizatorilor ei o nouă perspectivă asupra viitorului, în materie de sănătate și mișcare! Aşa cum motto-ul aplicaţiei o spune (,,From teenagers to teenagers!”), cele cinci fete doresc să se implice ȋn dezvoltarea propriilor comunităţii şi să aducă noi oportunităţi celor care tânjesc după schimbare. Prin intermediul unor challenge-uri zilnice, utilizatorii sunt încurajați spre o viață activă, iar aplicația le oferă zilnic și idei de meniuri sănătoase.

Preview din aplicația Wheel Away
Preview din aplicația Healthcode

Momentan, cele două aplicații sunt în procesul de jurizare online, care se va termina la începutul lunii iunie. Până la venirea rezultatelor finale, aplicația Wheel Away a fost premiată deja din partea companiei Adobe pentru inițiativa ei originală. Pentru noutăți, te poți abona la canalele de youtube ale echipelor sau chiar conturile de instagram @healthcoders și @technovationro!

Text: Ina Câmpan & Simona Popescu

Vizual: Arhive personale; technovationchallenge.org