Q&A –Virgil Godeanu

Pe Virgil Godeanu, fost absolvent al Lazărului, am reușit să-l găsesc la o cafenea, unde am încercat să descopăr ce se află în spatele unei persoane atât de apreciate pe instagram, ce pare că a găsit echilibrul perfect între facultate, blog și evenimente. Festivalul lui de suflet este EC, nu se poate hotărî asupra orașului preferat, între inele și ceasuri este altă dezbatere, dar cu siguranță agenda lui continuă să (ne) inspire. Iar după, interviul a sunat cam așa:

Cum arată o zi din viața ta? Simți că faci exact ceea ce îți place?

„Mă trezesc de dimineață, mă duc la facultate și mă târăsc și eu pe la toate orele, iar must-ul meu zilnic este să îmi completez câte puțin din agendă, fie că e vorba de blog sau de evenimente. Îmi place ceea ce fac, facultatea e un challenge, e un antrenament, îmi pune rotițele în mișcare, iar ce fac pe social-media e hobby-ul meu.”

Cum a început totul? Și cine te-a încurajat să continui?

„A început totul de la sine, nu am simțit o influență din jur, tot ce am făcut a reprezentat o evoluție, chiar din școala generală. Inițial, ieșeam la poze în parc, n-aș fi crezut că poate ajunge atât de departe.”

Care este povestea tricourilor?

„Și în liceu, am vrut să fac o chestie personală, am început cu GoStyle, alături de două colege, Cristina Pogo și Ada Pribeanu. Am luat niște vanși, i-am pictat pe-acasă, iar Pogo m-a întrebat dacă nu vreau să fac asta și pentru alți oameni. Iar de la personalizat niște teneși, am ajuns la personalizat tricouri. A fost o idee de liceu, iar la început m-am regăsit foarte tare în ea, cu timpul am început să mă plictisesc, dar primele tricouri, foarte simple, minimaliste, cu inima și «Iubește-mă», au apărut în vara după clasa a XII-a, cumva legate și de medicină, în care mă regăsesc cu adevărat.”

Un moment decisiv în social-media?

„Mă simt foarte bine când se întâmplă ceva foarte mișto, dar nu simt presiunea că trebuie mereu să se întâmple ceva. Este pasiunea mea,un hobby, nu focus-ul principal, deci nu mă influențează foarte tare.”

Postarea de pe blog de care te simți cel mai atașat?

„Pe blog nu am foarte multe postări personale, dar probabil când am scris despre finalul clasei a XII-a, aceea ar fi cea mai dragă. Cu timpul, am început să expun mult mai puțin din viața personală, ceea a diminuat criticile sau mesajele negative, nu mă simt așa expus, sunt mai rece acum, vreau să iau din când în când și o pauză.”

Poate o întrebare previzibilă, dar cum ai știut că vrei medicină?

„Am avut mereu ideea în minte, am avut dubii în clasa a XII-a, când nu știam ce vrea toată lumea de la viața mea, parcă îmi plăcea și informatica și matematica, dar până la urmă mi-am ales calea.”

Ce sfat ți-ai da persoanei tale de acum 5 ani și ce le-ai spune persoanelor mai mici ca tine? Un gând despre Lazăr?

„Mi-aș spune să continui ceea ce fac, pentru că ceea ce urmează este mult MULT mai greu, trebuie să te ții bine. Despre Lazăr, mi-a rămas foarte drag, mai vin prin liceu, de 9 mai și nu numai, iar deviza super cunoscută chiar mi se potrivește. În Lazăr mi-am cunoscut majoritatea prietenilor actuali, sau oricum în timpul liceului. Ca sfat pentru generațiile mai mici, să facă lucrurile care le plac, iar dacă asta implică și social-media să nu pună asta pe primul loc. E un lucru minunat, dar sunt alte chestii serioase care ar trebuie puse în prim plan, fie că e vorba de liceu sau nu. Poți îmbina oricând social-media cu ceva practic și plăcut.”

Care sunt viitoarele tale proiecte? Și unde te vezi peste 10 ani?

„Nu am proiecte pe termen lung, fiind ocupat și cu facultatea, privesc din aproape în aproape. Mi-am propus totuși pentru blog să încep o serie de style swap, la care lucrez, iar apoi o serie de interviu cu oameni pe care îi admir sau mi se par interesanți de descoperit din industrie și nu numai. Iar peste 10 ani, să sperăm că o să-mi găsesc drumul. Depinde cât o să reușesc să mai îmbin lucrurile, pe social-media am proiecte pentru termen de 2-3 ani, dar la facultate o să intervină și rezidențiatul și nu știu până în ce punct vor merge împreună.”

Text: Ina Câmpan
Foto: Iustina Drăghici