Horror și nu prea

Chiar dacă Halloween-ul a trecut, atmosfera acestei sărbători încă persistă, marcată de dovleci cu fețe scobite stângaci, copii care se îmbracă în costume ieftine de la Jumbo și, desigur, filme de groază cu duzina. Majoritatea adolescenților decid să le vizioneze, fie că sunt fani înrăiți ai horror-ului, fie doar amatori, care în spiritul sezonului își sacrifică nopțile, îngroziți la gândul că plușul preferat din copilărie ar putea fi oricând posedat de un spirit malefic. Singurul lucru terifiant la filmele pe care urmează să le prezint, însă, e faptul că cineva a primit un buget decent pentru regizarea lor, iar rezultatele au fost doar niște dezamăgiri.

Istoria industriei filmelor horror continuă să se dezvolte încă din 1890, odată cu evoluția acesteia, apărând și înrădăcinându-se anumite clișee întâlnite în aproape toate (dacă nu chiar toate) lucrările acestui gen. De la personaje absolut incapabile să ia decizii inteligente sau să alerge fără a se împiedica, până la entități care pot trece prin ziduri, dar nu mai au nicio putere în fața unei uși încuiate, aceste „capodopere cinematografice” dau o cu totul altă definiție termenului de „horror”. Dintre aparițiile populare din ultimii trei ani, am ales, conform opiniei publice, o mică parte din filmele care par interesante la prima vedere, dar de fapt sunt niște pierderi de timp.

Probabil una dintre cele mai dezamăgitoare continuări de anul acesta a fost „Annabelle Comes Home”, ultima parte dintr-o trilogie pe care nimeni nu a cerut-o, dar a fost necesară pentru posibilul sfârșit al seriei. Filmul nu reușește să treacă, după cum susțin criticii, de pragul scârțâitului de parchet mâncat de termite și „teased horror-ul” dinafara unghiului de filmare al camerei, urmat de jump scare-uri generice. Ca estetică, însă, „Annabelle Commes Home” captează cu succes atmosfera anilor ‘70. Înafară de elementele de fundal ale filmului și referințele la seria iconică „The Conjuring”, filmul nu a satisfăcut așteptările audienței. Majoritatea fanilor l-au perceput doar ca parte din universul „The Conjuring”, fără a aduce prea multe remarci negative și ezitând să-și spună că, probabil, Annabelle nu ar mai fi trebuit să se „întoarcă acasă”.

Deși nu atât de recent, „Slender Man”, bazat pe un personaj consacrat în lumea creepypasta-ului, prinde formă într-o versiunea din 2016. Punctul de interes al acestei ecranizări este o creatură neobișnuit de înaltă și palidă, îmbrăcată de parcă ar avea o ședință importantă la birou. Măcar jumătate din film este, însă, ocupat doar de shoot-uri „artistice” de copaci, frunze și crengi, care te fac să te gândești că vizionezi mai degrabă un documentar de pe Animal Planet. Dacă erați demoralizați că nu v-ați descurcat la preselecțiile trupei de teatru, atunci o să va simțiți mult mai bine după ce vedeți prestația acestor actori, care par constant că regretă obținerea rolului în film. Surprinzător, și firul narativ este la fel de lipsit de inspirație, povestea, împânzită de lacune, iar sfârșitul, nefericit, în acest caz doar dând impresia că însuși regizorii voiau să pună cât mai repede capăt producției sale și nu știau cum altfel. Acest film devine, astfel, „un cui în sicriul unui fandom care moare” și care, până în 2019, cu siguranță a murit.

Faceți cunoștință cu cadavrul „poznaș” al lui Hannah Grace care, adus într-o morgă, decide să le facă viața grea unor angajați. Urmăriți cum pe parcursul a 90 de minute, această victimă a unei exorcizări nereușite bate violent în sertarele celorlalte cadavre, se „joacă” cu luminile și, în cele din urma, decide să facă și turul clădirii. Tânără și neliniștită, aceasta continua să se „foiască” în raft și să dispară fără vreo explicație, asemenea unui joc exagerat de-a „cucu-bau”, aducând personajul principal în pragul nebuniei. Pe scurt, „The Possession of Hannah Grace” este un film palpitant care vă va da pe spate… într-un somn prelung.

„The Curse of La Llorona”, de asemenea inclus în seria „The Conjuring”, preia șablonul superficial de film de groază, cu excepția faptului că în loc de fetiță, care nu știe să-și dea parul de pe fața, avem de-a face cu o văduvă demonizată care omoară copii. Imaginați-va același ritual de apariții senine pe ecran repetându-se de măcar 5 ori întreg filmul, adăugați câteva urlete caracteristice unui frate mai mic când află că i-a trecut rândul de la calculator, și o făptură care seamănă cu măicuța din „The Nun” după o săptămână nedormită, iar rezultatul va fi acest film. În ciuda conceptului interesant, inspirat din legendele mexicane, „The Curse of La Llorona” nu poate fi numit mai mult decât o poveste secundară, lipsită de originalitate.

Serile de film alături de prieteni sau familie trebuie petrecute cum se cuvine, așa că, doar în cazul în care nu știți cum să adormiți mai repede, nu vă pierdeți timpul cu cele listate, ci mai degrabă orientați-vă chiar și spre un maraton nostalgic de „Scooby-Doo”.

Text: Ruxandra Dumitrescu
Foto: Vlad Dzițac