Ecouri vizuale

Dacă ar exista un Rai al artiștilor influenți, sunt sigură că Van Gogh, Rafael, Picasso și Da Vinci ar fi cei mai atenți privitori ai lumii noastre. De la înălțimea norilor, ar privi fix spre portretul Fridei Kahlo de pe tricoul tău Stradivarius și, poate, și-ar aduce aminte de o veche prietenă care nu a mai venit de mult la periodicele Întâlniri ale Răposaților. În plus, Vincent probabil ar fi puțin confuz să vadă șosetele tale cu Noaptea înstelată; cine să fi făcut celebră pictura?

Privind în jur, se pare că trendurile vestimentare au trecut de mult peste părerile nespuse ale artiștilor. Dacă secolul al XX-lea a însemnat o avalanșă de curente și idei ce au revoluționat arta și au defăimat conceptele tradiționale, secolul al XXI-lea e un fel de mică Renaștere: în centrul creației este omul, mai precis sub hainele imprimate cu picturi celebre sau filme emblematice. Acum este reinterpretată relația dintre aspect si semnificație, pentru că nimeni nu știe, de fapt, la ce s-a gândit Van Gogh cand a pictat Noaptea înstelată și nici de ce omul din Țipătul e chel. Fiecare dă propriul sens acestor capodopere, iar asta merge de minune cu faptul că am devenit propriile noastre exponate, capabile să își explice stilul în propriul mod.

Așa se face că a apărut partea cea mai colorată a Instagramului: conturile #artsy, la care se adaugă un strop de #aesthetic personal. Vorbesc acum despre colaje cu Mona Lisa fumând sau făcând baloane de săpun, fotografii cu Fata cu cercel de perlă surprinsă când scotea limba, dar și despre picturi pe piele sau pe pânză, reinterpretări ale unor adevărate opere. Poate că nici nu este nevoie să aducem aminte de paginile cu tablouri transformate în meme- uri sau de cele cu postări editate în aceeași temă, cu îngerii lui Rafael și texte adăugate. Urban dictionary ar spune că aceia care abuzează de aceste resurse poartă denumiea de edgy, ușor influențați de impactul vizual al propriei persoane.

Cultura edgy e doar o altă formă de exprimare a adolescenților care tânjesc după arta secolelor trecute, la fel cum europenii duc dorul Virginiei de Vest, deși singura lor legătură cu America pare să fie cântecul Country roads. Aceste exponente ale unei civilizații pierdute nu se limitează doar la obișnuita pălăvrăgeală despre mici magazine online care vând șosete cu Van Gogh sau chiar cu Dumnezeu. Nu, pentru că orele petrecute scotocind internetul nu sunt niciodată în zadar: adolescenții au descoperit și filmele neo noir ale lui Quentin Tarantino și, inevitabil, au rămas captivați de replicile savuroase și de umorul negru. Unii dintre ei se exprimă prin tricouri cu numele regizorului, alții le poartă doar pentru frumusețea imprimeurilor cu personaje emblematice, precum Mia din Pulp fiction.

Cumva, arta a devenit mai populară ca niciodată. A început ca nevoia adolescentului de a ieși în evidență, de a împrumuta reprezentările cele mai rafinate ale esteticului vizual. Chiar dacă, inițial, un copil îndrăzneț a privit statuia lui David și a hotărât că ar arăta bine pe un tricou, ignorând tot ce se știa despre drepturile de autor, trendul a reușit să ne insufle aprecierea de care artiștii nu au avut avut parte în cursul vieții. Poate că, totuși, Van Gogh se simte împlinit când ne privește purtând acele șosete, urmărind Loving, Vincent și încercând să dăm un sens stilului nostru, unul cât mai apropiat de original.

Text: Raluca Mirea
Grafică: Andreea Lazăr