Izvor de lectură

Privind dincolo de hotarele prezentului, ascunse de ochii cititorilor superficiali, stau nedescoperite creații ale unei lumi de mult apuse. Cărți, volume prăfuite, care cuprind între paginile lor concepte şi entități deosebite. Literatura clasică proiectează raționamente complexe și schimbări de situații inedite.

Aparținem secolului al XXI-lea, epoca tehnologiei, era actualităților și a dezvoltării rapide a mentalităților și a ideii de ,,frumos”. Ce mai, suntem într-o schimbare continuă, care presupune însăși modificarea tendințelor literare, adică neglijarea unei alte laturi a conceptului de artă: opera clasică. Clasicismul este un curent al esteticii și, de asemenea, al eticii, în care autorii îmbină elemente definitorii ale omului, în principal, rațiunea și rigoarea unor vremuri de mult uitate. Personajele ce aparțin acestor creații se dovedesc a fi capabile de fapte eroice, dirijând întregul univers de care aparțin.

Romanele de acest gen sunt păstrătoarele comploturilor, dramatismului și romantismului, fiecare dintre ele prezentând legăturile dintre lumea aristocraților și cea a oamenilor de rând. Ele redau aventuri din domeniului existenței, ce permit lectorului contemporan să modeleze lumea, atribuind fiecărui moment o notă aparte. Deschizând orizonturi noi, creațiile evocă întâmplări desăvârșite ce împlinesc acest univers al fantasticului împletit cu realitatea.

Clasicismul nu reprezintă numai istorie, aspirație la putere și îmbogățire, ci plasează armonia operei sub semnul iubirii neîmplinite sau a celei greu câștigate. Ideea de luptă pentru dovedirea sentimentelor și a dorinței de mânuire a emoțiilor este, de cele mai multe ori, motivul conflictelor dintre două părți diametral opuse.

Dincolo de aceste note teoretice, romanele clasice se disting față de cele contemporane atât prin pasiunea cu care sunt relatate, cât și prin împrejurările ce sunt împărtășite. Nu înțelegeți greșit, cărțile ce țin de actual ar trebui să se afle în domeniul tuturor de interes, dar cele ale secolelor XVII-XVIII ar trebui să constituie fundamentul izvorului de lectură. Totuși, cine mai îndrăznește să citească vreun volum de-al lui Dumas sau Zévaco? Prea puțini tineri se mai încumetă să mai citească clasici, poate din cauza grosimii volumelor sau a aspectului nu tocmai îngrijit al acestora (în cazul în care biblioteca bunicii e sursa lor de inspirație). Sinceră să fiu, nici eu nu am fost fascinată de la început, dar am fost prinsă rapid în mrejele lumii unui roman clasic. Acum tânjesc numai după verosimilitatea acțiunilor și a personajelor și după starea de suspans pe care mi le inspiră.

De exemplu, „Căpitanul Francasse”, serie scrisă de Gautier, pare la prima vedere o avalanșă de secvențe descriptive, iar eu, fanatică după detalii, am fost rapid plictisită. Am continuat lectura, devenind treptat interesată de parcursul lui Sigognac pentru a o cuceri pe Isabella, pentru a evada din sărăcia lucie care-l copleșește. Întâmplările devin specifice unui roman de capă și spadă!

Literatura, de orice tip ar fi aceasta, este o poartă către noi tărâmuri și întâmplări fantastice, iar calea spre a cunoaște trecutul, a trăi în prezent și a visa la un viitor mai bun, tot prin lumea cuvintelor este construită. Fie că ești adolescent, copil sau matur, nu ezita să porți în gândurile tale amprentele unor timpuri sfârșite, dar veridice.

Text: Simona Popescu
Foto: Andreea- Teodora Ciocan