Despre impact – culoare

Lumină, perspectivă, culoare, imagine, sunet și senzație. Culorile au un impact surprinzător asupra demersului fiecărei zile pe care o trăim. A nega impactul nuanțelor obiectelor și ale materialelor care ne înconjoară înseamnă a afirma că nu există o cale intermediară între interior și exterior. Anumite culori ne amintesc de persoane, locuri sau momente dragi, pe care le asociem astfel fie cu lumina, fie cu întunericul, iar apoi le catalogăm în funcție de felul în care ne fac să ne simțim. Termenul de psihologie a culorilor face referire la ideea că oamenii comunică și prin intermediul culorilor, că odată ce conștientizează alegerea culorii preferate, urmează etapa de dezvoltare și potrivire.

Fiecare culoare dezvăluie caractersitici legate de personalitatea ta, de modul tău de gândire și de acțiune. Un cod al culorilor îți sugerează, de asemenea, și estetica pe care ar trebui să o aibă anumite locuri frecventate zilnic pentru a te liniști, a te stimula creativ sau pentru a te motiva, pentru a te face să te simți în siguranță.

„Porți prea mult NEGRU.”, „Port doliul vieții mele.”, „Negrul este pentru introvertiți.” – este firesc să îți dorești să te simți puternic și să ai gândurile așezate în interiorul tău. Negrul este culoarea universală a autorității. Oamenii sunt mai încrezători și se simt competenți când poartă negru, este culoarea preferată de cei ce au o rutină bine stabilită, de cei care consideră că regulile sunt indispensabile și că totul trebuie mărginit. Limitele îi fac pe oameni mai creativi. Oamenii pe care negrul îi obosește sunt cei duri cu ei însuși și cei cărora le lipsește nevoia de o schimbare intensă. Culorile neutrale, precum negru, gri, alb sau bej caracterizează persoane simple, mileniali minimaliști.

ALBUL este echivalentul precauției, al prudenței. Dacă albul este o culoare care predomină în viața ta (haine, decor), atunci îți dorești ca lucrurile să fie curate, ești critic și tinzi ca totul să se apropie de perfecțiune, ești volatil și loial. Te adaptezi ușor, ești pliabil pe situație asemenea felului în care albul se poate armoniza cu orice altă culoare. Ai răbdare și compasiune, ești dispus să faci sacrificii, probabil că îți găsești fericirea în lucruri simple. Albul mai murdar, spre gălbui, acecentuează entuziasmul și fascinația față de ideile mărețe, puternice, în special față de cele spirituale.

„Când strămoșii noștri au început să-și picteze corpul, au folosit mai intâi un ocru ROȘU, culoarea sângelui, simbolul vieții, dar și al mortii”. Este o culoare ca un foc al dragostei, al romantismului, al pasiunii și al puterii. Te cufunzi într-un perete roșu dacă ai capacități de lider și ești orientat spre atingerea obiectivelor și spre dominare. Este nuanța emoțiilor apogeice și a dorinței de a trăi – ființele roșii se confruntă cu sentimente puternice precum ură, frică sau iubire. Intensitatea impactului vizual profilează agresivitatea din determinarea oamenilor care preferă un roșu aprins și pur.

Persoanele a căror culoare favorită este PORTOCALIUL sunt implicate în binele societății, aleg triumful colectiv. Pentru ei, o lume portocalie este contopită cu liniște și armonie, au nevoie să se relaxeze și să încetinească timpul. Oranjul reprezintă o culoare a tinereții, a inteligenței și a echilibrului. Este culoarea ce inspiră ideea de artă și este folosită adesea pentru a promova evenimente artistice și culturale.

ALBASTRUL și MOVUL sunt culori asociate cu încrederea, cu adâncimea, răceala și puritatea. Emană sentimente profunde și cel mai adânc canal de liniște interioară, perseverență, creativitate. Apropierea de cele două culori profilează minți intuitive și înțelepte, vizionare.

Vindecarea, reîmprospătarea și renașterea se fac prin VERDE. Oamenii „verzi” aleg siguranța, nu își asumă riscuri, caută confort, longevitate și continuitate. Au abilități remarcabile de comunicare și nu se tem de exprimarea sinceră, necenzuarată. Dacă ai tendința de a decora în verde ești generos și amabil, însă verdele pal, gălbui, expune latura parșivă, mârșavă, a ființei umane.

Pauză — Atenție! Mintea umană îmbină culorile, ele coexistă cu senzații, memorii, viziuni și gânduri. Știința culorilor și felul în care este percepută lumea, prin intermediul acestora, este valabilă în măsura în care tu le accepți și le regăsești în experiențele personale. Nu suntem definiți de obiectele, animalele, țările sau CULORILE preferate. Este vorba despre un mesaj de interes public, trebuie tratat ca atare.

Text: Diana Tătaru
Grafică: Selin Slavu