Lazăr starter pack

Ca un rip-off de la Lazărul prin ochii mei, pentru cunoscători, redactorul acestui articol decide că ultimul dead-line de la Revista LZR din cariera mea de licean nemulțumit trebuie să fie un omagiu pentru nemulțumirea mea cea mai mare, zisă și liceul. După 8 ani de sclavie în colegiul național invocat mai sus, știu ca pe Tatăl Nostru cum se supraviețuiește pe-aici.

Am supraviețuit erei fata Lazăr, cu răutăți anonime pe Facebook și Instagram pe care nu le-am prea citit, că mi le rezumau colegii a doua zi la școală. Știu că e o săptămână neinteresantă când nu vin în cinci serii cei de la Departamentul Artistic să anunțe vreun spectacol caritabil de la 18:30 în Sala de Festivități. E mai rar să nu fie târg de dulciuri în holul liceului, pentru că suntem un liceu bazat pe activități, cu o inimă mare. Treptele Succesului sunt poveste veche; eveniment cu un supraviețuitor al Holocaustului în Amfiteatru pentru un 10 la istorie, un sandwich cu salată iceberg la bufet costă 6 lei (costa 4 lei în clasa a V-a și 5 în a IX-a, deci baftă generației viitoare), un 9 mai câștigat costă 300, plus repetiții în toate orele în care te lasă profesorii… și în orele în care nu te lasă, dar știi că nu pun absențe. Nu o să menționez obligatoria apartenență la suveranitatea care e Revista LZR, pentru că toți vrem să ne scrie în CV că am fost 3 ani tehnoredactori.

E ușor să fii în Lazăr. Timpul trece mai repede într-un liceu care numără 50 de minute într-o oră. Pauza de 5 minute începe cu 3 minute mai devreme și se termină cu unul mai târziu, aproape strategic. Elevii de serviciu care sună la timp sunt leneși și întârziați. De Ziua Elevului trebuie să o imiți pe Dan Dorina și să printezi 30 de fișe cu sistemul reproducător. Pe story-ul public de pe Snapchat, Gheorghe Șarpe, poți să vezi cum îi cântă două serii de liceu – cei care învață dimineață și cei mai nenorocoși – La mulți ani lui Săndel. Încă o zi care trece înseamnă numai încă o clasă care aduce tort la școală și își ”surprinde” colegul sărbătorit. Toate acestea sunt documentate minuțios pe instastory-uri și în snapuri pentru filmulețul cu clasa de la Ultimul Clopoțel. De notat este că cealaltă unică întrebuințare a story-urilor este să vezi ce mai face B-ul la momentul de la 9 mai.

Dacă vrei să mergi la Five to go pentru un latte mediocru, codul pe care îl folosești la poartă este că mergi la xeroxul de alături. La Mega Image e mai greu, că se supără doamna Olimpia de la bufet, dar îți iese dacă tu chiar vrei un iaurt de la Frufru. Nu aș ști dacă mai merge cineva la Fornetti, dar e în drum, și te mai oprești pentru o felie de pizza. De chiulit, ai podul cu gândaci la discreție, vreo sală de clasă de clasa a douăsprezecea sau, pentru îndrăzneți, Dolce, Origo, mai nou Trofic. Nu ești din Lazăr dacă nu ți-ai petrecut clasa a IX-a colecționând bonuri de la McDonald’s-ul de la Cișmigiu pentru că era cel mai ușor accesibil.

În teorie, nu se vine cu blugi rupți, dar dacă ai o strategie, un palton lung, sau ești destul de rapid să îl ocolești pe Săndel, regulile nu se aplică. Nu mai am voie să mă plâng de veșnic absentul săpun de la baie, că s-a remediat problema după ani și ani, și a fost sărbătoare toată săptămâna când s-au instalat dozatoarele de săpun economice. Legenda spune că inimioara aia de Valentine’s Day de la etajul unu, cu post-it-uri siropoase și semi-ironice, care a rămas proptită acolo până aproape de Crăciun, încă mai e pe undeva… sau a mâncat-o fauna liceului. Sau a ajuns pe acoperiș, odată cu seria nesfârșită de mingi de fotbal care măcar nu a spart nicio fereastră.

În final, ce-ți trebuie să supraviețuiești aici este împăcarea cu gândul că tu nu mergi de fapt la un liceu, ci începi să faci parte dintr-un cult. Pentru că știe toată lumea notoriul citat. Pentru unii un liceu, pentru noi un mod de viață – și te păcălește, căci și ultimul cinic al Colegiului Național Gheorghe Lazăr va plânge probabil pe Ani de liceu la defilarea de sfârșit de clasa a XII-a. Poate nu ai emoții la română și poate nu mai faci matematică din a XI-a ca să dai de greu la ea, dar chiar și puțin de tot, o să-ți lipsească coșurile alea de baschet amețite și albastrul și o să-ți dorești să fi chiulit doar o idee mai puțin.

Text: Raluca Cîrciumaru
Foto: Monica Seiceanu