București, un oraș cât o sută

În decursul acestor săptămâni, am derulat un mic experiment (căci vremea mi-a permis, iar intenția de a nu ajunge la un stil de viață complet sedentar mi-a oferit un imbold). Pe scurt, am străbătut capitala dintr-un colț în altul, din parc în parc, din zonele aglomerate în zonele în care aș fi rămas, cel mai probabil, dacă nu-mi sărea în ajutor Google Maps. Astfel am ajuns la următoarele concluzii:

1. Bucureștiul e absolut superb, fascinant, impresionant și imprevizibil.

2. Simt că parcurg trei orașe dintr-un capăt al străzii în celălalt.

3. Deși rămân fidelă metroului și recunosc că mi-a lipsit, când scopul îți este nobil, poți face abstracție de condițiile deseori neplăcute din RATB (într-adevăr, am recurs și la transportul în comun- vorba aceea, lupul își schimbă părul, dar năravul ba).

Cea de-a doua concluzie nu necesită o explicație deosebit de amplă, o întrebare fiind suficientă pentru a o clarifica: dragi concetățeni, voi v-ați simțit vreodată ca și cum capitala noastră e alcătuită din mii și mii de elemente provenite din epoci diferite lipite între ele și din concepte diametral opuse, sau ca și cum unele clădiri aflate unele lângă altele par actori din două filme diferite?

În cazul în care răspunsul este da, nu sunteți departe de adevăr. În caz contrar, frumusețea atipică a orașului vă invită să o descoperiți cu proprii ochi și propriile picioare- sau prin geamurile autobuzului, căci repet, când viața îți dă lămâi…

Un om mai mult decât în măsură să justifice puzzle-ul captivant și derutant al Bucureștiului este arhitectul Șerban Sturdza, preşedintele filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România și  directorul executiv al Fundației Pro Patrimonio. Conform acestuia, opiniile specialiștilor în organizarea urbană au devenit irelevante pe parcursul timpului, titlurile acestora au devenit pur onorifice, iar planurile se pun în aplicare fără a se lua în considerare aspecte fundamentale precum traficul și, bineînțeles, impresia de continuitate și omogenitate. Pe lângă afirmația că Bucureștiul ca oraș monocentric este un concept deja absurd și imposibil, acesta descrie capitala ca fiind „simpatică, interesantă, un loc în care merită să stai, însă contradictorie și lipsită de viziune, în care domină starea de insecuritate și lipsa de transparență”.

Deși aceste aspecte negative se referă în mod evident la administrația Micului Paris, nu putem nega faptul că însăși schițele, planurile și semnăturile sunt cele care afectează ceea ce vedem, adică un loc cu un picior în trecut, celălalt picior în prezent și vârfurile degetelor în viitor. În orașul nostru, noțiunea de diversitate socială și culturală transcende, devenind materializarea fiecăruia dintre noi în câte o clădire, un parc, un monument ș.a.m.d. Dacă stăm să ne gândim, ce capitală este mai reprezentativă pentru locuitorii săi decât Bucureștiul? Ce capitală ne surprinde atât de bine diferențele în arhitectura sa, și de ce nu ar trebui să privim aceste diferențe ca pe un mod de individualizare decât ca pe un dezacord flagrant?

Ca amatoare a esteticii și admiratoare a peisajelor uniforme, poate aș încerca să trăiesc într-un București în care clădirile sunt coerente și au clar legătură între ele, însă doar pentru o zi. O zi mi-ar fi suficientă pentru a mi se face dor de spontaneitatea și splendida bizarerie a orașului meu.

Text: Anca Simion
Grafică: Diana Onu