Sunetele și… liniștea

Arta este iluzia iluziilor, iar filmele sunt o minciună. Ei bine, sunt minciuni frumoase, pornind de la coloana sonoră.  Acțiunea se vrea a fi verosimilă, personajele cât mai atrăgătoare, iar decorul cât mai detaliat. Magia unui film nu constă în preluarea unor elemente gata făcute de natură, ci în plăsmuirile minții umane.

Te uiți la un film romantic, iar șiroaie de ploaie iți invadează sufletul. Ploaia nu e chiar ploaie, sunetul fiind adăugat ulterior filmarii. Creierul este păcălit, deoarece nu dorește acuratețe, precizie. O bucată de bacon ce sfârâie pe grătar creează același efect sonor precum al averselor meteo. Și cu toate acestea, nu ni se va face foame urmărind un film la TV. Zborul stolurilor de păsări este prea banal, așa că adeseori se apelează la fâlfâitul hârtiilor sau al mănușilor de bucătarie. Bătăi? Mâini rupte? Preferăm un cuțit înfipt in legume, varză sau porumb, uneori chiar bețe de lemn, bambus, fără ca cineva să fie rănit. Cei mai mărunți pași sau cea mai fină adiere de vânt va lua naștere în studio.

Liniștea ocupă și ea un loc aparte. Chiar dacă este destul de greu de conceput, un moment de liniște absolută nu poate exista într-un film. Se aude vocea greoaie a personajelor, zumzetul unei albine sau un sunet stins și sinistru în fundal. Pătrundem în mintea personajelor și apoi în propriile noastre gânduri confuze, pentru că ființa noastră este foarte ușor de înșelat. Întotdeauna există sunet, există zgomot și un tumult continuu, începând cu râsul timid al copiilor până la claxoanele și traficul unui oraș prins în epoca vitezei. Forfotă în studio, aparate și multe fire, pentru că niciodată nu este suficient să înregistrezi, trebuie să prelucrezi pentru a transmite emoția pe care o încleștezi în tine.

”The foley artists” – au dat lovitura când te-au introdus în poveste, iar respirația protagoniștilor a devenit propria-ți respirație, un nou tablou al minții fiind pictat sau finisat. Printre sute de perechi de pantofi, 15 tipuri de podele și o adevărată recuzită, îi regăsim pe cei care nu doar dau viață unui film, ci creează o poveste frumoasă din nimicuri.

Ce ar fi „La La Land”, „The Theory of Everything”, „Dunkirk” sau „The Hunger Games”(Jocurile Foamei) fără tematica muzicală bine cunoscută? Adeseori, după ce vizionezi un film, rămâi cu „acea melodie în cap” și un sentiment de pur extaz sau îndoială. Este fascinant cât de usor putem trece de la o stare la alta, imediat ce auzim piesa preferată, un vas spart… un țipăt. Și zgomotele sunt un joc al unui limbaj, alături de subconștientul nostru. Pornim înspre biblioteca sufletului, navigăm pe frecvențe înalte, deasupra tunetului pianelor și furtunilor de nisip.

Poate de aceea statuetele pentru Cea mai bună coloană sonoră și montaj rămân, alături de Cel mai bun film, cele mai râvnite premii în cinematografie… Iar ecranul de cinema ne vor dărui în continuare idei inedite. “It’s not what a movie is about, it’s how it is about it.”

Text: Ina Câmpan
Grafică: Diana Ursu