„Pulverizare” – o realitate cruntă, de neschimbat sau doar o viziune exagerată asupra societății contemporane?

Mânată de posterul viu colorat și de review-urile pozitive pe care le-am citit și auzit în jurul meu, m-am hotărât să îi dau o șansă piesei „Pulverizare”. Și bine am făcut, chiar dacă la început am fost puțin sceptică din cauza subiectului care nu părea potrivit vârstei mele și nici statutului de elev pe care îl am. „Pulverizare” sau „Pulvérisés” este scrisă în franceză, de către dramaturgul român Alexandra Badea. La noi, piesa este regizată de Andrei Măjeri și jucată de 4 actori tineri cu voci impunătoare, în niciun caz consacrate, dar cu mare potențial artistic. Astfel că, pe scena teatrului Apolo 111, într-o sală destul de mică, intră 2 actori și 2 actrițe. Ei întruchipează oameni simpli și anume 2 femei și 2 bărbați ai societății contemporane ce se luptă din răsputeri să supraviețuiască sistemului.

Fiecare are câte o poveste de viață și provine din arii profesionale diferite. Avem de-a face cu un responsabil al managementului calității francez, un manager de call-center din Senegal, un inginer român și un lucrător în fabrică chinez. Aparțin unor lumi distincte, însă ceea ce au în comun sunt problemele de la locul de muncă. În încercarea disperată de a rezista orelor interminabile de activitate intelectuală și fizică, presiunilor și rutinei, se ajunge la dezumanizare. Pur și simplu, oamenii devin niște roboți captivi într-un mediu profesional toxic.

La început vedem niște persoane normale, preocupate de jobul lor, în aparență fericite și mulțumite de existența pe care o duc. Intriga, însă, ne schimbă complet percepția inițială. Totul se transformă într-un vis sumbru din care niciunul dintre personaje nu mai poate ieși, căci e realitatea „în carne și oase”. Nu mai există fericire, doar un joc orb în care toate acțiunile lor se invârt în jurul unui singur gând, repetat obsesiv de personajul feminin jucat de Smaranda Caragea: “Să tindem spre excelență”.

Oare la asta se rezumă excelența? La ore pierdute într-un mediu neplăcut și rece?

Acum e ușor de înțeles de ce nu eram sigură că îmi va plăcea subiectul. Încă n-am vârsta potrivită și nici habar de eforturile pe care un angajat trebuie să le depună în cadrul unei întreprinderi, fie ea comercială sau industrială. N-am idee cum e să lucrezi din răsputeri într-o companie, să te confrunți cu situații neplăcute, să ai un șef veșnic pus pe ceartă sau colegi morocănoși. Dar văd în jurul meu oameni triști, obosiți, preocupați excesiv. Calitatea vieții profesionale este într-o continuă scădere, iar societatea într-o continuă schimbare. Asta spun părinții mei când vin acasă total epuizați. Și am început și eu să conștientizez că viața într-o corporație nu e tocmai o soluție avantajoasă pentru viitorul meu, al colegilor mei, al părinților mei … al nimănui.

Oare societatea asta în care trăim ne vrea orbi, tăcuți și muncitori? E clar, noi suntem cei care ne alegem profesia și locul de muncă. Și dacă ar fi să menționez un singur lucru asupra căruia „Pulverizare” mi-a atras atenția, acela ar fi să mă gândesc de două ori înainte a lua o decizie, pentru că acea decizie ar putea să îmi schimbe viața.
Eu zic că merită să vizionați piesa. Nu numai pentru mesajul foarte bine ancorat în realitatea cotidiană, dar, în egală măsură, pentru suflul proaspăt pe care tânăra echipă de actori, regizor și scenarist îl aduce inevitabil printre noi. Parcă în marea asta de piese clasice jucate pe cele mai importante scene ale lumii, simțim nevoia de ceva nou.

Ceva care să ne deschidă ochii spre momentele pe care le trăim acum, spre prezent.

Text: Ioana Răducanu