IN MEMORIAM GINA PATRICHI

Dacă ar fi să călătorim un pic într-o lume în care Teatrul Național era centrul universului bucureștean și Zițele post-carageliene își legau perle de gât să vadă câte o piesă în fiecare seară de joi, unul dintre numele de vârf care vibrau pe buzele consumatorilor de teatru era Gina Patrichi. Astăzi, când cineva îi spune numele, se face mai mereu legătura eronată de a întreba dacă a fost soția lui Cornel Patrichi din juriul de la Dansez pentru Tine. N-a fost. Gina Patrichi a fost actriță, și a adus viață scândurilor scenelor, ecranelor de televizoare și antenelor de radio. Gina Patrichi ar fi fost o Audrey Hepburn româncă, dacă nu ar fi fost deasupra oricărei comparații și nu ar fi meritat să rămână titulară pe numele ei. Gina Patrichi e atât o Cleopatra a Egiptului Antic, cât și o Mița Baston grațioasă, cu cei mai verzi ochi și cea mai fină voce.

Viitoarea chimistă studentă la școala medie de chimie, Eugenia-Margareta-Elena Patrichi a fost admisă la șaisprezece ani la Institutul de teatru și cinematografie „Ion Luca Caragiale” (care era UNATC-ul în tinerețile lui), fără nici măcar diploma de absolvire a școlii medii. Teatrul era pasiunea ei, nu chimia, și s-a înscris la examen spontan, fără să spună nimănui. Deși sclipitoare, carismatică și efervescentă pe scenă, această Gina, mai tânără și mai imatură, devine distrasă în timpul facultății și este exmatriculată doi ani mai târziu pe motive disciplinare (vezi: de ce nu este bine să chiulești). Cu toate acestea, teatrul nu își termină socotelile cu ea, urmând să fie contactată de foști colegi din facultate pentru a juca rolul principal din Nota zero la purtare, de Virgil Stoenescu și Octavian Sava, pentru că „nu vedeau o altă interpretă pentru rolul Marianei”. Astfel, Gina Patrichi își revendică locul în lumina reflectoarelor doi ani după exmatriculare, jucând ani buni în spectacolele Teatrului de Stat din Galați.

Acum, imaginea Ginei se rezumă la o stradă din jurul Pieții Victoriei, cu numele ei pe plăcuță, și la o amintire. Ce a însemnat Gina Patrichi pentru teatrul românesc este acum rezumat în cartea biografică Clipe de viață, scrisă de fratele mai mare al acesteia, Mircea Patrichi. Cartea nu se mai găsește pe piață; personal, m-am bătut cu rechinii să fac rost de un exemplar, și scuze, dar nu îl împrumut. În schimb, o să vă împărtășesc și vouă. Gina joacă opt ani la Galați, figurând pe afișele a 30 de spectacole, în roluri care diferă de la o Mița pur carageliană la firava Nora a lui Ibsen.

Directorul de teatru, Liviu Ciulei, o invită apoi să joace la Bulandra din capitală, în 25 de alte ipostaze care au marcat scenele și au făcut din Gina Patrichi, după spusele regizorului, un „ideal al teatrului modern”. Deopotrivă versatilitatea și disponibilitatea de joc neobosită, stilul său elegant și grațios au conturat personaje de neuitat, de care și bunica mea își aducea aminte zeci de ani mai târziu.

De-a lungul timpului, joacă și în piese de teatru TV și filme care se păstrează și difuzează și azi în duminicile leneșe cu audiență pe-a locuri, sau în a treia zi de Crăciun. Este recognoscibilă în cercurile de adolescenți pentru că a fost Guica din Moromeții și Olimpia din Felix și Otilia (vezi: Enigma Otiliei) – filme materie primă de bacalaureat pentru necititorii de cărți – dar merită descoperită și extracuricular, pentru tot ce a reprezentat pentru teatru. La Teatrul Național Cluj-Napoca joacă în ceea ce a fost considerat cântecul ei de lebădă, deși nu ultimul spectacol în care figurează, Antoniu și Cleopatra, care devine un fenomen național, premiat ca cel mai bun spectacol al anului 1988. Ultimele ropote de aplauze au urmat pe scena pe care a jucat 25 de ani, la Bulandra, unde înlocuiește o altă actriță în rolul Gertrudei în Hamlet și este distribuită și în Forma Mesei, un an mai târziu.

Apoi, se îmbolnăvește, o sută de spectacole prea devreme, și decorul se schimbă în unul de spital, deși Gina nu încetează din a le recita colegelor sale de salon poezii și sonete, aducând zâmbete și lacrimi pentru această ultimă audiență.

Pe 8 martie 1994, împlinește 58 de ani, iar ziarul Azi, prin Irina Budeanu, a spus că „dacă n-ar fi existat, teatrul ar fi fost mai sărac. Dacă n-ar fi umplut sălile de spectacole cu emoție și încântare, intrările și ieșirile spectatorilor din teatru ar fi fost mai precipitate și întunecate. Toți cei care iubesc Arta au un singur dor: cât mai multe primăveri să puteți aniversa în scurgerea timpului, doamnă Gina Patrichi!” Zece zile mai târziu, pe tristul 18 martie 1994, își numără primăverile și pleacă, lăsând în urmă partea ei din zestrea teatrului românesc.

Autor: Raluca Cîrciumaru
Grafic: Andreea Lazăr