Manualele școlare în jocul perspectivelor

Un nou guvern și un nou ministru al educației conduc inevitabil la noi reforme în ceea privește învățământul românesc; un scenariu care se tot repetă de câțiva ani, fără să aducă schimbări vizibile sau cu adevărat necesare.

Vara trecută, o propunere venită din partea Guvernului a născut dezbateri aprinse. Ați ghicit: este vorba despre implementarea manualului unic pentru învățământul primar, gimnazial și, pentru a nu se simți exclus, cel liceal (pentru anumite materii, în funcție de profil). Însă ce presupune, de fapt, manualul unic și de ce luptă specialiștii și presa cu înverșunare împotriva acestei idei?

Am auzit prima dată de acest concept în urmă cu câteva luni, iar imaginația îmi dicta că manualul unic este o carte universală, pe care un elev o poate folosi la mai multe materii simultan, o teorie totalmente greșită. Manualul unic presupune existența în școli și pe piață a unui singur manual ce va fi tipărit de E.D.P. (de exemplu pentru geografie, clasa a IX-a), cu ajutorul căruia profesorii vor lucra cu elevii. Competiția dispare odată cu manualele editurilor alternative, ceea ce distruge diversitatea, calitatea sistemului de învățământ și totodată capacitatea elevilor de a descoperi un mod eficient de a învăța, adaptat stilului lor. Mergem mai mult din obligație la școală, fondurile alocate Ministerului Educației scad de la an la an, iar U.E. clasează România printre țările codașe (chiar ultima) în ceea ce privește sistemul de învățământ, iar o asemenea schimbare n-ar putea decât să adâncească decalajul.

Amuzant, în primă instanță, este că, în urmă cu ceva timp, ministrul dorea introducerea manualelor inteligente, a tabletelor, ceea ce ar fi crescut interesul acordat școlii, propunere pe care se pare însă că am dat-o uitării cu totul. Oare de ce preferăm suportul tipărit în defavoarea celui digital? În timp ce noi ne certăm pe tema manualelor, în Finlanda se vrea eliminarea acestora. Mai mult chiar: în Polonia, implementarea manualelor unice s-a dovedit a fi un eșec răsunător, iar tipărirea a fost amânată și proiectul abandonat. Ungaria a reușit să ducă până la final ideea, dar anumite cărți, precum cea de istorie, creează stereotipuri și limitează gândirea copiilor.

Inițiativa legislativă urmează să fie votată în Parlament, după consultări cu specialiști și cu profesori. Dorința de a modifica manualele aduce de la sine ideea de a schimba câte puțin și în programa de liceu, care nu s-a bucurat de multă atenție în ultima perioadă. Variantele propuse mizează pe schimbări cum ar fi introducerea a două ore de sport, a unor cursuri noi de animație, de educație artistică și de consiliere și eliminarea limbii străine 2 (la profilul real). Dar oare există cadre și profesori pentru noile materii opționale?

Toate aceste propuneri în educație par timide la început, când sunt destul de criticate, dar avansează către Parlament oricum și ajung să fie votate mai repede decât ne-am închipui. Miniștrii nu au învățat, se pare, mai nimic din greșelile predecesorilor, din propriile erori sau din proiectele implementate în străinătate. Cei ce vor avea de suferit sunt elevii și profesorii, dar, din fericire, mai avem încă timp să împiedicăm aceste reforme. Poate că e momentul să nu mai tolerăm toate modificările frecvente ce împiedică performanțe în sistemul de învățământ. Dacă ne vom face auzite convingerile și ideile, oare vom reuși să păcălim previzibilul?

Text: Ina Câmpan
Grafică: Ruxandra Badea și Deea Lazăr