Povești din spatele cărților celebre

Literatura clasică și bestseller-urile ne impresionează de fiecare dată. Ne plac acțiunea, personajele, finalul cărților, însă rareori avem timpul să ne gândim la ce s-a întâmplat înainte de a fi publicată o astfel de capodoperă. În spatele romanelor celebre stau povești triste, dar surprinzătoare, eșecuri și „războaie” duse cu propria persoană.

„Jucătorul” de Feodor Dostoievski

În trecutul său, marele scritor rus a fost dependent de jocurile de noroc. Această dependență aproape că i-a ruinat viața, căci el nu mai putea scrie. Era în permanență nervos și distrat de la lucrurile serioase. Pe măsură ce datoriile creșteau, disperarea atingea cote tot mai înalte. Și uite așa, a ajuns să primească un avans de carte de la un oarecare editor. În mod evident, condițiile de primire ale avansului nu erau deloc satisfăcătoare pentru scriitor, din contră, nerespectarea lor putea să îi ruineze întreaga carieră. Dostoievski trebuia să scrie o capodoperă, iar dacă acest lucru nu se întâmpla, timp de 9 ani, editorul deținea drepturile de autor asupra tuturor cărților sale. Acesta renunță la jocurile de noroc pentru o scurtă perioadă de timp. Uimitor este că nu scrie el romanul, ci i-l dictează secretarei sale. După 26 de zile, apare „Jucătorul”.

„Jocurile foamei” de Suzanne Collins

Într-o noapte, Suzanne stătea în fața televizorului, butonând telecomanda, mutând de la un canal la altul. La un post TV se rula o emisiune de tip „reality show”, iar la următorul un film despre războiul din Irak. Acea noapte, obișnuită în aparență, avea să îi schimbe cu totul viața scriitoarei. Simpla conexiune dintre ea și televizor i-a reamintit de un episod nefericit din copilăria sa. Tatăl ei a fost nevoit să plece de acasă și să lupte în Vietnam. Nu putea face nimic pentru a-i împiedica plecarea, iar crescând fără tată a fost dureros pentru ea. Acest episod a afectat-o în așa măsură, încât a început să scrie. Avea un mesaj de transmis lumii moderne, obsedate de televizor și social media. A găsit momentul oportun pentru a-și spune povestea. Sau, mai bine zis, pentru a-și scrie povestea. Subiectul triologiei „Jocurile Foamei”, anume lupta televizată pe viață și pe moarte dusă de un grup de tineri este inspirat din viața scriitoarei. Totul are legătură cu plecarea tatălui în Vietnam și cu acea seară în care s-a uitat la televizor. Cărțile lui Suzanne Collins (peste 87 de milioane de exemplare vândute), precum și ecranizările acestora au avut un real succes, în special în rândul adolescenților.

„Carrie” de Stephen King

În tinerețe, Stephen King a avut mari probleme cu alcoolul și drogurile. Atât de mari, încât putea muri în orice clipă. El trăia într-o rulotă alături de soția lui. La un moment dat, începe să își noteze niște idei. Doar mâzgâlituri în primă instanță. Însă, motivul acestor mâzgâlituri este cât se poate de interesant. King era profesor, iar sinuciderea unei studente l-a determinat să scrie o carte. Carrie, personajul principal din romanul lui King se confruntă cu aceleași probleme pe care le-a îndurat eleva lui: tortura de la școală, jignirile și ironiile colegilor săi. Dacă în realitate studenta s-a sinucis, protagonista romanului s-a răzbunat pe cei care i-au cauzat chinul social. După ce și-a terminat cartea, pentru că era extrem de beat, scriitorul a aruncat-o la gunoi. Cum toată cariera lui se ducea de râpă din cauza dependențelor, soția lui a vrut să-l ajute. Ea a găsit cartea în coșul de gunoi, a citit-o și a încercat să-l convingă pe bărbat să o ducă la un editor. Stephen King s-a vindecat de vicii, iar „Carrie” devenea o carte de referință în literatura horror.

„O buclă în timp” de Madeleine L’Engle

Madeleine L’Engle își dorea să scrie ficțiune, să creeze romane și serii întregi de cărți care să inspire generații. Ea dorea să exploreze potențialul cunoștințelor umane prin intermediul ficțiunii.

Dar viața și rolul de părinte nu i-au permis să își îndeplinească dorințele. A făcut 40 de ani, dar nu a avut succesul pe care și l-a dorit în sfera scrisului. Avea o afacere mică, însă nu producea suficienți bani pentru un trai decent. De Revelion, era atât de frustrată încât și-a făcut un singur plan pentru anul următor: să renunțe la scris. Era dureros, avea atâtea idei de dezvoltat, dar toate erau respinse de editori și publicații. În ciuda tuturor refuzurilor primite, termină anul cu un roman complet. Era vorba despre o explorare a spațiului, timpului și a domeniului științifico-fantastic. Personajul principal era o fată obișnuită care și-a folosit inteligența, credința și știința pentru a-și salva familia. Romanul era prezentat ca fiind o poveste pentru copii; asta era partea cea mai surprinzătoare. Voia să o publice, însă se lovea numai de respingeri din partea publicațiilor. A primit 40 de „nu”. La acea vreme (anii ’60) și într-o lume dominată de scrierile bărbaților, ideile ei erau considerate înjositoare. Așa că, a renunțat din nou la visul de a fi scriitoare.

La o petrecere pe care a organizat-o pentru mama sa, a întâlnit un editor care nu părea contrariat de ideea cărții ei. Mai mult decât atât, era intrigat. Ea i-a dat o copie a romanului, iar lui i-a plăcut mult. Romanul ei, „O buclă în timp” a fost publicat, fiind cea mai pupulară lucrare a autoarei.

Autor: Ioana Răducanu
Fotografie: Diana Sbingu