Sferele lui Copernic

“Prima et suprema omnium est stellarum fixarum sphaera”

Domnilor, vă întreb, care dintre voi a auzit de un anume Aristarh din Samos? Cică a fost un onorabil domn al antichității, care a pus Focul Central la mijloc. La mijloc! Ce nebunie! Vă dați seama dumneavoastră, cât curaj, câtă insolență… să pui la îndoială cuvântul lui Aristotel! Învățătorul lui Alexandru cel Mare!

Dar, oh, vremurile erau mai ușoare… Ce înseamnă să fii om?”, se întrebau pe atunci… cerul nu părea a fi mai diferit decât gândurile plăsmuite de niște minți libere! În sfârșit, omul gândea! Și, în tot extazul acestei noi abilități, cine, Dumnezeule, s-ar fi gândit să pună Soarele Neînvins în centrul Universului. Trebuia să fii un nebun ori un eretic să crezi în asemenea blasfemie. Dar, cum omul încă ținea la propria umanitate și decență, astfel de idei erau pur și simplu ignorate și uitate… asta până când s-a întâmplat ceva fantastic: omul a murit, iar ce-a rămas din el, n-a mai fost om. S-au ars pe rug! S-a vărsat sânge pe altare, pe străzi. Acelei creaturi nu îi mai ajungea simpla existență, ci îi trebuia atenția deplină a Tatălui. Și cu ce s-aales? Rătăcire… pentru atâta amar de vreme.

Eu m-am născut la timpul potrivit. Creatura a murit, iar omul s-a întors din pântecele Mamei Glie. Resurecție! Ce vremuri frumoase… arta, filosofia, știința, istoria, toate erau resuscitate și reinstaurate ca perfectele creațiuni ale noului-născut. Cei mai aventuroși s-au gândit că, în loc să spere la o dovadă că o conjuncție cosmică ne-a pus pe noi, muritorii, în centrul vastului Univers, mai bine ar explora tărâmurile virgine ale lui Telluris. Aurul, domnilor, aurul era mult mai important decât locul nostru în acest deșert!

Însă Creația trebuia să fie mai mult de atât… ceva îi scăpa infantului, care alerga necontenit către ce i se părea mai interesant. Acest Aristarh din Samos, un suflet ce a rătăcit prin Bătrânul Continent acum aproape două milenii, m-a inspirat să încep o Revoluție. Câtă aroganță, domnilor, să pui astronomia și matematica în categoria “științelor inferioare”. Tolosani, Ingoli, Martin Luther… niște nesăbuiți! Mi-a fost frică să public atâta vreme, cine mi-ar fi ascultat Teoria Heliocentrista? Și-au bătut joc de mine după ce am murit… Au încercat să-l convingă pe Galilei că sunt un nebun! L-au invocat până și pe Tycho Brahe, cel mai recunoscut astronom de la acea vreme. Cât de arogant a fost Brahe… a luat Modelul Heliocentrist și l-a combinat cu cel Geocentrist al lui Ptolemeu, o abominație! Dar nu Tycho Brahe a fost personajul important în Revoluția mea, ci Kepler, care a muncit ca asistent pentru el. Fără să realizeze, Brahe a găsit prima dovadă care îi contrazicea pe Aristotel și Ptolemeu: o supernovă! Într-o zi, pur și simplu, o nouă stea s-a aprins pe cer, apoi a pălit. Teoria tradițională spunea că sphaera fixarum rămâne inertă și nu poate fi modificată. Folosindu-și talentul de observator, a văzut, de-a lungul anului cu pricina, că Nova Stella nu se mișcă! Deci, nu putea fi un fenomen atmosferic, nici vreun obiect rătăcitor printre sferele planetelor; altminteri, s-ar fi observat o paralaxă zilnică.

Totuși, a fost nevoie de o sclipire de geniu, o sclipire pe care Brahe n-a avut-o niciodată. În schimb, avea cele mai scumpe instrumente de la acea vreme și ținea rapoarte detaliate de observații. Când a murit, Kepler i-a preluat observațiile și a puz Bazele Astrofizicii Moderne. Astfel, el a conchis că orbitele planetelor nu sunt chiar circulare, așa cum speram eu, ci eliptice.

Rachete, domnilor, rachete! Dispozitive care au dus omul pe Lună! Iar acum, dumneavoastră și onorabilii comunității științifice, cercetați și probați Universul folosind câteva legi simple, formulate de doi mari genii: Kepler și Galilei.

Deși Newton a preluat legile lui Galileo și le-a perfecționat în forma actuală, nu îi putem refuza italianului titlul de “părinte al științei”. Un adevărat polimat! Cine, domnilor, s-ar fi gândit în lumea asta să îndrepte o lunetă, folosită pentru a planifica minuțios măcelurile regulate, către cer? Câte lucruri a văzut acest om… A fost considerat un eretic, condamnat și chinuit de Biserică în ultimii săi ani de viață… toate astea pentru că a văzut adevărata frumusețe a Creației. De-a lungul nopților, se uita cum în jurul lui Jupiter gravitează mici puncte luminoase, așa cum planetele gravitează în jurul Soarelui în Sistemul Heliocentric. A studiat Saturn și formațiunea sa ciudată, în formă de ureche. Un alt gentilom, Christiaan Huygens, folosind ceea ce au lăsat în urmă ceilalți mari oameni de știință, a ajuns la concluzia că în jurul lui Saturn există un inel! Un adevărat giuvaer! Apoi a venit Robert Hooke, care a observat umbra inelului, urmat de Cassini, care a remarcat că nu este un simplu inel, ci un sistem de inele! Toate acestea înainte de secolul XVIII… Nou-născutul a crescut atât de repede, încât într-o brefă viață de om a reușit să recupereze o mie de ani de întuneric.

După acești reputabili domni, au venit alții, la fel de influenți… transformând pe veci astronomia.

Primul a fost Isaac Newton, care a adus știința la o formă ce avea să evolueze, în scurt timp, în ceea ce folosim astăzi pentru a înțelege ce se întâmplă în jurul nostru. Acest Sir a inventat și un nou tip de telescop; reflectorul, care promitea un preț mic pentru un instrument eficient. Poate cea mai relevantă revelație a sa a fost Atracția Gravitațională, care avea să explice de ce Sistemul Solar arată așa cum l-a descris Kepler. Ușor, ușor, s-au desprins mai multe ramuri din astronomie, începând să conveargă cu fizica. Astfel, s-a ajuns la un fel de uniune, pe care o puteți vedea și dumneavoastră.

Multe s-au întâmplat de la Newton încoace: cică ar fi fost un domn William Herschel, care a descoperit, întâmplător, planeta Uranus, a mai fost prietenul lui Newton, Edmond Halley, care a scormonit prin texte vechi de mii de ani și a realizat că oamenii au tot observat de-a lungul timpului aceeași cometă, prezicând astfel că se va întoarce la fiecare 76 de ani, un Le Verrier, care, folosind legile lui Kepler și ale lui Newton, a prezis existența unei a opta planete; Neptun, un domn Lagrange și un domn Euler, care au determinat niște puncte foarte importante, folosite azi pentru a explica cum se dispun asteroizii în jurul lui Jupiter și pentru a lansa sateliți, un alt domn Kuiper, care a prezis existența unei regiuni în Sistemul Solar denumită Centura Kuiper, de unde ar veni parte din asteroizi și unde, iarăși întâmplător, un domn Clyde Tombaugh a descoperit un nou tip de obiect: planeta pitică Pluto. Și au mai fost și alții… un nene Hubble care a calculat rata la care Universul se extinde, un nene Einstein care a filosofat dacă Universul se extinde sau nu… un nene Hawking care s-a ocupat cu niște obiecte ciudate numite “găuri negre”, ce par să înghită tot, inclusiv lumina…

După Newton au venit atâtea minți luminate, încât nici eu n-am mai ținut pasul cu ei. Eu sunt un învechit… știința nu mai seamănă cu ce era la vremea mea. Înainte, astrologia se confunda cu astronomia iar azi, cosmologia se confundă cu fizica.

Ce e, domnilor, până la urmă, astronomia? Este plăcerea de a privi cerul înstelat, de a-ți nota zi de zi și noapte de noapte micile schimbări care apar. Întotdeauna e un spectacol acolo sus, iar lucrurile încă n-au fost complet explicate. Să știți că, de-a lungul istoriei, cele mai mari descoperiri astronomice au fost făcute de amatori. Ceea ce dovedește, încă o data, că astronomia nu este doar o știință, ci o manifestare a omului. Multe s-au spus și se vor spune iar eu pot, în fine, să mă odihnesc liniștit știind că Revoluția și-a atins scopul.

“E pur si muove!”

 

 Autor: Vlad Constantin

Grafică: Ingrid Niculăiț